Foto: Rawpixel / Alamy / Alamy / Profimedia
Consumerismul – definit ca ordinea socială și economică în care aspirațiile celor mai mulți indivizi includ achiziția de bunuri și servicii peste necesar, adesea ca subliniere a poziției dobândite – a apărut în societățile occidentale în secolul XX, dar a luat avânt îndeosebi după 1971, anul în care băncile centrale au început să emită bani fiduciari (fiat money), fără vreo legătură cu aurul sau cu vreun alt activ. Din acel moment, guvernelor occidentale le-a fost tot mai greu să reziste cerințelor maselor populare de a stimula consumul pe orice căi – chiar cu prețul creșterii inflației, a deficitelor bugetare și datoriilor publice – cerințe facilitate de:
-apariția, în 1958 în SUA, a cardului de credit, care a propulsat la cote noi consumul pe datorie;
-sofisticarea la care au ajuns publicitatea, marketingul și serviciile bancare, care au exploatat slăbiciunile psihicului uman, făcând-ul să își dorească multe bunuri și servicii de care nu avea nevoie;
-oportunismul producătorilor de bunuri, care au redus în mod deliberat durata de viață a bunurilor (automobile, frigidere, televizoare, computere, etc.), pentru a crește numărul de vânzări.
Cu deosebire, consumerismul a cunoscut perioada sa de apogeu în timpul celei de a Doua Globalizări (1990-2022), profitând de o conjuncție favorabilă de factori:
-dividendul păcii: odată încheiat Războiul Rece, o serie de resurse destinate industriei apărării au fost realocate industriei producătoare de bunuri de consum;
-dividendul demografic: generația baby-boomers (cei născuți între 1946 și 1964) în Occident și generația „decrețeilor” (cei născuți între 1967 și 1989) în România au intrat în câmpul muncii;
-dividendul globalizării: intrarea în lanțurile de producție a unor țări precum China, India și alte state sud-est asiatice, cu forță de muncă ieftină, au făcut posibilă producerea de bunuri și servicii la prețuri foarte mici;
-dividendul digitalizării, care de asemenea a permis ieftinirea produselor;
-dividendul dobânzilor scăzute: în condițiile în care factorii de mai sus țineau inflația globală la un nivel scăzut, băncile centrale și-au permis să practice dobânzi reduse (uneori, real-negative, adică sub nivelul inflației), care au stimulat odată în plus traiul pe datorie.
România a intrat relativ târziu, după anul 2000, în această febră a consumerismului, dar a făcut-o cu o râvnă deosebită, vrând parcă să recupereze deceniile pierdute. Astfel, modelul de creștere ales de public (producători și consumatori) și validat de politicieni, a fost în România unul bazat pe consum, spre deosebire de Cehia, Polonia și Ungaria, care, urmând modelul german, și-au bazat creșterea economică pe export. Consumul duce la creșterea importurilor și este finanțat prin creșterea datoriei externe.
Graficul 1 al Eurostat arată că deficitul de cont curent al României se situează an de an la valori foarte mari, în timp ce statele central și est-europene au, de regulă, surplusuri de cont curent (excepție făcând cei doi ani post-pandemici), la fel ca și zona euro în ansamblu.
Graficul 1
apasă pe imagine pentru a mări
Dar, odată cu declanșarea, în anul 2022, a agresiunii ruse în Ucraina, au fost puse în mișcare o serie de tendințe care prevestesc declinul modului de viață consumerist.
1. Dividendul păcii a dispărut. Statele democratice vor trebui să se reînarmeze, cel puțin până la limita minimă de 2% din PIB, dacă nu și mai mult. Graficul 2, extras din Raportul pe 2023 al NATO, arată că România, care în 2023 a cheltuit doar 1,6% din PIB pe apărare, are mult de recuperat în această privință.
În disputa „guns versus butter” (tunuri versus unt), relocarea resurselor înspre înarmare va însemna, automat, o reducere a resurselor alocate consumului.
