Se pregătesc mineriade de runda a doua?

(Foto Guliver/Getty Images)

Văd că președintele PSD Alba l-a atacat pe guvernatorul Isărescu. El a spus că Isărescu ar fi depreciat intenționat leul doar pentru ca firmele străine să câștige mai mulți bani. Las la o parte că nu Isărescu depreciază leul, ci politicile incoerente din ultimii câțiva ani, cu cireașa de pe tortul petrecerii numită ordonanța 114/2018. Deși nedorită în magnitudinea pe care am văzut-o, deprecierea leului îi ajută pe toți exportatorii, că sunt firme românești sau străine, nu contează. Faptul că omul nu înțelege nimic din economie nu e treaba mea, ci a celor care îl susțin și, din păcate, a oamenilor din județul Alba. Noroc însă că locuitorii județului Alba sunt oameni întreprinzători și deștepți și nu se prea iau după oricine. 

Dar nu ca să arăt gândirea economică precară a președintelui PSD Alba scriu aceste rânduri, ci pentru că m-a șocat afirmația sa că se impune „chiar tragerea la răspundere penală pentru trădare” a lui Isărescu pentru „manevrele domnului Isărescu de creștere a ROBOR-ului și depreciere a leului, doar pentru a șantaja Parlamentul să-i mai dea un mandat de guvernator”.

Aceste afirmații le-am mai auzit în 1994, într-o sală la Palatul Cotroceni, unde se întrunise Consiliul Economic Consultativ al Președintelui Ion Iliescu. Rolul de secretară a Consiliului îl juca Corina Crețu, absolvent de facultate economică și, după cum s-a dovedit, un om capabil. Cel care organiza lucrările era Mișu Negrițoiu, de asemenea om capabil dovedit, care rugase câțiva economiști să prezinte niște studii din care să reiasă care ar trebui să fie modul în care ar trebui să se înțeleagă și să se raporteze autoritățile la problemele legate de cele două politici.

La rugămintea lui Negrițoiu, eu am acceptat să scriu studiul referitor la politica fiscală, iar Isărescu, Eugen Rădulescu, Cezar Boțel și Ion Drăgulin au elaborat studiul referitor la politica monetară. N-am să uit niciodată ce am văzut acolo. Foști profesori universitari comuniști luau cuvântul pentru a deplânge soarta țării. Nu numai la figurat, ci și la propriu. Cineva, un profesor despre care studenții scriseseră în decembrie 1989 la afisierul ASE că fusese „susținător înfoacat al comunismului”, chiar a plâns vreo 10 minute în continuu, timp în care tot consiliul tăcea, așteptând.

Toată lucrarea prezentată de mine arăta că politica fiscală trebuie să aibă niște principii care să-i asigure disciplina și sustenabilitatea și arăta că în practica de la noi acele principii nu erau respectate. Cineva, care fusese instruit dinainte, dar pe care nu am să-l amintesc, m-a criticat vehement. Eu nu am avut dreptul la replică, nefiind membru al Consiliului, ci doar un economist invitat să prezinte un studiu. Dar chiar și fostului președinte Iliescu, care nu era economist, i-a fost clar că am fost „executat”, înafara adevărului, și a luat apărarea studiului care promova principiile corecte, valide și practicate în prezent de țările avansate. 

După aceasta s-a trecut la discutarea politicii monetare. Abia atunci mi-am dat seama că ceea ce mi se întâmplase mie fusese o simplă „încălzire” pentru adevăratul război. Atacurile asupra lui Isărescu au fost mult mai dure, culminând cu afirmații similare cu cele pe care le-am citat din intervenția mai sus menționată a președintelui PSD Alba. Așa cum am precizat, cel care l-a acuzat atunci pe Isărescu de manipularea cursului și de trădare a intereselor României a fost tot un ardelean, membru al unui partid politic ce nu mai există astăzi, dar care s-a evidențiat pe scena politică de atunci pentru ideile naționaliste și iliberale. Președintele Iliescu și-a dat imediat seama că omul de care vorbesc, și care mai târziu a făcut închisoare pentru fraude economice, exprima un punct de vedere larg răspândit printre foștii comuniști ajunși în noua putere, incapabili să înțeleagă economia de piață.

Fostul președinte al României era în același timp și președintele de facto al partidului la putere atunci și era foarte ascultat în partid, care era socialist, dar nu populist. El a avut inteligența, curajul, diplomația și flerul de a-i convinge pe cei care credeau în aberația că volatilitatea cursului se datora lui Isărescu și că aceasta este trădare de țară, că sunt pe un drum greșit în cererea lor de a-l angrena pe guvernatorul BNR într-o justiție populară, la capătul căruia România ar fi dovedit că este capabilă de mineriade de runda a doua. Iliescu a înțeles ce catastrofă financiară se afla la capătul acelui drum, chiar dacă, în sinea sa nu a fost un adept al liberalismului economic. Deși nu era deloc adeptul liberalismului, Iliescu înțelegea unde sunt limitele pieței, care odată încălcate îți pot pune toată lumea financiară în cap. Am suficientă informație să spun că înțelegea și gestioana aceste limite mai bine decât unii dintre miniștrii săi economici.   

Cumva, în urma crizei din 2008, incapacitatea unor oameni de a înțelege economia de piață se manifestă din nou, reflectându-se în inițiative împotriva practicilor normale ale pieței sau ale celor care au grijă ca aceste practici să se deruleze normal. Ea este o caracteristică de masă în clasa politică din prezent. Această incapacitate generează în final o orbire, ca cea dovedită în timpul episodului pe care l-am descris mai sus, în care dorința de a înțelege dispare, iar tot ce rămâne este „un temperament egoist și niște vederi înguste”, cum ar spune Edmund Burke, criticul cel mai calificat al Revoluției Franceze. Se vor dovedi liderii celor care fac astfel de afirmații capabili să se ridice la realismul politic al fostului lor lider, pentru a tempera și disipa astfel de idei? Sau se vor lăsa duși în eroare și vor ceda în fața presiunilor pentru mineriade de runda a doua?            

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp