Funkytravel.ro este o „coală" digitală unde patru jurnalişti descriu experienţele prin care au trecut în diferite zone turistice ale lumii. Cunosc extrem de bine litoralul românesc pe care, an de an, îl întorc pe toate feţele pentru a descoperi lucrurile bune, dar şi ce ar trebui îndreptat. Funkytravel.ro a fost fondat de Adrian Gorpin, jurnalist cu 20 de ani de experiență în televiziune, cei mai mulți petrecuți realizând reportaje de la nordul la sudul litoralului.
Fotografiile au atras rapid comentarii, ironii și reacții puternice. Unii utilizatori au considerat situația „ireală”, alții au glumit că lipseau legumele, pâinea, desertul, apa, sucul și cafeaua. Au existat și comentarii mai dure, de tipul „Nu ne mai facem bine” sau „De toți banii”.
În mai puțin de doi ani, Telegondola din Mamaia a trecut - cel puțin în declarațiile publice - prin toate scenariile posibile. Mai întâi, arhitecții care lucrau la noul Plan Urbanistic Zonal al stațiunii au propus eliminarea instalației, considerând că stâlpii și cablurile afectează imaginea urbană și zonele istorice din Mamaia. Apoi, primarul Constanței a spus răspicat că telegondola nu va fi desființată. Acum, președintele Consiliului Județean Constanța anunță că instituția ar putea prelua instalația și că, în viziunea sa, traseul ar putea fi extins spre Năvodari, spre Delfinariu și chiar către sudul litoralului.
Povestea a început aproape din întâmplare, cu un anunț imobiliar care nu spunea mare lucru și cu un proprietar care, după prima vizită, a înțeles că nu mai poate pleca.
O vacanță all-inclusive în Bulgaria s-a transformat într-o experiență pe care o turistă spune că nu ar mai repeta-o. Femeia a plătit 707 euro pentru șase nopți la un hotel, pentru un adult și doi copii, plus încă 70 de euro pentru parcare. Piscina și plaja au fost apreciate, însă mâncarea, curățenia și diferențele dintre oferta prezentată și serviciile găsite la fața locului au declanșat un val de reacții.
Două dorade – 698 de lei. Cartofi prăjiți „artizanali” – 119 lei. Două sticle cu apă – 126 de lei. Tacâmuri „premium” – 29 de lei. Iar la final, surpriza care trebuia să aprindă internetul: „Taxă vedere la mare” – 199 de lei.
Există un moment în fiecare an în care litoralul românesc ar trebui să dea semnalul de start: Paștele. Nu este doar o sărbătoare, ci și un test. Un test despre cât de pregătiți suntem, ca sistem, să transformăm intenția de consum a românilor într-o experiență coerentă. Anul acesta, însă, testul a fost picat într-un mod atât de vizibil, încât nici măcar nu mai poate fi ascuns în spatele unor explicații de sezon sau al unor justificări administrative. Foto: litoral în Bulgaria/ Foto Profimedia
În ultimii ani, călătoriile nu mai înseamnă doar vacanțe, fotografii pe Instagram și planuri făcute cu luni înainte. Înseamnă și incertitudine. Spații aeriene închise peste noapte, conflicte regionale, falimente ale companiilor aeriene sau crize globale care pot bloca mii de oameni departe de casă.
La Wine Paris 2026, unul dintre cele mai importante târguri europene dedicate vinului, România a bifat o performanță rară: să fie prezentă și, în același timp, să nu conteze.