Foarte frumos că 30.000 de copii cu tricolorul în mână și „Deșteaptă-te, române!” pe buze s-au aflat în tribunele Arenei Naționale la meciul România-Norvegia. Subsemnatul pun însă câteva întrebări, că asta-mi e odioasa meserie.
1. De ce a fost nevoie de o sancțiune pentru rasism a UEFA asupra naționalei României ca acești copii să fie invitați la meci?
2. De ce au fost folosiți pe post de „șmecherie” românească pentru a fenta hotărârea forului european?
3. De ce nu au fost aduși demult, la alte meciuri, normale, fără pedeapsă, ale naționalei, hai, nu 30.000 o dată, dar câte 5.000?
4. Când vor mai fi invitați 30.000 de copii români pe Arena Națională, atunci când luăm următoarea sancțiune UEFA de stadion gol?
5. Jucătorii tricolori s-au arătat impresionați de modul în care i-au susținut copiii. De ce nu am auzit pe nimeni căruia să-i fie rușine pentru cum au jucat și să ceară iertare copiilor?
6. Pe lângă truc, micuții au fost utilizați și ca „acoperire” pentru nivelul de joc lamentabil al naționalei României: cu excepția sclipirii de moment a lui Mitriță, am văzut primitivism în execuții, sărea mingea din ai noștri ca din colțul mesei, penalty-ul ratat penibil fiind o culme, joc aerian, cu multe „centrări” la întâmplare și „lumânări” disperate, când aveau în față jucători net mai înalți și mai puternici decât ei, nenumărate pase pe tavă la adversar, condiție fizică modestă, în final, norvegienii călărindu-ne literalmente – că luăm gol eram sigur, mi-a fost teamă până în ultima clipă că mai încasăm încă unul...
Mulți dintre puștii din tribune sunt elevi ai școlilor de fotbal, știu deja sportul ăsta mult mai bine decât microbiștii patrioți: s-a întrebat cineva ce și-au zis în sinea lor?