Grafic 2
Sursa: NATO; Raportul anual 2023/ apasă pe imagine pentru a mări
2.Dividendul globalizării este pe cale să dispară. În noua realitate geopolitică, caracterizată de blocuri economico-militare rivale, este firesc ca statele occidentale să încerce să aducă mai aproape de casă fabricarea unor bunuri, prin procese de nearshoring și friendshoring. Numai că acestea vor avea drept consecință o scumpire a respectivelor produse, care nu vor mai beneficia de mâna de lucru ieftină din țări cu regimuri autoritare. Ca atare, și consumul va avea de suferit.
3.Marea majoritate a pământurilor rare, esențiale pentru economia viitorului, se află concentrate în China (Grafic 3). Aceasta înseamnă că o serie de componente esențiale pentru automobile electrice, panouri solare, smartphone-uri etc. vor fi greu de găsit sau vor avea prețuri prohibitive. Rezultă că producătorii de astfel de bunuri vor trebui să le reproiecteze cu o durată de viață cât mai lungă (punând o surdină activităților de publicitate și marketing), așa cum se petreceau lucrurile în anii ’50-’60 ai secolului trecut. Iar dacă producătorii occidentali vor refuza să se adapteze, probabil că vor fi obligați de guverne, confruntate cu o penurie de materii prime strategice. Totodată, refolosirea și returnarea bunurilor de către consumatori vor fi din nou premiate, cu sume mult mai mari decât în trecutul apropiat.
Grafic 3
apasă pe imagine pentru a mări
4. Dacă inflația va avea tendințe de a crește, din cauze precum cele ilustrate mai sus, băncile centrale nu vor mai putea să practice, cu nonșalanță, dobânzi real-negative. Aceasta va pune presiune pe creditul de consum și va orienta publicul să apeleze la credit doar pentru bunurile esențiale. Deja, se poate observa o tendință a principalelor bănci centrale de a practica dobânzi puternic real-pozitive (mai mari decât inflația). A se vedea Tabelul 1.
Printre altele, dobânzile real-pozitive vor pune presiune și pe Ministerele de Finanțe să reducă deficitele, deoarece acestea vor fi mai greu de finanțat, atât din surse interne, cât și din surse externe. Iar deficite bugetare mai mici înseamnă și deficite de cont curent mai mici și, pe cale de consecință, un consum mai temperat.
apasă pe imagine pentru a mări
Grafic 4
apasă pe imagine pentru a mări
În concluzie, lumea în care am intrat începând cu anul 2022 este o lume cu prețuri mai mari, cu bunuri de consum mai greu disponibile și cu vârsta de pensionare mărită.
Dacă cineva crede că România poate scăpa de aceste tendințe continentale, se înșală amarnic. Și nici măcar nu este obligatoriu ca toate cinci să se îndeplinească. Este suficient ca două sau trei din tendințele amintite să se adeverească, pentru ca modul de viață consumerist să intre în declin.
Pot înțelege frustrarea acelor români care și-au făcut din consumerism un mod de viață. Dar dacă ei vor ignora tendințele prezentate în acest articol, o vor face pe propriul risc.
articol publicat anterior pe opiniibnr.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cum stau de fapt lucrurile?,Pai dupa prabusirea URSS veniturile medii reale au tot scazut in US si in Europa de Vest, iar perceptia ca nu mai e necesara mentinerea unor forte armate puternice a dus la dezindustrializare si scaderea calitatii educatiei. Nu a fost deloc "unt sau arme", ci dimpotriva - fara cheltuieli pentru arme populatia de rand nu a prea mai avut acces la unt. In contrast, deceniile de confruntare NATO - Pactul de la Varsovia au fost decenii de inflorire economica si stiintifica, cu cresteri spectaculoase ale nivelului de trai. Din perspectiva asta, viitorul chiar suna bine: re-industrializare (vom avea nevoie de productie locala de armament), revitalizarea cercetarii si a educatiei (vom avea nevoie de armament de buna calitate si de recruti in stare buna, nu analfabeti narcomani cu mintea slaba), cresterea veniturilor (e nevoie de populatie multumita, cu moral ridicat, ca altfel nu lupta si nu munceste pentru regimul existent).
