Foto: Profimedia Images
Prima și ultima grevă la care am participat, ca proaspăt profesor, a fost pe la începutul anilor 2000. De atunci, simt că acest sistem de învățământ a intrat într-o supă ce a început să se încălzească din ce în ce mai mult și, proverbialele broaște, adică noi, toată societatea aceasta, nu ne dăm seama că acesta ne va fi sfârșitul. Unii sărim din oală și luăm calea străinătății, alții ținem discursuri pe tema temperaturii ce ne înconjoară, alții încercăm să ne vedem de treabă, ignorând poate viitorul, unii acuză propaganda rusă.
Eu mă uit rar la știri. Cel puțin la cele din România. Dar când deschid televizorul, aud foarte mult despre plagiatori și alte minuni de pe plaiuri mioritice. E ceva ce nu înțeleg, totuși. La mine, la gradul I, lucrarea a fost introdusă într-un program anti-plagiat (și, da, domnilor guvernanți, la mine procentul a fost zero). Așa ceva de ce nu este practică și pentru alții?
Din punctul meu de vedere, situația actuală din sistemul de învățământ, că de educație nu-i pot spune, după ce că este în pragul catastrofei, a devenit și penibilă.
În pragul catastrofei este în primul rând din cauza subfinanțării și a tot ceea ce rezultă de aici: personal slab pregătit, demotivat, pentru că cei care sunt pregătiți nu vin în sistem pe un salariu de nimic, dotări slabe, cum sunt tablele cu care ministerul a dotat unele școli și care au devenit inutile după o vreme. (Prin 2008 am atras niște fonduri și am luat o tablă inteligentă pentru laboratorul de informatică. Funcționează și acum.) Mai este lipsa consumabilelor, pentru că, oricât am vrea noi să credem contrariul, statul oferă prea puțin pentru ele. Și toate acestea se reflectă și în educația copiilor care, deși văd că împăratul e gol, ajung să înțeleagă ce este de fapt lumea adulților.
În al doilea rând, pentru că este, poate deliberat, rupt de realitatea mileniului în care trăim. Unele programe sunt încărcate și nu țin cont de principiul transdiciplinarității. Unele manuale lipsesc sau au fost făcute pe genunchi cu mâna stângă.
Penibilă, pentru că deși cerințele colegilor mei mi se par minime pentru supraviețuirea unui sistem, nimeni dintre cei care ne conduc nu vrea să facă ceva pentru asta. Primim umilință, uneori amenințări, țâfnă de latifundiar și doar 1000 de lei brut. În rest, ceva de substanță? Pentru o schimbare reală?
Prima dată m-a luat râsul când tot am auzit cum se plângeau politicienii că unii elevi nu se vor putea înscrie la facultățile din străinătate. Imediat mi-am dat seama că de fapt e o tragedie cumplită. Dincolo de faptul că îi înțeleg pe elevii în cauză, mi-e clar că politicienii chiar nu vor oameni de valoare în țară. Și care să mai și voteze.
Mie mi-e limpede că așa va fi până la o reformă pe care nu o prevăd într-un viitor nici măcar îndepărtat, de aceea „îndrăznesc” să am câteva întrebări pentru noi toți.
1. Dragă societate, chiar vrei profesori prost plătiți (adică prost educați, prost motivați, prost hrăniți, prost îmbrăcați, frustrați etc.) pentru copiii tăi care oricum sunt minunați?
2. Îți dai seama că elevii unor astfel de profesori vor fi doctorii care trebuie să te facă bine, avocații care trebuie să îți apere drepturile, polițiștii care trebuie să prindă hoții, politicienii care vor decide, și chiar o fac, soarta lor (scuzați!), a ta ș.a.m.d.?
3. Cui servește politizarea învățământului?
4. Cui ar servi depolitizarea lui?
5. Nu îți pare suspectă sau chiar elocventă graba cu care guvernul și președintele au luat apărarea elevilor care doreau să plece din țară la studii?
6. Te mai poți plânge de sistemul de învățământ când nu ai făcut nimic pentru el?
7. La proteste pentru justiție cum de te-ai mobilizat, dragă societate?
8. Dacă tot e așa de bine în învățământ, de ce nu te înghesui la ocupat posturi în sistem?
9. Interesul imediat îți este mai presus decât cel de durată?
10. Chiar nu-ți dai seama că ești condusă după vechea zicală: „Nu-i voia robului, ci-i voia domnului”?
Am intrat în învățământ cu principiul că educația este prima care poate schimba o societate. Sunt din ce în ce mai convins că în țara care a dat „inventatorul” teatrului absurd o schimbare de substanță devine utopie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1. Chiar dacă profesorii vor fi bine plătiți, nu este nicio garanție că vor fi mai bine educați, mai motivați, sau mai puțin frustrați.
2. Din păcate, da.
3. Nu aș spune politizarea învățământului ci neglijarea acestuia de către decidenții politici. Declarativ, România se vrea educată. Faptic, țara ne vrea proști (nu o spun eu, ci nivelul alocării bugetare pentru educație).
4. Este învățământul politizat?
5. S-a agățat și guvernul de ce a putut. Suspect mi se pare că greva a început fix înainte de terminarea anului școlar, când putea să înceapă imediat după trista alocare bugetară pentru anul 2023, adică cu mult înainte.
6. Sunteți complet dezinformat, am făcut ceva pentru sistemul de învățământ: am plătit taxe și impozite. Nu este treaba cetățenilor muritori de rând să distribuie bugetul de stat. Dar era treaba liderilor sindicatelor din educație să se agite pentru o alocare corectă.
7. Încă o dată: de ce mai aveți sindicate dacă așteptați implicarea întregii societăți? Nici minerii, nici cei din sănătate, nici cei de la Metrorex, nici cei din agricultură sau din oricare alt sistem care au avut ceva de revendicat nu au așteptat sprijinul altor categorii. Exemplul cu justiția este irelevant. Atunci nu se cereau drepturi pentru un anumit sistem, era vorba de un protest, cum bine ați spus.
8. Cine are vocație pentru o anumită meserie, se va înghesui acolo, nu în altă parte. În caz contrar, face o alegere greșită. Sunteți patetic.
9. Asta este o întrebare capcană?
10. Nu mă simt de gen feminin. Și da, nu e voia robilor, nici a domnului, ci a "domnilor" aleși prin vot universal.
Ați citit întrebările din articol?
Dar concluzia autorului???