Sari la continut
alt

Mihai Dascălucheck icon

Profesor de limbă și literatură română și engleză din 2000, absolvent la Al. I. Cuza, Iași, în prezent predă în Bacău. Fost redactor la revista „Timpul", fost colaborator la „Contemporanul ideea europeană", fost traducător pentru SDI Media Group.


Articole publicate check icon

articol audio
play icon mic icon Protest profesori - Profimedia

Prima și ultima grevă la care am participat, ca proaspăt profesor, a fost pe la începutul anilor 2000. De atunci, simt că acest sistem de învățământ a intrat într-o supă ce a început să se încălzească din ce în ce mai mult și, proverbialele broaște, adică noi, toată societatea aceasta, nu ne dăm seama că acesta ne va fi sfârșitul. Unii sărim din oală și luăm calea străinătății, alții ținem discursuri pe tema temperaturii ce ne înconjoară, alții încercăm să ne vedem de treabă, ignorând poate viitorul, unii acuză propaganda rusă. Foto: Profimedia Images

Citește mai mult

Cancelarie

În anul 2018, am fost nevoit să predau la clasa a VI-a după manualul VI Limba și literatura română, de Mihaela Daniela Cîrstea, Viorica Avram, Ileana Sanda, Alexandra Dragomirescu; Editura Didactică și Pedagogică, 2018. Eu știam în ce condiții a apărut acel manual. Dar elevii, nu. Au crezut că e o glumă. Una proastă. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult

Școala românească (Foto: Octav Ganea)

Ministerul Educației Naționale a trimis un document prin care se propune o reformare a sistemului de învățământ din România. Da! Din nou! Vă miră? Acesta, documentul adică, se numește Educația ne unește și are 22 de pagini, cu tot cu pagina de titlu. (Foto Inquam Photos / Octav Ganea)

Citește mai mult