• Știrea despre cazul de ciumă dintr-un laborator rusesc, precum și expunerea în Parlamentul European a unei sculpturi Trump nud aurite, intitulată „Ciuma Oranj”, vin să completeze tabloul căderii lumii în timp până în Evul Mediu și mai departe, la Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei.
Primul călăreț, pe cal alb, înseamnă Cotropire; în cultura populară este aducătorul Ciumei.
Al doilea, pe cal roșu, prevestește războiul toți împotriva tuturor: „Cel ce stătea pe cal a primit puterea să ia pacea de pe pământ, și astfel oamenii să se înjunghie unii pe alții, și i s-a dat o sabie mare” (Apocalipsa după Ioan).
Al treilea vine în șaua unui cal negru: Foametea.
Al patrulea, dus de un cal galben-puroi, se numește Moartea și împreună cu el vine Iadul.
Acestor călăreți li s-a dat puterea peste a patra parte a Pământului ca să ucidă cu sabie, cu foamete, cu molimă și prin fiarele pădurii ajunse în orașe.
Vă e familiar peisajul?
• Primele întrebări pe care cred că ar trebui să i le pună procurorii lui Georgescu sunt: „Din ce surse ai matale 100.000 euro în conturi? Cu ce bani ai plătit vila cu etaj din Mogoșoaia? Cine îți finanțează limuzina și haidamacii de companie? Dar cumpărarea unei vile în Toscana, Italia? Cine te-a întreținut ca să trăiești un deceniu la Viena, într-o vilă de 500.000 euro? Ce sursă de venituri ai avut în ultimii 5 ani?”.
• Adepții Lupului lui Dumnezeu nu sunt extremiști, cum a zis și președintele Dan. Ei vor stabilitate într-un mod cât se poate de natural: să fie desființate alegerile, partidele, Parlamentul, oengeurile, democrația asta păguboasă. Presa vândută să fie redusă la tăcere. Să ne conducă un singur ins, cu un singur Partid, al Lui, ca în bunele vremuri de altădată.
Să fim o turmă păstorită de Lupul lui Dumnezeu.
• Trump se scarpină în buzunar și face o faptă bună, poate singura: finanțează cu 130 milioane dolari construcția unei linii electrice directe de înaltă tensiune între Republica Moldova și România. Botezată cum? Firește, „Trump Liberty Line”. Așa să-i rămână numele.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp



