Valentin Lazea

Deficitul bugetar al României (calculat conform Standardelor Europene de Contabilitate, Graficul 1), a depășit, în nouă ani din cei optsprezece luați în considerație, nivelul maxim de 3% din PIB, prevăzut în Tratatul de la Maastricht. Mai mult decât atât, în zece ani din cei optsprezece, el este cel mai mare din regiune, dintre care în ultimii 7 ani consecutivi. Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

În loc să avem venituri fiscale de 34,5 procente din PIB, venituri bugetare totale de 37,5 procente din PIB și un deficit bugetar apropiat de zero, avem în schimb venituri fiscale de 27 procente din PIB, venituri bugetare totale de 30 procente din PIB și un deficit bugetar de aproximativ 7 la sută din PIB. Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Pentru a evita rușinea de a nu avea deloc consolidare fiscală în acest an, România ar trebui să implementeze de la 1 septembrie un pachet fiscal echivalent cu cel puțin 2 procente din PIB. De ce 2 procente din PIB? Pentru că, aplicându-se numai în ultimele 4 luni (adică o treime din acest an) acest pachet ar genera o reducere a deficitului bugetar de circa 0,67% din PIB, probabil suficient pentru a veni – marginal – sub nivelul deficitului de 5,7 la sută din PIB de anul trecut. (Foto: Thomas Stockhausen / Alamy / Alamy / Profimedia)

Acest infantilism economic al publicului este rezultatul unui sistem educațional care nu-și face datoria, în sensul de a-i învăța pe elevi că „nu tot ce zboară se mănâncă” și că gândirea critică trebuie să distingă dezirabilul de posibil. Un alt aspect pe care sistemul educațional pre-universitar din România nu îl transmite elevilor este că „nu există prânz gratuit”. Dacă tinerii ar înțelege de pe băncile școlii că pentru orice consum personal nemeritat cineva, cândva va trebui să plătească, am putea spera să avem în viitor mai puține cereri pentru politici populiste. (Foto: John Wildgoose / Caia Image / Profimedia)

În ultimele decenii, cota unică (atât pentru impozitarea veniturilor, cât și pentru impozitarea consumului – Taxa pe Valoarea Adăugată) a fost încercată de opt state din centrul și estul Europei, membre ale UE. Între timp, patru din aceste state au renunțat la cota unică și au revenit la impozitarea progresivă: Cehia (din 2013), Letonia (din 2018), Lituania (din 2019) și Slovacia (din 2013). (Foto Guliver/Getty Images)

Rețeta e simplă: se iau 50 la sută (sau 75, sau 80 la sută, în funcție de “bucătar”) informații adevărate, imposibil de contestat. Se amestecă cu 50 la sută (sau 25, sau 20 la sută) informații false sau, și mai perfid, informații plauzibile, dar scoase din context. Se servește preparatul cald publicului care, neavând cunoștințe de specialitate, este ușor de manipulat. (Foto Andreas Berheide/ Panthermedia/ Profimedia)

Măsurile de stimulare fiscală de o magnitudine nemaiîntâlnită luate de statele dezvoltate în lupta cu pandemia Covid 19 au indus, în statele emergente, iluzia că legile economice pot fi suspendate și că, la urma urmei, există “prânz gratuit” (free lunch), pentru care să nu plătească nimeni, nici în prezent, nici în viitor. Foto Guliver/Getty Images

În prezent, statele europene încă îşi apără cu „dinții” prerogativele naționale în materie de politică fiscală, diplomație şi apărare. Iar asta se întâmplă deoarece partidele şi liderii sunt aleşi la nivel național, cu prea puţină considerație acordată politicilor pan-europene. (Foto: Guliver/Getty Images)

Într-o lume în care indivizii sunt înclinați să creadă ceea ce le este favorabil şi să sconteze informațiile care le sunt defavorabile, este firesc ca rețelele de socializare cele mai puternice să se coalizeze în jurul prezervării statu-quo-ului, adică să atașeze probabilități maxime versiunii celei mai favorabile a viitorului. Şi atunci, ce nevoie mai e de experţi? (Foto Guliver/Getty Images)

Din păcate, cele mai multe luări de poziţie din spaţiul public românesc exprimă teamă şi indignare faţă de perspectiva creării Europei cu două viteze, demonstrând ignorarea câtorva lucruri fundamentale. (Foto Guliver/Getty Images)