Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

O gură de oxigen pentru șmecherii naturali?

Ministerul de Interne anunță măsuri noi, în condițiile în care numărul de infectări crește exponențial, iar peste 37.000 de români încalcă regulile de izolare, amenzile date de poliție însumând 10 (zece) milioane de euro. (Dacă acum e așa, nu vreau să mă gândesc ce va fi de Paște).

Subsemnatul propun și eu o măsură.

Cei care încearcă să înșele autoritățile și să-și bată joc de noi, ceilalți, sunt șmecheri naturali. Ei se consideră reprezentanți ai unei rase superioare, cei ce respectă regulile fiind agarici, fraieri – care n-au decât să se îmbolnăvească și să moară. Cum zicea un astfel de supraom: „Abia p-ăia care să ferește, îi lovește virusu".

Prin urmare, când se va ajunge la selecție pentru internarea la terapie intensivă, căci nu vor fi destule respiratoare, să se uite medicii și dacă pacientul e pe o listă a infractorilor prieteni cu Covid, potențiali criminali. Și dacă da, să fie neeligibil (ca la listele pentru transplant) și lăsat să se trateze acasă, pe baza genei lui tari de șmecher natural.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Alexandra Căpitănescu finala Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra Căpitănescu și trupa ei au obținut rezultat istoric la Eurovision 2026. Cifrele arată așa: locul 3 în clasamentul final, locul 2 la televot în finală, locul 2 în semifinală. Însă, în spatele acestora, se ascunde povestea unei fete de 22 de ani, care urmărește Eurovision de când era mică, și care a ajuns acum să-și transmită mesajul pe scena mult visată, în văzul a peste 160 de milioane de telespectatori.

Citește mai mult

Alexandra Căpitănescu Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra a fost înainte de toate mare fană Eurovision, urmărind concursul încă de când era copil. La unele ediții, poate a și adormit înainte de miezul nopții. Sâmbătă, cam pe la aceeași oră, va rupe scena cu „Choke me” și vreo 170 de milioane de oameni o vor privi. Piesa e despre luptele noastre interioare. Și, iată, despre cum le dăm afară în văzul tuturor.

Citește mai mult

bulgaria - profimedia

Românii sunt pasionali și impulsivi când vine vorba de politică. Ne-am obișnuit să fie o caracteristică pe care o justificăm cu originea noastră latină, însă e un aspect negativ. Am observat evoluția vecinilor noștri de la sud, de-a lungul anilor și cu predilecție în ultima perioadă. Cu toate că au avut o instabilitate politică — între 2021 și 2026 au avut loc 8 alegeri pentru diferite structuri de putere și s-au schimbat 10 guverne, iar în aprilie 2026 au ales un pro-rus să facă guvernul — Bulgaria a aderat la moneda euro și a rămas o țară stabilă economic foto: Profimedia

Citește mai mult

Biserica cu Moartea / sursa foto: Google Maps

Ceea ce face Biserica cu Moartea unică – și ceea ce, consider, a popularizat acest nume pentru ea, chiar și printre localnici, unii dintre ei chiar necunoscând faptul că numele oficial al bisericii este “Sf. Nicolae” – este multitudinea de evenimente stranii și tragice ce s-au desfășurat în jurul ei. foto Google Maps

Citește mai mult