• „Domnul Marcel Ciolacu trebuie să-și ceară scuze și să retragă numaidecât acest citat. Așa fac liderii care greșesc în lumea civilizată”. Astfel zice consilierul lui Iohannis, deputatul PNL Alexandru Muraru, cu privire la citatul din Petre Țuțea cu care liderul PSD și-a început, la Iași, discursul de ziua Unirii: „Eu n-am cerut să fiu român, dar am avut noroc”.
Ciolacu nu-și va cere scuze și nu va retrage nimic. Ceea ce îl face necitabil pe acest Țuțea, în afară de năsărâmbele, bombasmele sau prostiile pure, ca aceasta de mai sus, de care e plină filozofia de bodegă a insului, sunt legionarismul activ și antisemitismul său declarat. Or, nu e nicio greșeală, liderul PSD l-a ales pe Țuțea tocmai pentru naționalismul violent și ostilitatea față de evrei și neromâni.
Este o manevră la care partidele comuniste, începând cu bolșevicii sovietici, au recurs nu o dată. Când demagogia gen Iliescu, apărarea celor mulți și săraci în fața bogătanilor, nu prea mai are efect, PSD apasă butonul românismului. Invocarea acum a lui Țuțea izvorăște și din ultima idee produsă de d. Ciolacu în legătură cu candidatul PSD la prezidențiale în 2024 – să fie un intelectual, alesul ideologului PSD fiind chiar mai penibil decât fanfaronul Țuțea.
În ultimă instanță, ridicarea poalelor naționalist-intelectualiste ale PSD este un răspuns la huiduielile strigacilor AUR, care l-au bruiat pe Ciolacu la Iași. „Noi suntem adevărații românoși, și unde mai pui că suntem și intelectuali”. E mesajul cu care Partidul încearcă să nu piardă voturi în fața trupei de troglodiți tricolori a lui Simion.
Avem destui conaționali care citează buimac din patrioțeala lui Țuțea – Ciolacu măcar are un scop. Le comunic cu această ocazie că numitul Țuțea a fost un lăudător al lui Ceaușescu mai fierbinte decât Bobu sau Manea Mănescu. Prin urmare, cred că ar fi mai bine să citeze direct din scorniceștean – un bun obicei, care s-a pierdut.
• Tot apropo de Unirea Principatelor, președintele Iohannis a făcut un scurt-circuit peste timp, plasându-și proiectul „România educată” în directă conexiune cu Legea Învățământului a lui Alexandru Ioan Cuza. Mesajul prezidențial e clar: eu și Cuza ce mai educăm poporul ăsta!...
Deosebirea dintre reforma lui Cuza și cea a lui Iohannis este că domnitorul a pus-o în lege, care a produs rapid efecte majore în școlarizarea populației. De la Cuza a trecut mai mult de un veac și jumătate, dar România educată datează și ea din 2016 – Iohannis a așteptat să împlinească 7 ani ca vorbă goală, ca să ne spună că o dă la școală.
Cum arată, nu știe nimeni. Este elaborată la secret de ministreasa invizibilă a Educației, Ligia Minune, mănâncă gem și face prune.
Om vedea. Deocamdată, nu pot decât să constat că Klaus Iohannis, cu mai puțin de doi ani înainte de sfârșitul mandatului, nu mai reușește să prostească oamenii. O să fie în stare să-i educe până pleacă?
