Puțini turiști care ajung în Eforie Sud știu că, pe una dintre străzile liniștite ale stațiunii, o vilă interbelică de aproape 100 de ani a fost readusă la viață, printr-o investiție care s-a apropiat de un milion de euro.
Astăzi, în spatele fațadei restaurate, se află un boutique hotel, un loc care păstrează eleganța vechii Carmen Sylva, dar o aduce în prezent, cu piscină, camere moderne, restaurant à la carte și o atmosferă mediteraneeană.
Povestea a început aproape din întâmplare, cu un anunț imobiliar care nu spunea mare lucru și cu un proprietar care, după prima vizită, a înțeles că nu mai poate pleca.
„Nu știu dacă eu am ales să investesc în Eforie Sud sau dacă această clădire m-a ales pe mine”, spune Daniel Farapon.
O vilă de aproape 100 de ani renaște în Eforie Sud
Povestea a început în timpul unei vizite în zona Techirghiol–Eforie. Un prieten îl invitase pe Daniel Farapon să vadă un teren, iar plimbarea s-a prelungit până pe promenada din Eforie Sud. A remarcat potențialul zonei și, întors acasă, a început să studieze anunțurile imobiliare.
Printre ele, se afla și o vilă prezentată sumar, prin fotografii care puneau mai degrabă accentul pe capătul străzii și pe apropierea de mare decât pe clădire.
„Agentul imobiliar m-a dus acolo. Mi-a plăcut foarte mult și am văzut în ea o posibilă poveste care merită să fie readusă la viață”, povestește proprietarul.
Nu știa atunci nimic despre istoria imobilului.
„Imediat cum am intrat pe proprietate, am știut că mi-o doresc și am început negocierile strict în direcția de a o achiziționa.”
De la Vila Carlos și Mira Mare la boutique hotel
Potrivit documentelor identificate de actualul proprietar, clădirea exista în anul 1929 și ar fi purtat, în diferite perioade, numele Vila Carlos și Vila Mira Mare.
La acea vreme, stațiunea se numea Carmen Sylva și se afla în plină dezvoltare. În 1929 devenise oraș balnear, iar un an mai târziu avea deja 318 vile și 23 de hoteluri, conform unei documentări despre patrimoniul local.
Proprietarul spune că vila i-ar fi aparținut locotenent-colonelului Nicolae Păun și că, ulterior, ar fi ajuns în administrarea unei instituții de stat. După război, clădirea ar fi fost folosită inclusiv drept cămin pentru copii orfani. Aceste informații nu au putut fi confirmate independent de FunkyTravel.ro.
În perioada interbelică, vila găzduia turiști și, potrivit lui Daniel Farapon, oferea dotări considerate avansate pentru acea vreme: băi în camere, încălzire și garaje pentru automobile.
Doi ani de lucrări și un buget care s-a schimbat radical
La prima vedere, clădirea nu părea să aibă probleme structurale grave. Daniel Farapon a crezut că restaurarea va fi un proiect relativ ușor. După primele luni, calculele s-au schimbat.
Instalațiile electrice și sanitare trebuiau înlocuite, sistemul de încălzire refăcut, acoperișul reparat, iar clădirea adaptată la normele actuale de securitate la incendiu. Au fost necesare recompartimentări, lucrări asupra anexelor și intervenții asupra mansardei.
„Bugetele s-au dat peste cap după primele două-trei luni. Proiectul este greu și este riscant din punct de vedere financiar, dar ne-am dat seama că, după ce am început, nu mai exista loc de dat înapoi.”
Restaurarea s-a întins pe aproximativ doi ani, iar valoarea totală a investiției s-a apropiat, potrivit proprietarului, de un milion de euro.
„Au fost toți banii strânși. Mult mai mult decât am bugetat prima dată.”
Lucrările de arhitectură au fost realizate cu ajutorul unui arhitect local, însă proprietarul spune că direcția de design și fiecare decizie legată de restaurare au fost supravegheate îndeaproape de familie.
Construcție de acum un secol, confort adus în 2026
Una dintre principalele surse de inspirație a fost o fotografie veche a clădirii. Imaginea a devenit reper pentru refacerea exteriorului, inclusiv pentru coloanele de la intrare, balustrada terasei și elementele decorative din beton. O parte dintre ferestre, tâmplăria și elementele din lemn au fost păstrate sau restaurate. Compartimentarea principală și forma acoperișului au rămas apropiate de aspectul vechii vile.
Cea mai complicată intervenție a fost transformarea mansardei. Pentru a putea folosi spațiul în condiții moderne, tavanul nivelului superior a fost ridicat cu aproximativ 70–80 de centimetri, o lucrare realizată inclusiv pe timpul iernii.
„Am refuzat să folosesc materiale ieftine și am refuzat să fac compromisuri la restaurarea exteriorului. Am vrut să ne apropiem cât mai mult de imaginea originală.”
Elementul de care Daniel Farapon este cel mai mândru rămâne intrarea principală, cu cele patru coloane și balustrada terasei de la etaj.
La exterior, vila încearcă să păstreze atmosfera anilor 1920. La interior, camerele au paturi și mobilier contemporan, televizoare smart, climatizare și sisteme moderne de acces.
„Confortul a fost adus în prezent, dar exteriorul se prezintă ca acum aproape 100 de ani”, explică proprietarul.
„Este un loc în care mi-aș dori ca timpul să încetinească. Oamenii să savureze fiecare moment din vacanță, să aibă parte de mâncare bună, de un antipasto, de un pahar de vin și de o experiență diferită.”
Stilul mediteraneean a fost construit prin folosirea travertinului, a lemnului, a plantelor și a tonurilor naturale. Arcadele și culorile calde continuă arhitectura exterioară și încearcă să creeze senzația unei vacanțe la sudul Europei, fără ca vila să-și piardă identitatea interbelică.
Profilul oficial al hotelului descrie o „vilă interbelică restaurată”, cu piscină și restaurant à la carte.
„Oamenilor nu le venea să creadă că poate exista așa ceva în Eforie Sud”
Primele reacții au scos la iveală și una dintre marile probleme ale stațiunii: imaginea sa publică.
„În primele noastre postări și în fotografiile apărute pe platformele de rezervare, oamenii nu credeau că poate exista ceva atât de frumos în Eforie Sud. Reacția aceea de «wow» mi-a dat o satisfacție ieșită din comun.”
Pentru Daniel Farapon, schimbarea percepției asupra întregii stațiuni nu poate veni însă de la un singur investitor.
„Noi facem pași, dar sunt mici în raport cu potențialul acestei stațiuni. Eforie Sud are un patrimoniu arhitectural care nu poate fi cumpărat și nu poate fi reprodus în alt loc de pe litoral.”
Un singur hotel nu poate salva o stațiune. Dar poate arăta ce se întâmplă atunci când o clădire veche nu este demolată, acoperită cu polistiren sau înlocuită de un bloc, ci restaurată și reintegrată în viața turistică.
„Sperăm să devenim un exemplu și să le dăm încredere și altora să ne urmeze. Eforie Sud riscă să-și piardă identitatea, istoria și șansa de a deveni una dintre cele mai frumoase stațiuni de pe litoralul românesc.”
Acest boutique hotel nu este doar povestea unei investiții care a depășit toate calculele inițiale. Este și povestea unei alegeri: ce facem cu vilele de aproape 100 de ani, care încă mai rezistă pe litoral?
Le lăsăm să dispară una câte una, sau le transformăm în motivul pentru care turiștii ar putea reveni într-o stațiune pe care prea mulți au încetat să o mai privească?
Articolul a apărut inițial pe site-ul FunkyTravel.ro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.