Foto: Getty Images
Când le spun ca eu nu beau alcool, oamenii cu pahare în mână, pe care abia i-am cunoscut, mă privesc cu compasiune. Mă regăsesc frecvent în situația asta, seara, în Vamă. Întrebarea cea mai previzibilă, pe care am ajuns deja să o aștept, atunci când mutra bețivanului cu care vorbesc se înduioșează, este:
- De ce? Ai probleme?
Nu am probleme, ce probleme să am?
Pur și simplu nu beau. Nu sunt împotriva alcoolului, tu poți bea oricât vrei, aproape toți prietenii mei beau, unii chiar foarte mult, iar eu nu am nimic cu ei, nici chiar cu bețivii pașnici. Și nici nu sunt atât de exigent, încât să zic că nu beau chiar niciodată. Cred doar că efectul dezinhibant al alcoolului nu justifică introducerea respectivelor toxine în organism. Nici măcar iluzia ușurinței de a fi acceptat social nu justifică aceste toxine. Alcoolul nu este decât un drog tolerat, din motive tradiționale sau istorice, iar toleranța asta nu este universală, ea există numai în unele culturi, cum ar fi a noastră. În fond, beneficiile pe termen scurt pe care alcoolul ți le aduce sunt mărunte, în comparație cu efortul depus, adică consumul propriu-zis, prețul său în bani, timpul pierdut la coadă la bar, pentru a-l achiziționa, sau mahmureala de a doua zi. În opinia mea, consumatorii de alcool sunt doar niște victime nevinovate ale unui tipar social, care au călcat într-o capcană consumeristă și au dezvoltat o adicție organică către o substanță toxică, fără de care nu se mai pot relaxa. Așadar, dacă mi-ai permite să fiu sincer până la capăt, eu cred că mai degrabă tu ai o problemă, nu eu.
Dar cum să-i explic asta tipului exuberant și bine intenționat, cu paharul în mână, care vrea să ciocnească cu mine, pentru a celebra întâlnirea noastră, în gălăgia din club? Am încercat, de câteva ori, să fiu atât de tehnic în explicații, însă îmi era mereu evident că interlocutorul a încetat să mă mai urmărească, după prima propoziție. Așa că, m-am obișnuit să dau din umeri, lăsându-i pe ei să ghicească de ce beau doar băuturi răcoritoare, la club.
Prima lor supoziție este că aș fi bolnav. Altfel, cum să nu beau, ce să fie cu mine? Unii empatizează atât de profund cu handicapul meu, încât vor să afle detalii: Ai băut mult?, Te-ai lăsat?, Ai avut probleme de sănătate?, Chiar nu bei niciodată? Unora li se pare neverosimil faptul că aleg să mă privez de alcool, deși am ficatul sănătos.
Mulți consideră opțiunea mea de a refuza alcoolul oferit de ei ca fiind o lipsă de respect la adresa lor. Unii interlocutori îmi reproșează că îi las să bea singuri, iar pentru a mă convinge, încearcă să-mi inducă un sentiment de vinovăție în acest sens. Când sunt mai mulți bețivani prezenți, presiunea pe cel care vrea să evite consumul de alcool este și mai mare. De obicei, ei insistă împreună, gălăgios și unitar, ca eu să urmez același ritual bahic, ca și ei. Când reușesc, rareori, să mă convingă, acest lucru îi înveselește și se comportă ca și cum au reușit să facă o faptă bună, ca și cum ar fi contribuit la recuperarea mea dintr-o situație disperată. Eșuez de fiecare dată, atunci când încerc să explic că gestul de a oferi otravă cuiva, este, în mod eronat considerat, o probă de prietenie.
Cel mai greu de refuzat sunt shot-urile. Ele vin, de obicei, sub formă de pahare mici cu băuturi colorate, așezate pe o tavă. Cineva se ocupă sa ajungă câte un pahar în mâna fiecărui participant, înainte de a da semnalul. Pentru băutorii de shot-uri, simultaneitatea înghițirii conținutului, de către toți cei din gașcă este esențială. Momentul poate fi considerat ratat, și prin urmare va trebui repetat, dacă unul dintre participanți nu era prezent, sau dacă cineva nu a dat paharul pe gât, până la fund.
Fiind o activitate socială care unește gașca, pauza de shot-uri este o datorie, care validează apartenența la grup. Participanții își zâmbesc reciproc și se încurajează zgomotos, înainte de a-și arunca alcoolul pe gât. Grimasele de la final, eventual atenuate cu lămâie, marchează încheierea ritualului. Uneori, recunosc, îmi este mai simplu să mai dau câte un shot pe gât, decât să fiu considerat de ceilalți un trădător, spărgător de gașcă sau pur și simplu ciudat.
Îți dai seama când oamenii s-au îmbătat atunci când privirea li se încețoșează, limba le devine inertă, iar memoria pe termen scurt li se resetează, la fiecare câteva minute. Însă cel mai interesant aspect comportamental mi se pare mie, cel al relațiilor umane care se transformă printre aburii de alcool.
Unii bețivi devin sentimentali și fac eforturi să te convingă cât de mult te prețuiesc și te apreciază. Ei sunt cei care, dezinhibați de alcool, invadează spațiul intim al interlocutorului, înainte de a-l îmbrățișa cu totul. Exuberanța exprimării sentimentelor lor poate fi copleșitoare pentru receptor, dacă el nu a băut nimic. De obicei, acești bețivi sunt repetitivi și ridicoli, însă intențiile lor sunt bune și nu te poți supăra pe ei, chiar dacă uneori exagerează.
La polul opus sunt bețivii pricinoși, cei care se lezează din orice. Ameliorând conștiința, alcoolul relevă uneori și diversele frustrări sau nesiguranțe ale petrecăreților, care se pot manifesta spontan. Respectul, oricum un concept greu de înțeles, chiar și cu 0% alcoolemie, începe sa fie fie analizat cu exigență sporită, iar orice gest banal poate fi interpretat ca ofensator de către un băutor care a întrecut măsura.
Undeva, în cultura bețivilor, există o prevedere deontologică care zice că scandalurile survenite în urma consumului de alcool sunt mai puțin relevante, ca și cum capetele sparte care mai apar în astfel de situații ar fi leziuni mai puțin grave decât unele similare, suferite în stare de sobrietate. Totuși, așa cum unii exagerează în a-și exprima afecțiunea, alții exagerează înspre paranoia, înțelegând deformat lucrurile și supărându-se dintr-o nimica toată. Scandalagiii înfierbântați de la alcool sunt cei care trebuie evitați. Ei sunt și cei care strică imaginea celorlalți, a bețivilor simpatici și amuzanți.
O activitate agreabilă, atunci când nu bei, este să asculți rezumatul consumului unui bețiv dintr-o seară. Oricare dintre ei se va bucura să-ți destăinuie, în detaliu, cantitatea consumată. Totuși și aici se disting două categorii de bețivi.
Primii sunt cei care enumeră cantități industriale alcool, ca fiind în curs de procesare, prin aparatele lor digestive. Trei ginuri, două Cuba Libre, o vodcă cu suc de mere și niște shot-uri de Jagger. Plus un pahar de vin la prânz, 3-4 beri pe plajă și nu-mai-știu-câte shot-uri de Tequilla. Capacitatea organismului lor de a procesa cantități mari de alcool, în timp record, este prezentată ca o trăsătură relevantă, care le conferă o formă de superioritate, în fața amatorilor. A bea mult este pentru ei o peripeție, cu suișuri si coborâșuri, un drum lung de străbătut, până la atingerea și depășirea recordurilor de băutură din trecut. Dacă ai răbdare să-i asculți, acest tip de bețivi vor fi bucuroși să-ți enumere încercările bahice cele mai reprezentative ale vieții lor, precum și cantitățile neverosimile pretinse, de alcool înghițit, într-o singură zi.
Ceilalți sunt cei care neagă că ar fi beți, deși se clatină, aproape să se prăbușească pe tine, în timp ce-ți explică că nu au nimic. Și ei cad în capcana jocului rezistenței la băutură și nu vor în ruptul capului să admită că ar trebui să se ducă și să se culce. Cu cămașa descheiată și ciufuliți, ei continuă să bea, lansându-se în concursuri de echilibristică, până la bar și înapoi, însă fără a renunța să te asigure că sunt 100% lucizi, că memoria le funcționează și, în pofida aparențelor, sunt în afara oricărui pericol. Unii acceptă că au dificultăți de pronunție, însă nicidecum de coerență a ideilor.
Zilele trecute, un prieten l-a invitat pe barman să alinieze shot-urile pe bar, ca de obicei. Încercând eu să mă fofilez, ca de obicei, i-am oferit păhărelul meu barmanului. El a fost încântat să mă reprezinte la sesiunea de grup, așadar am repetat figura și la următoarea tură de shot-uri. La al treilea rând, m-am îngrijorat pentru cât ajunge să bea barmanul și am fost curios să-l întreb: „Tu cum poți să reziști, dacă bei cu toți clienții?”. El mi-a zâmbit și mi-a răspuns:
- Stai liniștit, beau o gramadă și singur!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La noi e barul plin, ca să putem servi omenește musafirii cu delicatețuri, dar râdem de multe ori că or să facă mucegai. Sunt acolo piese vechi, uitate în clondire neatinse de ani. Uneori profităm de ocazia de a servi la masă, câte un păhărel ca să nu ne autodeclarăm abstinenți.
Văd studii cum că un pahar de vin seara face minuni, mai ales la vârstnici, însă când ne propunem să urmăm cura, ajungem să turnăm 75% din sticlele destupate la mâncare, ca să nu se irosească.
Pentru că am admis că fumez și nu reușesc să mă las e mai mult ca să mă fac singur de rușine, duc o luptă internă serioasă dar în van. Mă gândesc la comparația cu alcoolul deseori ca să găsesc un sprijin justificativ să aplic același tratament.
Poate îmi iese.
Auzi la el: toți îl întreabă dacă are probleme (de sănătate)... Toată lumea știe că de fapt un astfel de refuz e urmat de întrebarea "De ce? Ai venit cu mașina, trebuie să conduci?" Și, cel puțin în grupurile prin care mă învîrt, refuzul este tratat cu maximum de indiferență și nu conduce către nimic notabil, necum vreun articol.
Prin urmare, autorule, data viitoare zi-le c-ai venit cu mașina...