Hai cu noua confruntare dintre Est si Vest!
Chestia asta cu consumerismul e veche si bocetele nu mai contenesc.
E normal sa-ti doresti sa cumperi si sa vrei sa ai. Suntem in 2024 si sigur ca dorim sa traim bine, confortabil (vorbesc de oameni cu venituri medii ce-si cumpara lucruri normale pentru o viata mai buna).
Dupa trauma primului razboi mondial, dupa marea criza, dupa trauma celui de-al doilea razboi mondial, tarile democratice au luat-o pe drumul bunastarii, al dezvoltarii industriale cu efect de masa. Toata lumea sa poata beneficia de binefacerile dezvoltarii economice. Toata lumea sa poata avea frigider si telefon si cuptor si fier de calcat. Omenirea avea nevoie sa iasa din iad si sa mearga spre fericire, pace si bunastare. Stiinta, tehnologia au avansat, noutatile nu au intarziat sa apara. Electronicele, electrocasnicele s-au diversificat si au devenit din ce in ce mai sofisticate, si normal ca oamenii si-au dorit noi modele. Asa s-au creat milioane de locuri de munca. Neconsumand, numarul fabricilor ce vor da faliment, deci somajul, va creste vertiginos. Nu vom mai cumpara nemaiavand un loc de munca, si in felul asta nu vom mai consuma. Ne vom duce catre o societate gri cenusie. Poate ne vom imbraca in salopete (ca tot e industria textila pusa la colt), vom locui in spatii foarte mici cu lucruri foarte putine, vom manca rational (traiasca epoca de aur ce-si dorea infiintarea de cantine sociale unde sa manance, pe baza de cartela, tot poporul), vom sta pe intuneric, iar la 9 seara se va da stingerea. Vom fi ca intr-o mare secta.
Dvs. ce televizor aveti? Sper ca e unul din 1970. Ce masina aveti? Sper ca e una din 1980. Ce camasi aveti? Si cate? Sper ca sunt 2 bucati de prin 1990. Unde mergeti in vacanta? Sper ca prin Vaslui. Sa aveti o viata frumoasa.
Problema majora e ca suntem intr-un cerc din care nu putem iesi. Situatia sociala pe glob e precara cu tot consumerismul pe care-l clamam veseli, ingandurati, paranoici (de la caz la caz), suntem mereu pe punctul de a izbucni nervos. Suntem nefericiti, nemultumiti, obositi, apasati de o mie de probleme de la cele personale la razboaie, amenintari, terorism etc. Mergi pe strada, la restaurant, la magazin si nu stii langa ce nebun stai. Toata aceasta presiune dusa an dupa an e suficienta. Nu e nevoie sa se spuna permanent cat de negru este viitorul. Sa nu mai mancam ciocolata pentru ca a ajuns tona de boabe de cacao la 10000 euro, suntem informati prompt la fiecare telejurnal. O sa mancam jeleuri, creme de vanilie, de fructe (nu banane ca si ele sunt pe cale de disparitie, tot de la telejurnal stim) pana se epuizeaza si astea. Ca nu avem alte solutii. Nu poti sa mananci frunze de banana ca sa protejezi banana in speranta ca bananele iti vor cadea din nou in cap intr-un viitor indepartat cand nici nu vei mai fi. Stiu, trebuie sa ne gandim la viitorul foarte indepartat, dar nu putem pentru ca asa suntem proiectati, nu pentru ca multi dintre noi nu inteleg cum merge treaba. Noi traim in 2024 si este foarte greu sa te gandesti la cei din 2224, oricat de responsabil si destept ai fi.
Permanența apocalipsei duce la banalizarea acesteia. E un serial, Fallout, pe o retea de streaming despre apocalipsa nucleara. Unul dintre personaje spune la un moment dat (actiunea se desfasura undeva prin anii 50-60): „Produsele sunt viitorul. Tu esti un produs. Eu sunt un produs. Sfarsitul lumii este un produs. Si, pentru noi, cei care putem sa acceptam asta, viitorul este stralucit”.
