Petruț Rizea e profesor și psiholog, a urmat cursurile Universității din București, Specializarea Psihologie. În prezent, acesta scrie articole cu teme din domeniul Educației și Sănătății Mintale.
Se încheie acest an școlar. Unul plin de greutăți, stres, prea puțin timp pentru noi, profesorii și dedicare multă pentru cei pe care i-am "adoptat" în suflet ca pe copiii noștri.
Declarația ministrului Educației, Daniel David, privind „dedicarea zilnică a minții profesorilor școlii și copiilor timp de 8 ore” este, din păcate, un exemplu clasic de discurs rupt de realitatea din teren.
Există în lume o fragilitate pe care doar cei cu adevărat puternici o pot arăta cu demnitate. Nu e vorba de vreuna a trupului, ci de acea vulnerabilitate adâncă, în care sufletul se frânge nu din slăbiciune, ci din dragoste. Din iubirea de oameni, din durerea pentru cei pierduți, din mila care nu judecă, ci mângâie.
Cum spune și regizorul Botond Nagy, arta înseamnă libertate de exprimare și nimeni nu îi poate impune unde să își oprească actul de creație. Foto Facebook
Profesorii nu sunt babysitteri, asistenți sociali sau saci de box pentru frustrarea unui sistem disfuncțional. Sunt oameni care și-au dedicat viața formării generațiilor viitoare, dar care acum sunt tratați cu dispreț, ignoranță și chiar cu violență.
E 1935, privesc pe o crăpătură de geam străzile pustii ale Amsterdamului. E ciudat, orașul tot pare că a amorțit. De ce mama și tata sunt speriați? I-am întrebat și au zis ceva de război. Dar nu e așa, simt că e ceva mai rău, de parcă strigoii împânzesc canalele și iau la ciobit fiecare cărămidă de pe pereții anexei în care pare că mai mult ne ascundem decât să trăim.
M-am gândit recent la profesorii din sate. Și mi s-a făcut gol în stomac. E clar că sănătatea psihică a
lor reprezintă o componentă indispensabilă a sistemului educațional, dar observ cum este adesea neglijată,
mai ales în mediul rural. În aceste zone, nu doar că se confruntă cu dificultăți profesionale specifice, dar și
cu un context social și economic care adesea le afectează starea de bine, familia, viața în general. Articolul
de față a apărut ca o revoltă față de situația lor, el explorează principalele provocări ale sănătății psihice a
acestora și oferă sugestii pentru îmbunătățirea situației, dar nu le luați drept icoane, ele sunt redate obiectiv,
după ce am cercetat terenul, dar sunt pătrunse de experiențele personale.
Mă năpădesc fel și fel de gânduri. Vremurile pe care le trăim nu sunt cele în care mă gândeam că voi ajunge să trăiesc. Îi spuneam tatei, un prichindel fiind, că viața mea va fi cu totul fără probleme și că că toți oamenii vor fi fericiți, că rozul va predomina. Eram fascinat de viața de adult. Mi se părea apogeul existenței. Am ajuns la 23 de ani și observ că e cu totul altfel. Văd oameni care suferă, oameni singuri. Foto: Inquam Photos / Saul Pop
Ce mă întristează și îngrijorează oamenii aceia care îți mărturisesc simpatia, te caută, își doresc o colaborare cu tine, îți mărturisesc că ești special și că, vezi Doamne, puțini mai sunt așa. Apoi, brusc, se arde becul, se răzgândesc descoperind că ai și convingeri diferite de ale lor, nu doar lucruri în comun. Foto: Profimedia Images