Când „prefer altceva” devine „sunt mai bun decât tine”: ce spune despre România războiul dintre croissant și merdenea

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Uneori, ca să vezi cât de fragilă este o societate, nu ai nevoie de o criză politică, de alegeri sau de o tragedie. Este suficient ca cineva să spună că merdeneaua ta spune ceva rău despre tine.

În Piața Amzei, într-o zi de august, două lumi aflate la câteva zeci de metri una de alta au intrat în coliziune. De o parte, La Mița Biciclista: patrimoniu recuperat, rafinament urban, gastronomia unei clase de mijloc care a învățat să distingă untul de margarină și croissantul artizanal de foietajul de cartier. De cealaltă, Patiseria Amzei și Nea Mihai: tejgheaua, merdeneaua, rutina zilnică, gustul cunoscut și memoria unui București care nu are nevoie de curator pentru a exista. A fost suficient ca diferența dintre două produse să devină, pentru câteva secunde, o diferență între două categorii de oameni. Și atunci a început scandalul. Nu cred că oamenii s-au așezat la coadă la Nea Mihai ca să apere margarina și nici nu cred că Bucureștiul s-a împărțit, peste noapte, în două mari școli gastronomice. Oamenii apărat altceva: dreptul de a nu li se explica faptul că gustul lor îi face mai puțin evoluați. Aici începe povestea cu adevărat interesantă.

Când vorbim despre mâncare, dar judecăm oameni

Putem discuta fără prea mari riscuri despre produse mai bune și mai proaste, despre ingrediente, tehnică, gust sau priceperea celui care le face. Un croissant poate fi mai bun decât altul, la fel cum o merdenea poate fi bine sau prost făcută. Problema începe în momentul în care judecata se mută de la produs la omul care îl consumă. Să spui „nu-mi place produsul acesta” ține de gust, dar să sugerezi că omul căruia îi place nu știe ce este bun înseamnă deja altceva. Înseamnă să transformi o diferență de preferință într-o diferență de valoare. De aici până la „eu știu, tu nu știi; eu am evoluat, tu ai rămas în urmă” mai este doar un pas. Cred că exact aici s-a produs ruptura din Piața Amzei, nu între croissant și merdenea, ci între diferență și superioritate. Este una dintre tentațiile societăților care se modernizează repede: să transforme diferențele de educație, bani, experiență sau gust în ierarhii între oameni. Am citit mai mult, deci înțeleg mai bine, am călătorit mai mult, deci sunt mai deschis. Mănânc mai sofisticat, deci am gust mai bun. Beau altă cafea, aleg alte locuri, merg în alte vacanțe. Firește că toate acestea spun câte ceva despre preferințele noastre, dar nu spun însă cât valorăm ca oameni. Și totuși, aproape fără să ne dăm seama, ajungem nu de puține ori să facem exact această confuzie: „prefer altceva” se transformă în „sunt altceva”. Iar din acel moment nu mai comparăm produse, ci începem să ne comparăm între noi.

România între lumi

În cercetarea „România între lumi” despre valorile angajaților români, există o diferență care pare esențială pentru înțelegerea scandalului merdenelei. Când respondenții vorbesc despre ei înșiși, încrederea este prima valoare din întreaga ierarhie, onestitatea este a doua, colaborarea, competența, relațiile de calitate și progresul apar, de asemenea, foarte sus. Dar când aceiași oameni sunt întrebați cum îi văd pe români în general, tabloul se schimbă radical. Primele locuri sunt ocupate de câștigul financiar, recunoașterea celorlalți, confort, distracție și siguranță. Încrederea ajunge abia pe locul 20, progresul, pe 22, integritatea, pe 43, onestitatea, pe 49, adevărul, pe 57 din 66. Iar această diferență nu înseamnă că cei mai mulți români „nu au valori”, ci înseamnă ceva mult mai interesant: credem despre noi că suntem mai buni decât societatea în care trăim. Eu mă consider de încredere, onest, implicat. Muncesc, încerc să fac lucrurile bine și vreau să progresez. Când privesc însă societatea, exigența se mută aproape întotdeauna spre ceilalți: ei sunt cei în care nu poți avea încredere, ei nu sunt suficient de corecți, ei nu se schimbă. Această distanță dintre felul în care ne vedem pe noi înșine și felul în care îi vedem pe ceilalți este una dintre tensiunile cele mai puternice ale societății noastre de astăzi. Între „eu” și „noi” se deschide o fisură. Iar prin ea se pot înțelege multe dintre reacțiile noastre publice, uneori chiar și scandalul pornit de la o merdenea.

O societate sensibilă la dispreț

Într-o societate în care încrederea dintre oameni este fragilă, semnele de dispreț sunt detectate foarte repede. Uneori chiar și atunci când intenția celui care vorbește nu a fost aceasta. Suntem atenți la ton, la gesturi, la orice indiciu care ar putea spune: „eu sunt deasupra, tu ai rămas în urmă”. Există și un motiv: modernizarea României a însemnat nu doar creștere economică, ci și o uriașă redistribuire de statut. În mai puțin de două generații am trecut de la Alimentara la supermarket, de la Dacia 1310 la SUV-uri de ultimă generație, de la ness la specialty coffee, de la concediul prin sindicat la city-break și de la sufrageria cu vitrină la designul italian sau scandinav.

Schimbarea este enormă. Dar mobilitatea economică nu aduce automat și siguranță interioară. Uneori produce exact contrariul: nevoia ca noul statut să fie văzut și confirmat de ceilalți.

Ierarhia valorilor din cercetare surprinde bine această tensiune. Atunci când respondenții îi evaluează pe români, recunoașterea celorlalți ocupă locul al doilea, imediat după câștigul financiar. Confortul este pe locul al treilea, iar faima ajunge pe locul 13. Când vorbesc despre ei înșiși, ierarhia arată cu totul diferit. Și tocmai aici se află una dintre explicațiile posibile. Într-o societate în care statutul se negociază încă intens, recunoașterea capătă o importanță aparte. Nu este suficient să reușim; avem mare nevoie ca reușita să fie văzută. Iar reversul este la fel de puternic: reacționăm imediat când cineva pare să ne așeze în categoria celor care „n-au ajuns încă acolo”. Pentru că, din acel moment, nu mai este vorba despre gust, bani sau stil de viață, ci despre locul pe care credem că îl avem între ceilalți.

Croissantul ca semn de statut

Pierre Bourdieu ne spune că gustul nu este niciodată doar gust. Prin ceea ce alegem să mâncăm, să bem, să citim sau să purtăm spunem ceva nu doar despre preferințele noastre, ci și despre cine suntem și despre lumea căreia vrem să-i aparținem. Nu bem doar vin, ci bem și povestea pe care vinul o spune despre noi. Nu alegem doar un restaurant, ci și lumea căreia vrem să-i aparținem. Nu bem doar cafea, ci alegem, uneori fără să ne dăm seama, și o anumită identitate. Nu este nimic condamnabil aici. Cultura funcționează dintotdeauna prin diferențe, semne și coduri de apartenență. Problema apare când diferența de gust se transformă într-o diferență de valoare între oameni. Când croissantul nu mai este doar mai bun decât merdeneaua, ci cel care îl apreciază ajunge să se considere, implicit, mai rafinat, mai educat sau mai evoluat decât cel care preferă merdeneaua. Din acel moment, gustul nu mai exprimă doar o preferință, ci devine un instrument de ierarhizare. Iar diferențierea culturală alunecă foarte ușor în dispreț social. Iată de ce episodul din Piața Amzei a stârnit o reacție atât de puternică, pentru că a atins una dintre sensibilitățile profunde ale societății noastre.

Când o preferință devine apartenență

Privită din afară, reacția pare disproporționată. Un om ironizează o patiserie, internetul reacționează, iar oamenii se duc în număr mare tocmai acolo, cumpără merdenele și transformă gestul într-o formă de solidaritate. Dar reacția devine mai ușor de înțeles dacă observăm că oamenii nu apărau doar un produs. Apărau ceva din propria lor identitate. Mesajul implicit era simplu: poți să nu-mi împărtășești gustul, dar nu-l transforma într-o măsură a valorii mele, în acest caz, într-un certificat de inferioritate. Aici se întâlnește episodul din Piața Amzei cu una dintre concluziile studiului „România între lumi.” Când vorbesc despre ei înșiși, respondenții pun foarte sus încrederea, colaborarea și relațiile de calitate. Când îi evaluează însă pe români în ansamblu, încrederea, grija față de ceilalți, dialogul, toleranța și empatia coboară semnificativ.

Această diferență ne spune ceva esențial pentru societatea românească: nu avem doar o problemă cu imaginea pe care o avem unii despre ceilalți, ci și cu felul în care reușim să fim împreună. Nu avem doar o problemă cu ceea ce credem unii despre alții, ci avem o problemă cu calitatea relației dintre noi.

Într-un asemenea climat, un gest aparent minor capătă repede o miză mai mare. O observație despre gust este auzită ca o judecată despre oameni. O preferință devine identitate, iar identitatea cere să fie apărată. Din acel moment, nu mai discutăm despre merdenea, ci ne apărăm locul, grupul și, în cele din urmă, propria demnitate.

Modernizarea prin rușinare

Există în România ultimelor decenii o formă de modernizare stranie: încercarea de a-i convinge pe ceilalți să evolueze făcându-i să se simtă prost pentru ceea ce sunt.

Concret, le explicăm că nu știu să voteze, nu știu să mănânce, nu știu să conducă, nu știu să-și educe copiii, nu știu să se comporte în vacanță, nu înțeleg Europa, nu înțeleg cultura, nu înțeleg democrația. Și, în anumite situații, criticile sunt justificate. Dar rușinarea este un instrument foarte inadecvat de modernizare. Pentru că omul pe care îl disprețuiești nu îți va adopta mai ușor valorile, în schimb, cel mai probabil și le va apăra pe ale sale cu și mai multă încăpățânare. Și iată cum merdeneaua devine steag. Nu pentru că ar fi neapărat extraordinară, ci pentru că este „a noastră”. Și așa funcționăm ori de câte ori identitatea ne este amenințată.

Paradoxul progresului românesc

Datele despre valorile de evoluție surprind cu acuratețe această tensiune. Când vorbesc despre ei înșiși, respondenții pun progresul pe primul loc, urmat de flexibilitate, implicare, adaptabilitate și explorare. Când privesc însă societatea românească, adaptabilitatea trece înaintea progresului, iar independența în gândire, cunoașterea, rezolvarea de probleme și curajul coboară spre partea de jos a ierarhiei. Poate că aici se află una dintre definițiile cele mai simple ale României de azi: suntem o societate care se adaptează mai ușor decât se transformă. Ne descurcăm, găsim soluții, ocolim obstacole și compensăm prin efort individual ceea ce instituțiile nu reușesc să rezolve. Dar transformarea cere mai mult decât adaptare. Cere încredere, dialog, cunoaștere, asumare de risc și curaj. Iată cum modernizarea noastră produce uneori lumi care coexistă, dar comunică greu între ele. Una mănâncă merdenea, alta, croissant artizanal. Una spune „Nea Mihai”, cealaltă, „experiență gastronomică”. Diferența dintre ele nu este problema, ci convingerea că propriul mod de a trăi, de a gusta și de a înțelege lumea este, în sine, superior.

Și totuși, să nu idealizăm merdeneaua...

Ar fi greșit să transformăm episodul într-o poveste despre oameni autentici și elite arogante. Anti-elitismul poate deveni la fel de rigid ca elitismul. Până la urmă, nu orice rafinament este snobism, după cum nu orice produs scump este o „fiță”. O societate care se modernizează are nevoie de oameni care experimentează, aduc idei noi și ridică standardele. De pildă, progresul, dezvoltarea personală, competența și excelența apar foarte sus în ierarhia valorilor asumate individual. A aspira la excelență este firesc; problema începe când o transformăm dintr-un standard pentru noi înșine într-o măsură a valorii celorlalți. Este o diferență esențială între a spune „uite ceva mai bun pe care l-am descoperit” și „uite ceva ce tu încă nu ești în stare să înțelegi”. Prima formulare deschide o conversație, în timp ce, a doua stabilește o ierarhie. Prima poate ridica standardele, a doua ridică doar ziduri.

Două forme de patrimoniu

Există și o ironie în toată povestea. „La Mița Biciclista” este un proiect construit tocmai în jurul ideii de recuperare a patrimoniului urban. Numai că patrimoniul nu înseamnă doar clădiri restaurate, ci înseamnă și oameni, locuri, rutine și memorii care dau identitate unui cartier. Omul de la colț, comerciantul pe care îl știe toată lumea, mirosul unui loc, drumul spre liceu sau facultate, oprirea repetată ani la rând în același punct al orașului. O clădire poate fi restaurată, dar memoria unei comunități, mult mai greu. Iată de ce „Nea Mihai” nu trebuie să facă cea mai bună merdenea din lume ca să fie important. Este suficient că, pentru mulți, face parte dintr-un București personal, trăit și recognoscibil. Pentru că de multe ori nu cumpărăm doar ceva de mâncare, ci cumpărăm o amintire, o rutină, o bucată din propria noastră biografie.

A treia Românie

Poate că adevărata miză nu este să alegem între două lumi. Între merdenea și croissant, între vechi și nou, între popular și cosmopolit. Între ceea ce ne este familiar și ceea ce aspirăm să devenim.

Problema începe atunci când transformăm diferențele în tabere. România între lumi ne descrie tocmai această tensiune: ne dorim progres, competență și dezvoltare, dar îi vedem pe ceilalți mai preocupați de câștig, confort, recunoaștere și siguranță. Ne considerăm mai onești, mai responsabili și mai de încredere decât societatea din care facem parte. Aici se află, probabil, una dintre marile noastre dificultăți: spațiul dintre noi. Capacitatea de a trăi lângă oameni cu alte gusturi, alte biografii, alte venituri și alte repere fără să transformăm imediat diferența într-un verdict. Modernitatea nu înseamnă să renunțăm la merdenea după ce am descoperit croissantul și nici să respingem croissantul doar pentru că merdeneaua ne amintește de acasă. Înseamnă să putem recunoaște valoarea unui lucru fără să o transformăm într-o măsură a valorii omului care îl alege.

O societate nu se fragmentează pentru că oamenii preferă lucruri diferite, ci se fragmentează atunci când diferența devine superioritate, iar preferința, judecată asupra celuilalt. Poate că a treia Românie începe tocmai în momentul în care nu mai avem nevoie să-l micșorăm pe celălalt pentru a ne confirma propria alegere. Și, poate, în ziua în care vom putea sta la aceeași masă cu merdeneaua și croissantul fără să ne măsurăm valoarea prin ele, vom fi ieșit cu adevărat dintre lumi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp