Liliana Widocks

Bunicul meu a murit în 1977. Înainte și nu după marele cutremur. Cutremurul nu a fost o coincidență; pentru lume poate nu a însemnat mare lucru, dar pentru mine plecarea bunicului a însemnat pierderea celor două picioare pe care îmi odihneam echilibrul sufletesc. Foto: Profimedia

Bunicul meu a fost un bețiv intelectual. În tinerețe. Un bețiv care s-a împotrivit tuturor regimurilor ajunse la guvernare. La bătrânețe s-a trezit. Tata a băut cu măsură. Eu m-am născut la spital. Fără anestezie. Ai mei locuiau în mahala. Două crâșme și niște spelunci. foto: Eric Renom/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Întârziasem la o întâlnire importantă. Nu-mi plac întârzierile, sunt semne de neglijență. Dar uneori întârzie autobuzul, întârzie și trenul, nu ai bani de taxi și nu-ți rămâne nimic altceva de făcut decât să întârzii. Ai putea să renunți, dar de ce să renunți când mai ai atâtea lucruri de învățat? Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Aveam cel puțin cinci trasee sigure, pe care părăseam curtea casei. Deși, după prima fugă, ai mei stăteau cu ochii pe noi, când de la geamuri, când din ușa casei, când din magazia de lemne, reușeam să găsesc cele câteva secunde necesare în care rămâneam nesupravegheați, după care toată curtea, și cu aportul vecinilor, se umplea de gălăgie, ca după orice număr de iluzionism. Foto: Tom Maddick/ SWNS/ Profimedia

Am lăsat bărbații să se dribleze între ei, că doar ei au inventat fotbalul, deși adevăratul motiv al existenței acestui sport ar putea fi fugitul de corvezile impuse de mame care au făcut imperioasă și apariția mai întâi a unuia, apoi a unei întregi echipe de arbitri. Foto: Focus Images Ltd / Shutterstock Editorial / Profimedia

O bătrână care își ducea vaca de la pășunat înspre casă ne-a avertizat de apariția unui râs în zonă. O familie de profesori universitari de la Iași ne-a pregătit pentru întâlnirea cu o ursoaică cu pui. Pentru că nu se defrișa în ritmul ultimilor ani și pentru că existau țarcuri pe unde animalele sălbatice erau hrănite regulat, nu erau motive prea mari de îngrijorare. Le respectam sălbăticiunilor spațiul personal și nu ni s-a întâmplat să fim deranjați. Surprizele au venit de unde nu ne așteptam... Foto: Dominika Zarzycka/NurPhoto/ Shutterstock Editorial/ Profimedia

La un alt examen, de Microelectronică, mi-a picat un subiect despre contactele electrice cu metale rare, contacte de precizie, folosite cu predilecție și în industria aeronautică. Nu-mi aduceam aminte decât de un singur rând, o propoziție de fapt, care se lăuda cu contacte electrice cu aur, cu argint și cu platină. Și atât. Răspunsesem la celelalte subiecte în detaliu, vânam o notă bună, doar că ultimul subiect nu reușea să extragă nimic altceva din memorie. Foto: Profimedia

Englezii nu au dansuri populare și lăutari, nu așa după cum le percepem noi românii, ei s-au născut din muzica pop și au inventat fotbalul. Singurele tradiții care au ignorat veacurile au fost mersul la pub, abțiguiala cu bere sau cidru și plecarea pe mare cu scopul de a pune mâna pe ce apucau. În ultima sută de ani s-au rezumat la a-și dori să fie cântăreți, actori sau jucători de fotbal. Foto: Damien Meyer/ AFP/ Profimedia

Vinovatul era ghidat, prin metoda loviturii de ștergar la spinare, către dormitor, după care i se ura noapte bună. (Foto: Profimedia Images)

O vreme am tăcut împreună. Aproape că-mi venea să mă ridic și să plec. Apoi, aproape simultan, am început să spunem o rugăciune. Atât mi-a spus: „Nici nu pot să-mi imaginez ce ți-au făcut acei oameni, ca să le dorești moartea.” (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)