„Salutare, mă numesc Andrei și am fost alcoolic”. Ce se întâmplă când renunți la alcool

Foto: Profimedia

Salutare, mă numesc Andrei și am fost alcoolic. Nu în felul comic Stan și Bran, nici în cel pitoresc Știrile de la ora 5, ci în cel științific, în care alcoolismul este definit ca mai mult de patru pahare (de vin sau bere, nu tărie) într-o singură zi, sau mai mult de paisprezece (opt în cazul femeilor) strânse la finalul unei săptămâni.

Conform acestei descrieri majoritatea oamenilor cochetează cu alcoolismul convinși că nu sunt alcoolici. Nu trebuie să bei zilnic, nu trebuie să te clatini, nu e nevoie să cazi în șanț, și cine ar fi zis, nu e nevoie să îți bați soția. Sunt de-ajuns două zile în weekend sau o zi în timpul săptămânii la o aniversare, în care să te lungești. Vestea bună? Niciuna. Efectele neurodegenerative, reducerea fizică a creierului, sunt declanșate cu mult timp înainte, la un consum ocazional de unu-două pahare. La doza moderată la care nimeni nu se simte alcoolic, efectele sunt deja pronunțate. Trăind cu impresia că știm că alcoolul nu e bun, ce știm este nimic. Lista reală a efectelor este atât de surprinzătoare și lungă, cu implicații mentale și fizice, încât te întrebi de ce nu-i spune nimeni pe nume. Scopul acestui articol nu este să sperie, nici măcar să informeze.

Cea mai bună informare este cea pe care ți-o faci singur, de aceea ca punct de plecare recomand filmulețul neurologului american Andrew Huberman "What Alcohol Does to Your Body, Brain & Health". Sunt două ore de care știu că "nu are nimeni timp", care pot salva zile, luni sau ani din viață.

Am crescut cu bunicii. Bunicul din partea tatălui a fost un om foarte riguros și de asemenea prima persoană care m-a introdus alcoolului. Originar din Vrancea, producea un vin superb destinat consumului propriu pe care mai apoi nu îl bea. Inițial mi-a făcut cunoștință cu vinul de măceșe, apoi când am mai crescut cu gran cru-ul casei, un aligote cu două părți sifon. Această șampanie postdecembristă a reprezentat ghidul meu în a determina fără echivoc că majoritatea "vinurilor casei" sau "vinurilor de țară" pe care le-am întâlnit în viață nu sunt decât lichide sinistre cu gust de pucioasă. Salt în adolescență, când alții descopereau alcoolul și cădeau răpuși, eu aveam ceva experiență, motiv pentru care eram predispus să exagerez și sfârșeam la fel.

La optsprezece ani am ieșit prima oară într-un club și am făcut legătura între weekend și alcool. Următorii douăzeci de ani i-am trăit religios, așteptând sfârșitul săptămânii ca pe începutul vieții. Nu bănuiam că era un program scris de mine care rula în subconștient, care făcea această realitate să pară firească. Este același program mental care controlează viața majorității persoanelor, cu excepția celor care beau zilnic, cărora le doresc noroc la propriu. Programul conține secțiuni intitulate: aniversări, vacanțe, meciuri, nunți, picnicuri, plajă, petreceri, reuniuni, grătare, piscină, restaurante, zile libere, în care cel controlat simte compulsiv nevoia de alcool în toate scenariile respective. Motivele pentru care oamenii consumă alcool țin de îmbunătățirea sănătății psihice pe care evident o înrăutățește. Oamenii vor “să se simtă bine”, "să se distreze", "să socializeze", să aibă "curaj", "să se relaxeze" sau "să uite". Cu alte cuvinte, caută să fie ei înșiși, să se simtă acceptați, să îi accepte pe cei din jur, să fie siguri pe ei, să nu-și mai asculte gândurile, și să treacă peste probleme. Nevoi umane primare pe care sistemul educațional a uitat să ne învețe să le gestionăm, alături de orice fel de pregătire pentru viață. Alcoolul oferă ceea ce pare un pas înainte, urmat imediat de doi pași în spate și psihic și fizic. De bun simț, soluția nu poate fi agravarea problemei.

Evident că nu astea erau gândurile mele. Mă simțeam bine, simțeam că pot trece prin pereți și uneori a doua zi mă simțeam de parcă am trecut printr-un perete. Nu știam că nu mă simt bine. Starea naturală de bine a organismului, starea lui de bază, era îngropată sub o dietă nesănătoasă, somn deficitar, sănătate mentală fragilă, alegeri îndoielnice și sedentarism, prețul plătit pentru consumul de alcool. O majoritate îngrijorătoare de oameni normali consideră realitatea asta normală. Pentru evitarea citirii articolului prin filtrul "asta se întâmplă doar alcoolicilor” reamintesc că vorbim despre o cantitate normală de alcool timp de două zile pe săptămână. Suntem obișnuiți să îl numim metaforic "otravă" și nu conștientizăm că de fapt chimic este otravă. Etanolul este o otravă puternică care în corpul uman se transformă, dacă mai era cazul, într-o otravă și mai puternică, acetaldehida. Noroc capătă cu totul alt sens. 

Am trăit multe momente frumoase alături de alcool, însă nimic nu se compară cu a-ți trata corpul decent. Încet, încet cu pași mici de bebeluș mare, am început să înclin balanța în direcția opusă și pentru prima oară în viață am pus în rezervor în loc să iau. În decursul a cinci ani am îmbunătățit dieta, psihicul, sportul, relația cu familia, cu iubita și relația mea cu mine. Mai consumam alcool, dar nu mai simțeam bucurie, felul corpului de a spune este timpul. Nu mi-am propus să renunț la alcool, însă ca toate lucrurile bune s-a întâmplat neașteptat, consecință a acțiunilor anterioare. Am văzut o caricatură cu un personaj pe bicicletă care urca un deal lung și cădea brusc într-o prăpastie, ca să se întoarcă să facă același drum lung urmat de aceeași cădere bruscă. Dealul era semnalizat "monday - friday", prăpastia era "weekend" și dedesubt mesajul "stop living like this". A rezonat cu mine și mi-a rămas în cap. Ce făceam în timpul săptămânii dărâmam în două zile, apoi o luam de la capăt.

Întâmplarea a făcut să remarc relațiile umane în lipsa alcoolului, într-un alt decor, în aceeași perioadă. Undeva pe plajă în jurul unui foc, am luat parte la o ceremonie de lună plină, un fel de audit interior unde bei cacao alături de douăzeci de necunoscuți, îți notezi pe o foaie ce lucruri negative scoți din viață, și pe alta, ce lucruri benefice introduci. Hârtia cu părțile negative se aruncă în foc, cealaltă rămâne la tine. La finalul ceremoniei participanții se îmbrățișează. Mă așteptam să fie îmbrățișări superficiale cu bătut pe spate însă am primit douăzeci din cele mai strânse, sincere și lungi strângeri în brațe pe care le-am trăit. După ceremonie am rămas cu un sentiment de bine profund care m-a însoțit într-un bar unde l-am stins cu o bere. Am avut ocazia de-a lungul timpului să observ incompatibilitatea alcoolului cu orice urmă de spiritualitate.

Întors acasă am decis să refac experiența cu un grup de prieteni. Am fost surprins că ceremonia prinde, oamenii lasă jos barierele și pentru prima oară în ceva timp, se simte o conexiune reală. S-au purtat discuții simple, de suflet, iar atmosfera a fost relaxată, până am ajuns la îmbrățișări. A fost momentul când au apărut priviri sceptice, iar îmbrățișările care au urmat au fost reținute, depărtate și scurte. Ceremonia s-a încheiat cu un sentiment plăcut, apoi am făcut trecerea la alcool și seara a intrat pe cursul natural și s-a diluat într-o familiară exuberanță artificială, presărată cu discuții mecanice. Am remarcat cum conexiunea dispare și ne întoarcem de unde am pornit.

Cu învățămintele trase, am mai organizat o singură astfel de ceremonie, unde am hotărât să rămân cu starea de bine și nu am mai băut alcool. Împreună cu un amic determinat să nu bea nici el, am conversat stingheri, îndoiți de decizia luată, în timp ce în jurul nostru seara își relua scenariul bine-cunoscut. A fost singurul moment când nu mi-a fost ușor să nu beau alcool. A doua zi m-am trezit bine și am zis să încerc și weekendul următor. După ce am strâns sub centură două weekenduri, am țintit spre lună. O lună a însemnat că trebuie să încerc două, două au însemnat trei, și așa mai departe până când țelul a devenit un an. Am urmărit din întâmplare filmulețul recomandat în primul paragraf și dacă mai aveam vreo urmă de îndoială, s-a spulberat atunci. După ce am sărbătorit un an fără alcool, cu limonadă, în barul unde am băut ultimul pahar - nu am mai numărat. Niciodată nu am simțit nevoia să beau alcool. Combustibilul, starea de bine intrinsecă, care este în interiorul oricui, în lipsa oricărei forme de stimulare externă.

Prima senzație după ce am renunțat la alcool a fost de claritate. Lucrurile simple, familiare, au prins viață. Îmi amintesc că mă plimbam și am remarcat cum soarele trece printre copaci și am simțit bucurie din nimic. Am observat că invariabil, deși nu mă simțeam nefericit, sunt mai fericit. Reacționez mai rar și îmi pierd calmul mai greu. Aspectul fizic a devenit mai curat, tenul s-a îmbunătățit, iar firele albe și-au încetinit avansul. A urmat o revelație: săptămâna s-a lungit la șapte zile. Sâmbătă și duminică, zile de sacrificiu, au devenit zile reale, deschise oricărei posibilități. Îmi amintesc prima dată când am alergat duminică dimineața, mirat ca un nou-născut. Cele șapte zile erau acum nivelate uniform, de nedistins una de alta, lipsite de încărcătura emoțională specifică, fără euforia de vineri seara și groaza de duminică seara. Deși nu insistam neapărat, s-au adăugat încă două zile în care să mănânc sănătos. Eram convins că mănânc sănătos, însă când am început să o fac și în weekend, am slăbit semnificativ. În lipsa alcoolului, corpul și-a schimbat forma și cea mai vizibilă îmbunătățire a fost în plan fizic. Cu doi ani în urmă mă apucasem de alergat, însă nu mă antrenam serios, dar aveam impresia că sunt în formă. Când am renunțat la alcool, am simțit un alt nivel de formă, inaccesibil înainte, iar weekendul, zile când altădată mă sabotam, au devenit zile de antrenament. Diferența m-a făcut să înțeleg greutatea pietrei pe care o lăsasem din brațe. Sunt intrat în al treilea an fără alcool, iar în ultimul am alergat 820 km și am mers pe jos alți 3.500 km. Sunt conștient că nu este idealul fiecăruia, însă fiecare poate găsi ceva care să îl întărească, nu să îl sape. Am avut ocazia, între timp, să fac treaz toate activitățile în care înainte mă simțeam condiționat să beau. Mărturisesc că din exterior, băutul și petrecutul nu arată cum îmi imaginam. Nici participanții. A devenit evidentă absurditatea conceptului de mahmureală, un rău pe care ți-l faci singur de bunăvoie, cu premeditare, care te ține pe bară o zi sau două cu fizicul și psihicul pe butuci, lipsit de motivație și capacitatea de a rezolva probleme, pe care, împotriva tuturor acestor considerente, îl consideri normal. 

Nu toată lumea a considerat normal că am renunțat la alcool. Cu excepția unor exemple din familia mea și familia iubitei, care au douăzeci, respectiv treizeci de ani fără alcool, nu am perceput că abstinența este încurajată. Însuși termenul descrie relația anormală a oamenilor cu alcoolul, sugerând că te abții de la ceva natural, nu că renunți la ceva nesănătos. Chiar în unele cercuri, am fost pus în gardă, este privită suspicios, pentru că cineva care nu bea este mai atent și reține mai multe. În experiența mea doar crește calitatea interacțiunilor. Întrerupi mai puțin, ești mai prezent, construiești în loc să-ți impui agenda. Pe deasupra, dacă interlocutorul consumă alcool, ai ocazia să înțelegi cum îi diminuează atenția, răbdarea, coerența, prestanța, și să realizezi că persoana respectivă ai fost tu. 

Inevitabil faptul că nu mai bei alcool o să apară în conversații. Reacția instinctivă a persoanei care află este să te întrebe ușor condescendent dacă aveai o problemă. Măsura pare atât de extremă, încât motivele trebuie să fi fost serioase. Societatea te condiționează să crezi că cel care renunță la alcool are o problemă, nu că alcoolul este problema. Eliminarea alcoolului este pictată ca habotnicie, nu normalitate. Când persoana pricepe că nu aveai o problemă, că beai rar și în ultimii ani foarte puțin, se simte pierdută. De cele mai multe ori răspunsul "simțeam că nu mai îmi servește" nu pare să ajute, apoi interlocutorul consideră că este mai simplu să schimbe subiectul. Adeseori surpriza apare când, după câteva pahare, respectivul se întoarce și îți împărtășește că a încercat și el să se lase de alcool și a reușit o perioadă, însă s-a apucat din nou, fie că nu reușește deloc și te felicită sincer. Mulți duc lupta în tăcere.

Cu anumiți cunoscuți a decurs asemănător. Inițial, m-au întrebat dacă m-am pocăit sau dacă sunt gay sau dacă am uitat ce făceam pe vremuri. Reacțiile nu mă surprind, am făcut câteva schimbări în ultimii ani și am avut ocazia să văd cum unii oameni, deși neafectați, o iau personal. Orice încercare de a pune o schimbare pozitivă într-o lumină negativă vorbește despre neputința celuilalt de a se schimba. Deși bine intenționați, o parte devin intermediarii viciului care te vrea înapoi și te întreabă periodic cât ți-ai propus să nu bei și când te reapuci de băut. Alții, mai discreți, îți strecoară cartea "unui pahar" o dată de Anul Nou, la o nuntă, la o zi de naștere… aceeași carte care îi ține și pe ei blocați. Adevărul este că doar cei care au renunțat la alcool vor fi complet în jumătatea ta. Restul se alătură după câteva pahare. Așa descoperi că, în felul lui, fiecare știe că nu este bine, încearcă să reducă consumul, a făcut pauze, își propune să facă pauze, a stat perioade îndelungate fără să bea, și din nou, apreciază că poți să o faci. Nu îmi amintesc să fi discutat o dată asta, pe vremea când beam. Absența unui exemplu în jur face schimbarea să pară greșită sau neatractivă. Cel mult spuneam "nu mai beau niciodată", clișeul care se dovedește un scurt moment de luciditate pe care creierul îl suprimă rapid. 

Renunțând la alcool am aflat de fapt câți oameni încearcă să se lase de alcool. Unii au făcut pasul, alții reduc frecvența, unii experimentează cu perioade, alții doar vorbesc despre intenție fără să ia măsuri. Cert este că schimbarea, oricât de improbabilă pare, este aici. Au apărut "sober bars", "functional drinks" și mișcarea "sober curious". Alcoolul, încet încet, fie că durează jumătate de secol sau un secol, va parcurge același drum spre groapă parcurs de țigări, minunatele țigări, recomandate în anii '40 de către medici. O mișcare globală de sănătate se întinde și se răspândește de câteva decenii, atingând toate ramurile vieții noastre, purtând numele de trezire. Nu se mai impune să continuăm din inerție tradițiile celor dinaintea noastră. Dacă pe vremuri ignoranța era cauzată de lipsa informației, acum nu mai este cazul. Avem privilegiul să ne alegem drumul conștienți de ce implică, și oricare ar fi acesta, să înțelegem că suntem responsabili pentru cum ne simțim. Avem oportunitatea să strălucim.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp