Salutare, mă numesc Andrei și am fost alcoolic. Nu în felul comic Stan și Bran, nici în cel pitoresc „Știrile de la ora 5”, ci în cel științific, în care alcoolismul este definit ca mai mult de patru pahare (de vin sau bere, nu tărie) într-o singură zi sau mai mult de paisprezece (opt în cazul femeilor) strânse la finalul unei săptămâni.

Bunicul meu a fost un bețiv intelectual. În tinerețe. Un bețiv care s-a împotrivit tuturor regimurilor ajunse la guvernare. La bătrânețe s-a trezit. Tata a băut cu măsură. Eu m-am născut la spital. Fără anestezie. Ai mei locuiau în mahala. Două crâșme și niște spelunci. foto: Eric Renom/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Când le spun ca eu nu beau alcool, oamenii cu pahare în mână, pe care abia i-am cunoscut, mă privesc cu compasiune. Mă regăsesc frecvent în situația asta, seara, în Vamă. (Foto: Getty Images)

Am realizat că în unele dimineți, dacă nu beam cafeaua parcă ceva nu „pușca”. Nu era vorba de energie sau de trezire, sunt destul de matinal din fire. Dar când turnam licoarea magică în ceașcă, deja mă simțeam mai bine. Mi-am dat seama că e ceva psihologic și am zis să văd cum e fără. (Foto: Guliver Getty Images)