E nevoie de o igienă a democrației. Și ea nu poate fi gândită în afara cunoașterii istoriei. Pentru că, oricât de des ați auzi asta, ideea e totuși adevărată: cine nu învață lecțiile istoriei e condamnat să le repete. Într-un moment ca acesta, în care regimurile autoritare și discursurile radicale sunt în ascensiune peste tot în lume, predarea lucidă a istoriei recente devine esențială. Coordonarea manualului de „Istoria comunismului din România”, introdus ca disciplină obligatorie în 2025, este mai mult decât un proiect editorial — e o încercare de a-i învăța pe tineri libertatea, prin cunoașterea prețului pierderii ei. Istoricul Dorin Dobrincu explică în acest interviu acordat în exclusivitate platformei Republica de ce memoria nu e doar un exercițiu al trecutului, ci o condiție pentru a nu repeta greșelile care au pus în genunchi o societatea întreagă. Care s-a salvat singură, dar cu prețul sângelui.

Așa cum mă așteptam, Frăția Șobolanilor a început să forfotească, sperând s-o muște de unde s-o putea pe Oana Gheorghiu. Dar n-aș fi crezut că vor recurge din start la rezervele strategice de ticăloșie tâmpă.

Lume, lumeee, veniți să vedeți ce nu s-a mai pomenit: prima femeie prim-ministru în Japonia! Prima mea reacție a fost un amestec de bucurie, admirație și respect. E un pas uriaș nu doar pentru femeile japoneze, dar și pentru țara cunoscută pentru misoginismul ei instituționalizat. foto Profimedia

E un blestem care i-a lovit în istorie pe toți șefii mari ai PSD (Năstase, Ponta, Dragnea, Ciolacu)- aroganța stupidă, prea-importanța cu care se umflă și înscrierea în competiția scuipatului în volum, frecvență și viteză înspre fața cetățenilor.

Onestitatea cu care a câștigat voturi s-a transformat în cinism: nu pare să vrea un premier prea eficient, nu vrea să supere PSD, vrea un al doilea mandat. Ca să vezi, matematicianul face foarte bine calcule politice. foto: Profimedia

În felul ăsta BOR rămâne datoare (moral) statului, iar statul va ști sigur să-i bată obrazul când/dacă va fi nevoie. E un quid pro quo, mica plăcere vinovată a oricărui om de stat care se respectă.

Credința aceea „din suflet”, la care fac referire mulți români, nu înseamnă mai degrabă o frică superstițioasă și irațională față de lucruri pe care nu le înțeleg prea bine? foto: Inquam Photos / George Călin

Omul ăsta e deștept, dar nu într-un mod rece sau calculat. Are inteligența aia care vine din instinct, din simțul momentului. Când a început invazia rusă, toată lumea se aștepta să dispară din peisaj, să fugă undeva „la sigur”. În loc de asta, a rămas acolo, în Kiev, sub bombardamente, spunând simplu: „Sunt aici.” Câteva cuvinte, dar care au ținut o țară întreagă în picioare. A fost genul acela de gest care nu se învață din manuale .Ori îl ai, ori nu.

Într-o postare recentă pe rețelele de socializare, președintele american Donald Trump a distribuit un videoclip generat cu inteligența artificială în care apare pilotând un avion de vânătoare, purtând o coroană de aur și defecând peste protestatari care țineau pancarte cu mesajul „No kings” („Fără regi”). Absurdul și vulgaritatea imaginii au stârnit atât râsete, cât și disconfort. Pentru comentatorii politici, scena a evocat însă o formă mai veche și mai structurată de spectacol: carnavalul.

”Pe rețele, doamna, oamenii nu mai poartă măști. Abia acum, pe rețele, putem să-i vedem pe oameni așa cum sunt ei înșiși” - îmi spunea ieri Matei, un copil de clasa a zecea de la un liceu bucureștean. L-am rugat, sigur, să detalieze și, în esență, mi-a spus că, înainte de rețelele de socializare, oamenii erau obligați de împrejurări să își asume consecințele pentru acțiunile lor. Astfel, dacă înjurai pe cineva în față, te așteptai la un răspuns. Care putea fi proporțional sau neproporțional cu gestul tău. Pe net, însă, știi că nu-ți face nimeni nimic. Că, de fapt, ai libertatea totală, nelimitată, de a spune oricui tot ce simți și tot ce crezi. Fără filtre. Și așa s-a născut, din spusele lui Matei, un copil de clasa a zecea dintr-un liceu bucureștean, hate-ul pe internet.