Televiziunile stiu de ce.
Doar o coincidență, desigur!
România nu va trăi bine câtă vreme politica B"not-Națională și în mod cert nu a României" rămâne pe mâna acelorași eterni ultraplătiți răspânditori de maxime inutile.
Sigur e vorba numai de reducerea consumului, nicidecum de stoparea consumului așa cum reiese din comentariul dumneavoastră. Deci, să fim totuși optimiști însă și responsabili.
Acum aceste necesitati vor fi stabilite probabil de CE si guverne care vor creste impozitarea pentru a pauperiza populatia si a scadea consumul. Cu ajutorul digitalizarii se va asigura faptul ca nimeni nu va beneficia de ceea ce nu ii este necesar iar in practica va fi mai rau ca in comunism, ca vorba aia, nu avem nevoie de carne, oua si alte "delicatese" ci ajungem sa mancam pufuleti la punga ca sa salvam planeta. In schimb tovarasii speciali vor avea o serie de derogari cum aveau mai marii din fostul regim totalitar, toate acestea evident pe banii contribuabililor. Doar acestia vor beneficia de calatorii cu avionul, restul vor fi pietoni in orasul de 15 minute, usor de manevrat, manipulat si cumparat, cam in modul in care PSD-ul ofera cadouri electorale in zonele cu populatie slab educata si in consecinta saraca. Acum intrebarea care se pune este de ce ar mai lucra oameni ca din fructul muncii lor sa primeasca substantial mai putin de 50%, statul urmand sa incasese restul sub diverse forme dar consumerimul de stat nu va avea limite si se vor face vrute si nevrute pentru ca bani vor fi.
Prabusirea natalitatii din cauza costului excesiv al tuturor lucrurilor si politicilor verzi si antiumanitate ale ecologistilor..
Care e solutia? Cine va mai munci? Nu poti sa aduci muncitori din afara la nesfarsit. In plus si aia îmbătrânesc.
Asta tine de urmatorii 20-30 de ani. In ritmul asta consumerismul nu va mai fi o problema pt ca Romania va avea 3-4 milioane prin 2100.
Acum este aleasă calea ușoară: aducerea emigranților din țări cu nivel de trai mult mai scăzut decât al nostru. Cum ne-am obișnuit, se lucrează tot la efect, nu la cauză. Iar asta nu va funcționa, românii vor pleca în continuare în loc să se întoarcă în țară.
Cât despre politicile verzi, războiul din Ucraina a schimbat radical viziunea UE pentru următorii ani: nu se mai pune accentul pe măsurile “green deal”, ci pe înarmare. Ce să spun... din lac în puț.
Desi nu vad tinerii sa se inghesuie sa lupte pt sobolanii speciali si loazele lor prea curand.
Carne pe cartela ca pârțurile poluează, mașini ioc ca poluează, inapoi in autobuz ca in comunism, energie limitata, ca in comunism.
Etc
ASTEA ar trebui sa fie prioritatile noastre.
Altfel fiecare traieste dupa cum decide: mai bine sau mai rau. Nu stiu de ce, dar de la un timp incoace incep sa vad viitorul ca in filmul Equilibrium. Nu se va intampla peste noapte, nu se va intampla maine. Lucrurile mari incep lent. Nu sunt paranoica din fire, dar vad anumite tendinte si multa demagogie egalitarista. Si nu stiu daca exista sinceritate maxima sau doar nebunie extrema si manipulare interesata. Incepand de la avrtismentele climatice ce au devenit cam isterice si vor sa ne convinga cu orice pret ca maine vom muri, si pana la incolonarea la cantina nu mai sunt multi pasi.
Incet, dar sigur, Terra, in numele salvarii, se inscrie pe linia ideilor comuniste, vorbesc despre tarile democratice, ce aluneca spre ideile generoase, dar utopice, aducatoare de mizerie. Exista deja o dictatura mica a unor idei mari. Daca te opui esti un mic (inca) dusman. Au fost oameni extraordinari care si-au pierdut job-ul, influenta, expertiza doar pentru ca nu au fost de acord cu promovarea unora pe criterii de culoare, spre exemplu.
