foto: Sorin Toader
Festivalul Internațional ISCM World New Music Days a revenit la București după 27 de ani, iar ediția din 2026 promite să aducă în fața publicului spectacole cât se poate de diverse, menite să spulbere mitul conform căruia muzica nouă este „dificilă” sau „rece”. Ediția de anul acesta are ca temă „Columna Infinită”, marcând aniversarea a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși. Deschiderea oficială a avut loc sâmbătă, 23 mai, pe scena Operei Naționale, cu „Revuluția”, singura operă a compozitorului Adrian Iorgulescu, o lucrare care renunță la solemnitatea specifică genului și surprinde realitatea românească atât de ieri, cât și de azi...
Libretul pornește de la piesa „Conu’ Leonida față cu reacțiunea” de Ion Luca Caragiale, însă dramaturgia sugerează evenimentele din decembrie 1989. Scrisă în 1991, la doar doi ani după Revoluție, într-o perioadă în care societatea era încă dezorientată, prinsă între speranță și suspiciune, montarea operei reușește să surprindă această atmosferă încărcată chiar cu mult înainte ca oamenii să intre în sală.
În fața Operei și în foaier am fost întâmpinați de „revoluționari” și „oameni ai străzii”, echipați cu bâte și cu toată recuzita necesară, care se aleargă unul pe celălalt, te privesc insistent și încearcă să îți vorbească.
Inițial, nici nu știi dacă fac parte din spectacol sau din realitate (am văzut cel puțin o doamnă care părea ușor deranjată de unul dintre „cerșetori”, deci e clar că au fost cât se poate de convingători), iar actorii au fost Taisia Nichiforiuc, Nicu Bulete, Ioana Feodotov, Andreea Duță, Ioana Bulgaru, Norbert Bilegan, Ana Panait, Doru Pătrașcu, Georgia Bajdechi, Andreea Ceaușu și Tudor Aron, echipa fiind coordonată de Ștefan Pavel.
După ce reușești să-ți croiești drum prin acest haos și îți găsești, în sfârșit, locul în sală, luminile se sting, iar în loc de uvertura operei acultăm o introducere în aceeași notă ironică. Violonistul Theodor Andreescu intră grăbit prin public și își cere scuze dirijorului Cristian Mandeal pentru întârziere, apoi, după mai multe încercări, ajunge în centrul scenei și începe să cânte.
În tot acest timp, dintr-una dintre loje, două personaje care seamănă izbitor cu soții Ceaușescu fac cu mâna mulțimii.
Producția se poate lăuda și cu faptul că este primul spectacol de operă realizat integral din materiale reciclabile, încadrând în decor o rulotă veche, frigidere, televizoare și cuptoare, care se rotesc sau servesc ca suport pentru proiecțiile video. Pe fundal rulează un colaj format din imagini live cu personajele de pe scenă, accentuând detaliile și gesturile făcute de aceștia, și, inevitabil, din înregistrări de arhivă care îl surprind pe Nicolae Ceaușescu, cu mulțimile care îl aclamă și cu discursurile sale interminabile. Apoi apare, cu ochi ei mari și expresivi, o mascotă a copilăriei comuniste – broscoiul Oaki din „Maria Mirabela”. Din echipa care s-a ocupat de această punere în scenă au făcut parte: Alexandru Nagy (regie), Andreea Koch (scenografie), Radu Spiridon (video design) și Alin Popa (lighting design).
Distribuția a adus în prim-plan nume importante ale scenei bucureștene, rolurile principale fiind interpretate de tenorul Andrei Petre (Conu’ Leonida), mezzosoprana Sorana Negrea (Efimița) și soprana Stanca Maria Manoleanu (Safta). Chiar dacă acțiunea scenică face aluzie la trecutul recent al României, dialogul dintre personaje urmărește fidel firul piesei lui Caragiale. Seara, înainte de culcare, Conu’ Leonida, un pensionar convins că înțelege perfect politica și nu numai, îi explică soției sale ce este „reacțiunea”, cine sunt „republicanii” și ce pericole pândesc țara, iar Efimița îl ascultă fascinată. Noaptea, cei doi aud zgomote pe stradă. Dacă în piesa lui Caragiale sunt doar niște bețivi care se ceartă, în opera lui Iorgulescu zgomotele devin ecoul Revoluției anticomuniste, iar frica celor doi nu mai este nejustificată, deși textul continuă să sugereze altceva. Opera se încheie cu un sunet prelung de sirenă care îți dă fiori, în timp ce revoluționarii flutură drapelul cu stema decupată și agită pancarte pe care scrie mare: „LIBERTATE”.
„Revuluția” a fost, fără îndoială, un început inedit pentru ediția de anul acesta a ISCM World New Music Days. Opera a reușit să ne scoată din zona de confort și să ne amintească, cu ironie și cu o ambiguitate amară, de trecutul de care societatea românească este în continuare profund marcată.
Festivalul continuă până pe 31 mai cu concerte și recitaluri ce vor avea loc în spații consacrate precum Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică din București, ARCUB – Hanul Gabroveni, Control Club, Palatul Tinerimea Română și Institutul Cervantes din București. Programul vine cu lucrări ale unor compozitori de renume internațional, selectate din sute de partituri înscrise din întreaga lume. Vom avea ocazia să ascultăm creații foarte variate stilistic, printre care se numără și lucrări jazz-rock sau muzică bizantină, iar unele evenimente au chiar intrarea liberă. Dacă vreți să aflați cum sună muzica prezentului, World New Music Days 2026 vă așteaptă.
fotografii de Sorin Toader
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.