România la clasa a doua

Copiii nu mai coboară la scară, să se joace cu alți copii. Nu mai bat la ușa vecinului, nu mai întârzie în curtea blocului, nu mai vin cu genunchii juliți și nici cu obrajii roșii. Stau întinși pe pat, cu telefonul deasupra feței. Lumina e rece, degetul se mișcă mecanic, clip după clip, față după față, viață după viață. Unele perfecte, altele ridicole, dar toate mai interesante decât liniștea din cameră. foto: Profimedia

„România va avea calitate de observator și voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza.” foto Inquam Photos / George Călin

Facebook-ul a avut grijă de dimineață să îmi trimită o poză de acum fix 16 ani. Era 2010 și eram în ultimul an de facultate. Mă uit atentă la poză. E aceeași imagine pe care mama o are înrămată și asezată frumos în biblioteca cu portrete, alături de poza lu’ fratele miu pe la 7 ani.

„Zeci de politicieni habarniști ajunși peste noapte miniștri și, mai grav, prim-miniștri și-au bătut joc de banul public”, afirmă ministrul Dragoș Pîslaru. Fără să facă vreo nominalizare, ministrul Fondurilor Europene descrie un sistem în care unii demnitari „zboară pe la Monaco în avioane private, dar nu mai găsesc facturile”, „își dau jos ceasul Rolex de la mână și îl ascund în buzunar atunci când ies în conferințe de presă” sau „conduc mașini de 100.000 de Euro, închiriate de la firma «fostei» soții”.

Există o rafinare a manipulării care merge dincolo de simpla deturnare a atenției. Este momentul în care un personaj este prezentat simultan ca salvator și ca vinovat, în funcție de nevoile zilei. Ilie Bolojan se află exact în acest punct. Demonizat public, apărat pe jumătate, folosit intens, dar lăsat fără putere reală. Iar între timp, problema fundamentală rămâne neatinsă.