Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Când totul era bine. Ne cazam în Costinești la hotelul sindicatului, ne loveam de oameni în satul de vacanță, ne urcam în mașinuțele care se ciocneau bezmetic și ne era de ajuns

Copil la mare

Foto: Gabriela Insuratelu/ Alamy/ Profimedia

Chiar dacă să recuperăm copilăria e imposibil, măcar trebuie să ne străduim să nu o pierdem definitiv. Să mai facem și copilării și să ne bucurăm încă de lucruri, de ce ni se întâmplă. Așa cum o făceam cândva.

Ca atunci când mergeam, prin anii '90, cu părinții, cu Dacia la mare. Se pleca noaptea, se puneau prosoape în geam, ne opream să mâncăm sandvișuri sau ca să mai deschidem capota. Fierbea motorul și spre mare? Nu era imposibil. Dar cum încă mi se pare așa ceva ca fiind „bine"?

Curios, dar pur și simplu era bine. Un bine cu mult mai mic și mai altfel decât ne dorim acum. Era bine să te cazezi la hotelul auster al sindicatului, să mergi la casete sau la jocuri în Costinești, să te lovești de oameni în satul de vacanță, să te urci în mașinuțele alea care se loveau bezmetic? Așa pare.

Costinești (Foto: Wikipedia)

V-am zis că era un altfel de bine, care era mai degrabă un suficient. Suficient cât să crezi și acum că în alea 7-10 zile tu și ai tăi ați fost fericiți. Uită-te la primele tale poze color, alea lângă palmierul ăla gonflabil. Vai, ce slip are domnu'!! Ce râdeai aici, când mâncai un porumb pe plajă!

Iar eu, în copilărie, eram fericit și la întoarcere. Mai aveam alte două luni de vacanță, mai aveam bunici de vizitat, dar și un dor nebun să văd ce s-a mai schimbat pe acasă.

Într-o vară, cât am fost plecat la mare, niște vecini și-au luat televizor color, plus combină audio și nu țineau telecomanda în celofan. Alt vecin s-a privatizat și și-a deschis „dozator", iar prin magazine apăruseră haine cu culori și adidași de firmă. Visam să am șapcă cu Bulls, cu cozoroc roșu, calculator măcar HC dacă nu Pentium și să se rejoace meciul cu Suedia.

Plus că abia așteptam să mai plecăm cu mașina la mare. S-o pregătim o săptămână de drum lung, să-i dăm nume, să-i deschidem capota, să dormim pe bancheta din spate, să ascultăm albumul ăla Ace of Base la aparatul cu față detașabilă...

Tu în ce moment din copilărie te-ai întoarce? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Daca ,, a fiert ", motrul Daciei ceva nu era un regula la motor .Am avut si Scoda 100S cu motor in spate si nu a fiert niciodata. Cand o masina functioneaza prost, nu-i vinovat motorul.
    • Like 1
  • Candva, cineva m-a „provocat” la un raspuns pe acest site, legat de copilarie. Reiau in parte acel raspuns.

    Am avut niste ani minunati in copilarie. Am 40 de ani (deja). Suntem din Sibiu. Nu am frati sau surori, dar am veri si verisoare si multi prieteni. Prieteniile legate atunci, in anii copilariei si ai adolescentei, cele mai trainice si sincere. Parte din vacanta de vara ne-o petreceam langa Sibiu (sate minunate). Aveam mici indeletniciri pentru ca ai nostri nu prea aveau incredere in noi, dar era totul minunat si extraordinar. In casa ne revenea sarcina sa scuturam mileurile si sa stergem praful. Noi, fetele, la bucatarie eram tinute departe de cutite, dar ne ocupam intotdeauna de spuma de zmeura sau capsune, depinde ce gaseam prin curtea noastra si mai departe, prin curtile vecinilor (acolo gradinile nu au garduri), pe care o bateam cu telul pana ne amorteau bratele. Mancam cantitati nemasurate de ciocolata si devoram tone de salata de vinete si de pandispan facut in casa (reteta familiei).

    Plangeam ca nu eram luate la fan si cand ajungeam in camp era o adevarata incantare. Pe Valea Hartibaciului te simti ca in filmele western, cu muntii pe fundal si trenul suierand. (De anul trecut mocanita s-a imbogatit cu un nou vagon). Cu palarii de soare uriase si inarmate cu cele mai mici furci posibile, aruncam cu iarba in toate directiile spre disperarea lui Bunu (Bunu si Buna erau bunicul si bunica) si dadeam fuga la sticla cu apa din doua in doua minute, apoi iar ne luam la intrecere cine macelareste (pardon, intoarce) mai repede cat mai mult fan. Seara stateam la geam si asteptam sa vina ciurda. Era un adevarat spectacol. Dimineata ciurdarii plecau pe la 4 asa ca nu-i vedeam, seara se intorceau pe la 8 si dupa ce fiecare bivol isi gasea casa si totul se linistea, ieseam sa jucam badminton pe mijlocul drumului. Era magnific. Era sfarsitul anilor 80, apoi anii 90. Nu stiam ce avea sa urmeze in Romania, eram fericiti ca nu aveau sa mai demoleze jumatate din Sibiu asa cum era preconizat, inclusiv zona unde este casa noastra. Strazi intregi cu multa liniste si verdeata si case frumoase specifice zonei.

    Toti copiii din sat aveau cate ceva de facut, uneori sarcini destul de complicate cum ar fi sa aiba grija de fratele mai mic. Toti sunt acum oameni extraordinari cu varii meserii si preocupari. Pe toti ii iubesc incredibil de mult si imi pare rau ca nu sunt in fiecare zi cu ei.

    Si articolul dvs. mi-a amintit de toate aceste lucruri si de multe altele si cred si stiu (cel putin la noi pe strada in Sibiu si la noi in sat) oamenii sunt inca extraordinari, iar copiii au tot felul de mici responsabilitati prin curte, gradina sau prin casa. Cresc cu o ordine. Au acea atitudine normala fata de munca si studiu. Nu se gandesc ca a spala vasele este oribil, ca trebuie sa faca in orice moment ceva cool.

    Desigur ca intre timp multe s-au schimbat, multe persoane dragi nu mai sunt, dar chiar si acum, spre exemplu, facem in casa painea aceea mare si rotunda coapta in cuptorul de lemne din curte. E senzationala. Si se mai fac cozonacii de sarbatori. Imensi. (Acum cuptorul mai e folosit si la pizza) si multe traditii sunt pastrate, inclusiv portul popular. De la cel mai mic pana la cel mai mare, toata lumea are costum traditional purtat la diverse sarbatori. Si avem mese incredibile, uriase, cu cate 30 de persoane la masa. Se intind mesele pe veranda (de Sfanta Maria e absolut extraordinar, seara de vara cu toate luminile aprinse), se aduna toate scaunele, inclusiv banca din curte, si e o incantare sa vezi toate platourile cu bunatati. Serile de vara sunt minunate.

    Sunt amintiri care raman in sufletul nostru pana la capat. Ne emotioneaza, ne rascolesc, ne duc cu gandul la cei ce nu mai sunt cu noi, ne fac sa zambim, ne fac sa regretam timpul trecut. Dar la final ne fac fericiti pentru ca am avut acele momente si sunt numai ale noastre si le vom purta mereu cu noi.
    • Like 1
  • Ai uitat de complectarea cu ulei a motorului, la cozile de la crenvurști cu muștar îndoit cu apă și la cea de bere caldă. Să nu uităm de aparatele de aer condiționat
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult