• Qatar e o dictatură teocratică la fel de crudă ca aceea din Iran, doar că nu atât de vizibilă. Fotbaliștii iranieni care nu sunt pe linie cu regimul ucigaș au probleme în a fi convocați la echipa națională. Qatarul, în schimb, grație FIFA, e gazda Cupei Mondiale.
Cum? Pe bani grei. Emirul și șeicii din Qatar au „cointeresat” membrii FIFA atât pe persoană fizică, cât și la nivel de țară, ca să se facă uitate încălcările grave ale drepturilor omului, asuprirea femeilor și homosexualilor, tratarea ca sclavi a numărului uriaș de muncitori străini. Stadioanele nou-construite pentru Campionatul Mondial au la temelie, asemenea Casei Poporului din România, morți și mutilați fără număr.
Cred că Putin ar putea opri războiul împotriva Ucrainei, cu o pace care să-i asigure câștiguri teritoriale și ridicarea sancțiunilor occidentale, dacă ar angaja FIFA să negocieze pentru el cu Vestul.
• Președintele Zelenski a făcut o greșeală de natură mai degrabă jurnalistică. În ideea cu iz bolșevic „Am mai dat o lovitură imperialismului”, n-are importanță cum, s-a aruncat să declare pe loc că incidentul cu rachete din Polonia este „o escaladare semnificativă a conflictului de către Rusia”. Nu a așteptat analiza NATO, nici a țării lovite, Polonia. Nu a verificat nici măcar cu responsabilii militari ucraineni. S-a jucat cu focul, un foc imens, antrenarea directă a NATO în război, întrucât asta crede că ar fi de folos Ucrainei. Este primul gest respingător pe care îl văd la conducătorul ucrainean, după nu puține forțări de notă, chiar față de Occident.
Și nu pot să nu mă întreb: oare cum s-ar comporta dl Zelenski în pacea de după război?
• Klaus Iohannis s-a repezit să promulge legile Justiției fără să mai aștepte avizul Comisiei de la Veneția. Când ministrul Mătreață Toader, împreună cu PSDragnea se foloseau de CîCîRî ca să facă legile pe cheremul lor, avizul Comisiei de la Veneția era important. Acum, lui Iohannis îi convine respingerea de către CîCîRî a contestațiilor la sus-zisele legi, prin urmare i se îndoaie de Comisia de la Veneția. Nu se gândește că astfel creează un precedent la cel mai înalt nivel pentru o situație în care CîCîRî va mai lua o decizie scandaloasă, dând patriotic cu tifla Comisiei.
De fapt, se gândește la ceva dl Iohannis? După părerea mea, nu se gândește la nimic. Cu toate că asta e o performanță mintală greu de realizat. Când s-a opus tăvălugului ceaușist al PSD, n-a făcut-o din convingeri ferme în ce privește democrația și statul de drept, ci pentru că nu avea altă opțiune ca să reziste în scaunul de la Cotroceni. Acum, stând relaxat pe același scaun, binecuvântează cârdășia de guvernare PSDNL. Cârdășie pe care a fost la un pas s-o călărească, în 2009, ca prim-ministru.
Cvasiomul Iohannis nu e atins de niciun principiu, de nicio frământare care să-i dea insomnii, de nicio întrebare. Ba nu, o întrebare îmi amintesc că și-a pus singur, pe un ton oareșicum regesc, la sfârșitul unei întâlniri cu subsemnatul, înainte de a ajunge președinte: „Oare e pregătită România pentru mine?”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
