Vlad Craioveanu

Victoria Stoiciu a plecat din PSD săptămâna asta. A zis că nu poate sta într-un partid care normalizează extremismul și a explicat de ce, într-o frază pe care mulți politicieni n-ar fi în stare s-o scrie: „Orice încălcare a acestui principiu nu reprezintă doar o eroare tactică, ci o normalizare a fascismului. Pas cu pas, până când monstrul va fi prea mare ca să îl răpunem." Foto: Facebook Victoria Stoiciu

Moldova a judecat un om care a furat un miliard de dolari și a condus un stat capturat timp de un deceniu. L-a judecat în șapte luni, i-a luat banii și l-a băgat la pușcărie. Foto Profimedia

De la 1 mai 2026, capitala devine mai scumpă pentru toți, indiferent că mergi cu metroul sau cu mașina „eco". Și asta în timp ce auditorii au descoperit că banii Metrorex s-au dus pe contracte dubioase și salarii umflate. foto: Profimedia

Există un lucru pe care propaganda nu îl poate fabrica și nici demonta. Curajul.

Elon Musk, acest copil mare care s-a jucat prea mult cu electricitatea, a reușit din nou performanța rară de a fi propriul său dușman. Omul are tot ce vrei: bani care respiră singuri, PR care n-a mai dormit din 2016, rachete care merg pe orbită mai des decât merg eu la Mega. Și totuși, când vine vorba de reputație, Elon are un talent incontestabil să-și dea singur cu Tesla în oaie.foto profimedia

Doamna judecător Adriana Stoicescu revine acum în spațiul public cu o declarație care ar fi trebuit să stârnească un val de reacții oficiale, nu doar indignare. foto: facebook. Adriana Stoicescu

Astăzi am citit o știre care m-a făcut să râd, să ridic o sprânceană și să mă întreb dacă nu cumva asist fără să vreau la un film cretin. Judecătorul Alin Ene, membru CSM, a reacționat la o declarație a Oanei Gheorghiu vice prim ministru, care spunea că sistemul pensiilor speciale e, citez, „un fel de Caritas”.

Șpagă de percepție.

Când o țară începe să se strângă la loc, extremismul încep să scrâșneasca. România face, în sfârșit, o fabrică de pulberi. Cu Rheinmetall. Cu o clauză simplă și curajoasă: implicarea furnizorilor locali. Adică nu doar o vitrină industrială cu logo străin, ci un pas real spre autonomie. Poate părea un detaliu birocratic, dar în lumea în care noi am tot cumpărat, închiriat și amânat, e o mică revoluție. Un pas care miroase a praf de lucru, nu doar a praf de arhivă.

Omul ăsta e deștept, dar nu într-un mod rece sau calculat. Are inteligența aia care vine din instinct, din simțul momentului. Când a început invazia rusă, toată lumea se aștepta să dispară din peisaj, să fugă undeva „la sigur”. În loc de asta, a rămas acolo, în Kiev, sub bombardamente, spunând simplu: „Sunt aici.” Câteva cuvinte, dar care au ținut o țară întreagă în picioare. A fost genul acela de gest care nu se învață din manuale .Ori îl ai, ori nu.