Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Patriotismul copy-paste. Cum se fabrică gloria falsă: de la Homer la Cambridge, toți ”au spus” despre daci

Dacopați

Iată o listă „patriotică” de „citate” pseudo-istorice menite să umfle artificial stima de sine a „dacilor verzi”, mai ales a celor foarte needucați, dar cu un ego fragil. Nu știm cine a compus pentru prima dată această colecție, dar de ani de zile circulă pe rețele și bloguri naționaliste. Problema este veche și profund toxică. Discursul dacopat, în loc să se sprijine pe date reale – care ar putea întreține o mândrie națională sănătoasă – recurge la falsuri grosolane, inventate pentru a produce un șoc emoțional.

De fapt cum funcționează psihologic aceste falsuri?

În primul rând, se bazează pe un complex de inferioritate istorică: dacă realitatea nu este comparabilă cu cea a marilor civilizații, atunci e înlocuită cu o versiune „superioară tuturor”, care promovează excepționalismul absolut. Urmează narcisismul colectiv: acești „patrioți” de carton au nevoie constantă de validare externă, de preferință de la „străini celebri”. Dacă nu există, atunci se inventează!

Apoi vine dopamina identitară: informațiile „mari”, spectaculoase, epice oferă satisfacție rapidă, chiar dacă sunt kitsch și false. Și, în final, victimizarea colectivă: martirizarea istorică hrănește ego-ul fragil; orice critică este percepută ca insultă personală.

Pe acest fundal, iată „bijuteriile” acestei colecții și explicațiile lor:

1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei!”.

De fapt: A. Kifisim – e un personaj inexistent în literatura științifică despre Sumer. Fals total!

2. Pitagora (580–495 î.H.): „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pământurile sunt fără margini, toate pământurile sunt comune.”

De fapt: Pitagora nu a scris nimic, iar „Legea 1143” nu există. Atribuire inventată.

3. Homer: „Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”

De fapt: Homer nu a pomenit geții ci toar tracii de la marea Egee. În epoca lui, geții nici nu erau cunoscuți de greci.

4. Platon, „Carmides”: „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că nu se poate vindeca trupul fără suflet…”

De fapt: pasajul există, dar e o parabolă ironică a lui Socrate despre un „medic trac”. Nu e validare a lui zeului get Zamolxis.

5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „Cea mai mare ţară… ţara imensă a dacilor, până în Scandia.”

De fapt: Citat inventat, nu apare în opera lui Dionisie.

6. Marco Merlini: „Scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea celei sumeriene.”

De fapt: Merlini a speculat despre plăcuțele de la Tărtăria, dar ipoteza nu e acceptată de arheologi.

7. Friedrich Hayer (1899): „Românii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin.”

De fapt: autor inexistent, citat inventat.

8. Alfred Hofmann (1820), „Istoria Pământului”: „România nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.”

De fapt: nu există asemenea lucrare; citat propagandistic apocrif.

9. Marija Gimbutas: „România este vatra Vechei Europe… precede cu milenii Sumerul.”

De fapt: Gimbutas a vorbit despre o cultură neolitică balcanică, nu despre români sau România ca centru al civilizației neolitice.

10. Louis de la Vallée Poussin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii omenirii.”

De fapt: mare indolog, dar nu a făcut astfel de afirmații. Fals!

11. Gordon Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României.”

De fapt: citatul este fals. Childe nu a scris niciodată despre „dacii” în acest context. El s-a ocupat de originea și răspândirea indo-europenilor, pe care i-a plasat în stepele nord-pontice (sudul Ucrainei și sudul Rusiei), nu în România. Nicio sursă a lui Childe nu sprijină afirmația atribuită.

12. Eugène Pittard: „Strămoşii românilor urcă până la primele vârste ale umanităţii.”

De fapt: antropolog real, dar citatul e inventat.

13. Daniel Ruzo: „Carpaţii au fost centrul celei mai vechi culturi.”

De fapt: pseudo-arheolog sud-american, cunoscut pentru teorii fanteziste, neacceptate.

14. William Schiller: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte azi poporul român.”

De fapt: nu există ca autor în literatura de specialitate. Fals total (autor și citat)

15. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri de scriere sunt la Tărtăria.”

De fapt: personaj inexistent; fals integral.

16. Olof Ekstrom: „Limba română e cheia Europei.”

De fapt: probabil se face confuzie cu Per Olof Ekström (1926–1981), scriitor suedez cunoscut pentru romane populare, nu pentru lucrări de istorie sau lingvistică. Nu există nicio sursă academică în care să fi făcut o astfel de afirmație; citatul este inventat sau scos din context literar, fără relevanță științifică.

17. Universitatea din Cambridge: „Spaţiul carpatic era singurul locuit în mileniul V î.H.; officina gentium…”

De fapt: Ce autor? Oricum e complet inventat; „officina gentium” apare la Jordanes, nu la Cambridge.

18. Ludwig Schlozer (sec. XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari… ci vlahi, urmaşi ai dacilor şi geţilor.”

De fapt: Schlozer chiar a scris despre români, dar afirmația trebuie înțeleasă în contextul erudiției secolului XVIII, când istoria antică era tratată mai mult prin analogii și tradiții literare decât prin cercetare critică și istorică. El repeta idei preluate din cronici, fără să fie vorba de o demonstrație științifică. Deci nu e o „dovadă” despre originea românilor, ci un punct de vedere livresc, caracteristic epocii.

19. Michelet, 1859: „Nu invidiaţi popoarele vechi, priviţi pe al vostru…”

De fapt: nu există dovada că Michelet a spus așa ceva. Apocrif.

Această colecție este un colaj de falsuri „șocante”, citate scoase din context, autori inventați și interpretări delirante. Funcționează prin name-dropping (se aruncă nume mari – Homer, Platon, Cambridge – fără surse reale), plus o doză de conspiraționism („adevărul ascuns de puteri oculte”). Fraze scurte, tip lozincă, sunt aruncate ca „dovezi” imbatabile, fără să fie vreodată verificate.

Scopul nu este cunoașterea, ci satisfacția emoțională rapidă: senzația că „noi suntem buricul Pământului”, „dovedit” prin „opinii” atribuite unor mari „cărturari” străini. Subliminal se sugerează că străinii, neavând emoții sau interese, ar fi mai obiectivi și mai sinceri. Adică, „până și ei” și-au dat seama ce măreți suntem! Iar dacă „străinii” ne recunosc gloria, atunci doar cozile de topor locale (aka: trădătorii, anti-românii) o neagă, din pură rea-voință.

În loc să cultivăm valori reale românești, acest tip de kitsch istoric hrănește doar fragilitatea educațională și complexul de inferioritate. Aceste texte circulă pentru a crea mitul unei „Dacii-mamă a civilizației universale”, dar ele sunt fie falsuri grosolane, fie interpretări conspiraționiste – tipice protocronismului ceaușist și perpetuate, după 1990, de cercuri ultra-naționaliste.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ok, am înțeles că dom' autor are misiunea de a da la cap dacopaților, nu cu un articol ci cu o serie – fără număr – până bagă bine la glavă toată lumea.
    Dar nu ar da un citat real, să zicem, din Herodot: "Geto-dacii erau cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci". Sau și ăla era fals, apocrif, scos din context, inventat?
    Ce îmi spune asta? Că omul urmărește cu încrâncenare să ne considerăm niște pigmei, niște paria care nu ar trebui să aibă niciun motiv de mândrie că dăinuim de milenii în spațiul carpato-danubiano-pontic...
    Nu trebuie să fii dacopat sau promotor al teoriilor protocroniste, ca să realizezi ce se urmărește de fapt cu genul ăsta de articole.
    • Like 0
  • RazvanP check icon
    Literalmente "țara arde și..."
    Aveți o obsesie cu "dacopatia", ok, am priceput, plot twist, ăia nu citesc pe aici, consumați electronii site-ului degeaba.
    Deși, urmărind temele "arzătoare" abordate pe aici versus "the real world", pare să fie ori o fugă de "meandrele concretului" ori o strategie deliberată de "edulcorare".
    Much ado about nothing...
    • Like 0
  • Cand nu avem ce face, ne imbatam cu apa.
    • Like 2
  • mg check icon
    ..și chiar dacă ar fi.. la ce bun să fii doar epigon jalnic ?
    Cum sunt grecii, de pildă. Admirația merge spre Grecia antică cu pleiada de filosofi, nu spre cei de azi, care-au ajuns să-și vândă insulele ca să acopere deficitul..

    Dar mai bine ne relaxăm cu două piese de duminică :
    - "Casual conversations" de la Supertramp, că tot vorbim discuții pe-aici. De când n-ați mai pus un vinyl..? :

    https://www.youtube.com/watch?v=zX9U4N51qgo&list=RDzX9U4N51qgo&start_radio=1


    - "Rythm of love" de la Yes, findcă dacă dragoste nu e..
    Cu excelentul Lee Pomeroy la bass, alături de greii de la Yes :

    https://www.youtube.com/watch?v=KMjGpiYLF20
    • Like 4

Îți recomandăm

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult

Dieta fertilității.

În ultimii ani, interesul pentru alimentația care sprijină fertilitatea a crescut semnificativ. Cu toate acestea, ideea unei „diete minune” care să garanteze sarcina este un mit. Specialiștii în medicină reproductivă subliniază că succesul depinde de un cumul de factori: echilibrul hormonal, sănătatea generală și alegerile alimentare corecte, completate de tratamentele moderne. foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon tăxi - Profimedia

Poate că nu suntem suficient de nemulțumiți ca să vedem cu adevărat ce avem. Poate că, dincolo de nemulțumirile cotidiene și de criticile fără sfârșit, România pulsează cu o vitalitate discretă, cu umor și cu frumusețea unor lucruri care nu se văd imediat, dar care țin locul stabil al unei vieți adevărate. foto: Profimedia

Citește mai mult

Foto CTP

Scriu acest text în primul rând pentru credincioșii ortodocși din România. Pentru cei care cred sincer în cuvântul lui Dumnezeu. Eu sunt un om al științei – ceea ce nu înseamnă automat că sunt și ateu. Cred și eu, dar în altceva: în rațiune, în observație, în experiment, în logică, în dovezi, în demonstrație. Pe baza acestora am analizat la început zicerile lui Dumnezeilă Georgescu. Erau atât de aberante, încât devenea ridicol să raționezi asupra lor. Am renunțat.

Citește mai mult

Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea

Zice cel mai detestat om politic român din aceste zile, că venirea în guvern a doamnei Oana Gheorghiu „nu e un lucru care să ne facă bine” și are maximă dreptate. Nu are cum să facă bine un asemenea om, PSD-ului. E un antidot la zboruri Nordis, la jafuri din banul public, la afaceri necurate și e clar că îi ia cu frisoane, cu grețuri. Țipă Olguța, țipă Manda, țipă Grindeanu că Oana Gheorghiu nu le face bine. E ca și cum ar fi venit o molimă peste ei.

Citește mai mult