Tot melanjul asta: de culori, banane, cacao, textile duc spre un zid. Parerea mea.
Stiti cum se spune: drumul spre iad e pavat cu bune intentii. De aia castiga Trump. Nu, America nu a innebunit si nici nu s-a plictisit. America iubeste capitalismul pur, ala de a propulsat-o pe acoperisul lumii. America e cea care a luptat pana la absurd impotriva comunismului, ciuma rosie. America a promovat niste valori importante pentru om. Cele mai importante: dreptul absolut la proprietate, liberul arbitru, capitalul, dreptul la fericire al fiecaruia.
Fericirea difera de la individ la individ. Pentru unul fericire inseamna sa manance prajituri in fiecare zi, pentru altul sa ajunga astronaut, pentru altul sa-si faca vila sub panoul Hollywood, iar pentru altul sa aiba 50 de perechi de pantofi.
„Un scurt istoric, întru aducerea aminte. Pe data de 4 iulie 1776, Thomas Jefferson, John Adams, John Penn, Benjamin Franklin ş.a. au redactat constituţiile celor 13 state, nu înainte însă de a face publică Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii. Dreptul natural, dreptul divin, egalitatea funciară a tuturor oamenilor, drepturile fundamentale – cum ar fi viaţa, libertatea şi urmărirea fericirii – sunt invocate în preambulul acesteia. Totodată se precizează că poporul are dreptul „de a schimba sau a aboli şi a institui o guvernare nouă” în virtutea dreptului la rezistenţă care trebuie opus unui „despotism absolut”.
Articolul 1 din prima parte declară: „Toţi oamenii sunt născuţi liberi şi egali, au anumite drepturi naturale, esenţiale şi inalienabile, printre care se numără în primul rând dreptul de a se bucura de viaţă şi de libertate şi de a se apăra...” - europalibera.org
„În textul Declaraţiei de Independenţă americane, traducerea uneia dintre propoziţii devine dificilă. Este vorba nu doar despre limitările limbii române, dar şi despre sensul istoric al cuvintelor alese de către părinţii fondatori ai Americii. Spune textul Declaraţiei, "considerăm aceste adevăruri ca fiind evidente, că toţi oamenii sunt născuţi egali, primesc de la creator anumite drepturi inalienabile; printre acestea sunt viaţa, libertatea şi căutarea fericirii."
Această din urmă sintagmă, "the pursuit of happiness", este cea mai dificilă de tradus.
În primul rând, cuvântul "pursuit" s-ar traduce astăzi drept goană sau urmărire.
Dar cum ar suna, în româneşte, "cursa fericirii"?
Ce drept este acesta?!
Avem dreptul, printre altele, la viaţă, libertate şi participare în cursa fericirii?
În engleza secolului XVIII, "happiness" nu însemna neapărat fericire, ci prosperitate, bunăstare. Sintagma poate fi găsită şi în textele filozofului englez John Locke, care definea proprietatea unui cetăţean drept "life, liberty and estate".
Din nou, "estate" ar putea la fel de uşor să se traducă prin proprietate, dacă n-ar fi, deja, ceea ce încercăm să definim. Pe de o parte, este interesant faptul că proprietatea unui cetăţean al statului este definită prin dreptul la viaţă şi la libertate, dar "estate" aici se poate referi şi la condiţia vieţii, la nivelul de trai, ca definiţie secundară”. – bursa.ro
Cum se vor impaca toate astea cu noile viziuni? Nu stiu. Ramane sa vedem.
Asta nu inseamna ca trebuie sa fim iresponsabili, nu inseamna sa negam poluarea, defrisarile etc. si efectele pe care le produc, doar ca modul cam isteric cu care sunt promovate anumite idei, nu-mi place, si uneori imi ridica niste semne de intrebare.
De la un timp incoace vad viitorul ca in filmul Equilibrium.