Acum câteva săptămâni, eram la Madrid și vizitam un mare spațiu reconvertit. Spațiul era spectaculos, un fost abator transformat în spațiu cultural, dar surpriza nu a fost clădirea. Surpriza a fost să descopăr că una dintre camere, în care fusese amenajat un extraordinar adăpost climatic, era plină.

Mobilitatea urbană este, poate, cea mai subestimată formă de politică publică care ne influențează viața de zi cu zi. Nu e doar despre piste de biciclete, benzi de autobuz sau aplicații de transport. E despre cum sunt distribuite spațiul, timpul și siguranța într-un oraș. Cine are dreptul să se miște liber? Cine e exclus? Cine are voie să circule cu încredere – și cine e nevoit să improvizeze?

„Dacă în anii ‘80 trauma orașelor vine dintr-un stat atotputernic, în anii ‘90 vine din lipsa unui stat, care, pur și simplu, lasă lucrurile să o ia în toate direcțiile, iar interesul public dispare”, spune cercetătorul

„Acum există un fond construit foarte precar. Nu știu ce ar rămâne peste 50 de ani din această perioadă”, spune arhitectul Dragoș Ciolacu.