Dan Berinde

Inspirat de un proiect derulat deja în SUA, New York mai precis, am adus acel concept în România. Anume că echipe formate din elevi, profesori, părinți să lucreze împreună pentru a sprijini creșterea eficacității educației. Ținteam în implicare, onestitate, a lucra împreună. Am adus conceptul, am adus mentorul care derulase asta în SUA și am cedat managementul proiectului unei tinere domnițe Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

În lunile ce au urmat, de câte ori o vedeam, o întrebare apărea în mintea mea: „Oare ce ar trebui să se întâmple încât să justifice deschiderea sticlei? Ce ar fi suficient de măreț încât povestea ei să fie împlinită ?” Multe și diverse răspunsuri au trecut prin mintea mea, fără a stărui asupra vreunuia în mod deosebit. O vârstă rotundă, a mea ori a cuiva foarte apropiat. Începutul sau finalul unui proiect de excepție. Se va mărita fiica mea. Voi avea un nepot. Câte și mai câte. Foto - Profimedia Images

„Dacă vrei să construiești un vas, nu bate oamenii la cap să strângă lemn, nu le trasa sarcini și nu le da de munca ci, mai curând , vorbește-le despre imensitatea nesfârșită a mării.” (Foto: Profimedia Images)

Examen. Profesorul întreabă și așteaptă un anumit răspuns. Răspund altceva, precizând: „Știu că așteptați un anumit răspuns, doar că eu nu sunt de acord, am altă opinie”. Mă simțeam în acel film în care disciplina era deschisă, aveam dreptul la interpretări personale ale partiturii tehnice. Foto: Getty Images

Tare des aud nemulțumiri ale șefilor privind oamenii pe care-i păstoresc. “Nu se implică, nu sunt motivați, nu-i interesează” și altele asemenea. Este mereu despre ei, cei nemotivați și neinteresați. Da’ oare eu, eu liderul, unde sunt în filmul ăsta?

Cum ar arăta un spectacol în care dirijorul se așază, pe rând, în locul fiecărui instrumentist? Este dirijorul le fel de priceput ca membrii orchestrei? S-ar putea. Este însă necesar? (Foto: Profimedia Images)