Arhitectul Dragoș Ciolacu: România are nevoie de un SMURD al monumentelor

„Un oraș e viu, eu am mai multă încredere în capacitatea de regenerare a orașului ca organism viu, decât în măsuri prescriptive”, spune arhitectul Dragoș Ciolacu, profesor la Facultatea de Arhitectură „G.M.Cantacuzino” din Iași, președinte al Uniunii Arhitecților din România Filiala Iași – Vaslui și membru Consiliul Național al Ordinului Arhitecților din România. În ciuda unei legislații „cu ochiuri largi” care a dat naștere multor abuzuri urbanistice și a cartierelor- dormitor de tip nou, în multe orașe românești au început să apară oaze care fac legătura dintre trecut și prezent și pun calitatea vieții pe primul plan. În plus, noua generație de arhitecți este mult mai preocupată de regenerarea urbană. „Tinerii, studenții, viitorii arhitecți sunt foarte implicați în regenerarea urbană și îi și îndrumăm în această direcție. Unii se implică în repararea de case, care poate nu sunt neapărat monumente, dar reprezintă ceva. Dacă are o valoare contextuală bună, o casă trebuie salvată”, spune Dragoș Ciolacu, care crede că România ar avea nevoie de „un SMURD al monumentelor”.

Într-un interviu pentru Republica arhitectul vorbește despre cum putem dezvolta orașe moderne, redând în același timp valoarea patrimoniului istoric.

Care credeți că este marea problemă a orașelor din România?

România, în general, nu are politici urbane care să fie integrate în strategiile de dezvoltare. Aceste politici, care spun că un oraș trebuie să fie sustenabil, sunt fundamentale. Noi continuăm să fim cantonați în genul acela de dezvoltare urbană din anii de dinainte de Revoluție, când aveam planuri cincinale. Este un modernism propriu anilor ‘60-’70, care pornea de la ideea de oraș-mașină ce nu mai este valabilă astăzi. Regimul comunist a folosit acest model de dezvoltare urbană în scopuri politice, de supraveghere. Noi ne-am amăgit în acei ani, ne-am spus că suntem și noi în rând cu lumea, că avem străzi, avem mașini, avem tramvaie. Dar s-a neglijat partea umană, partea sustenabilă a unui oraș, pentru că orașul e al oamenilor, nu e al mașinilor. Iar oamenii trebuie să trăiască în această relație bună cu natura, cu monumentele. Sunt multe asociații astăzi care militează pentru lucrul ăsta, este foarte activă societatea civilă, dar la nivel instituțional, nu avem o politică urbană. Nu există, ne tot pierdem și tot amânăm decizia.

Ce rol ar trebui să joace arhitecții în dezvoltarea urbană?

Ar trebui să aibă un rol fundamental, dar din păcate nu se întâmplă așa. Avem organizații, precum Registrul Urbaniștilor din România, avem o facultate la București, avem instituții, instituția arhitectului șef. Mai nou, e în dezbatere o lege care spune că nu trebuie să fii neapărat arhitect ca să ocupi această funcție de arhitect-șef și trebuie spus că sunt municipii mari care nu au în funcția asta un arhitect urbanist, ci un inginer. Tot respectul pentru această profesie, dar nu are exercițiul de a rezolva provocări urbanistice. Există arhitecți care se implică individual în diverse teme, dar la nivel de profesie am avea nevoie de lobby.

„Dacă are o valoare contextuală bună, o casă trebuie salvată”

Dumneavoastră sunteți profesor. Ce rol credeți că vor juca tinerii arhitecți în regenerarea urbană? Cum îi pregătiți în această privință?

Tinerii, studenții, viitorii arhitecți sunt foarte implicați în regenerarea urbană și îi și îndrumăm în această direcție. Orice temă de proiectare trebuie să conțină acum și relația cu natura, și relația cu monumentele, cam asta înseamnă o arhitectură integrată: urbanism, restaurare, grijă față de mediu. Îi îndrumăm spre proiecte de diplomă în care să dezvolte în jurul unui monument, să aibă foarte mult verde, să integreze ceea ce fac în oraș. Tinerii sunt mult mai angrenați, mulți activează în direcția asta, în inițiative precum Ambulanța pentru monumente. E o mișcare extraordinară pe care noi o sprijinim și la facultate, și la Uniunea Arhitecților, și la Ordin. Cine intervine în cadrul Ambulanței pentru monumente? În primul rând, studenții la arhitectură. Unii se implică în repararea de case, care poate nu sunt neapărat monumente, dar reprezintă ceva. Dacă are o valoare contextuală bună, o casă trebuie salvată. E nevoie de, ce zic eu Ambulanță?, e nevoie de un SMURD întreg al monumentelor. Dacă tu ca stat nu faci nimic în direcția asta, trebuie să intervină societatea civilă.

„Complexul Palas a schimbat nu numai orașul, ci și mentalitățile”

Cum s-au schimbat lucrurile, în timp, în ceea ce privește mentalitatea și viziunea asupra dezvoltării orașelor?

Văd la tineri o mentalitate complet schimbată în comparație cu anii 90, în care mergeam încă în siajul anilor trecuți. Din păcate, se merge în acest siaj în domeniul urbanismului instituțional. Iașiul a avut după ‘90 două PUG-uri, din care unul este încă valabil, cu toate că este expirat de 10 ani. Sigur, nu neg, este de o importanță capitală un PUG. Este făcut la un moment dat, dar este flexibil în următorii 10-20 de ani. Dacă ne uităm acum la Iași, nu seamănă nimic cu ce era în PUG acum 20 de ani. Un oraș e viu, eu am mai multă încredere în capacitatea de regenerare a orașului ca organism viu, decât în măsuri prescriptive. Nu știi cum se vor schimba situațiile, un PUG îți arată niște direcții, dar vectorii de dezvoltare o iau într-o direcție în care nici nu ai fi bănuit. Cum este și la Iași Complexul Palas, care dintr-o dată a schimbat nu numai orașul, ci și mentalitățile. A fost un factor de civilizație, de deschidere cum rar ai fi putut să anticipezi. Sunt oportunități care apar și pe care nu trebuie să le ratezi.

De ce ar trebui să ții cont de principiile regenerării urbane atunci când planifici dezvoltarea unui oraș?

Politicile urbane trebuie să ducă către un oraș verde, rezilient, competitiv, care să aibă o sustenabilitate teritorială, a cărei zona metropolitană trebuie să funcționeze. Trebuie să fie inteligent, să fie locuibil, să aibă un mediu economic de calitate, să ofere condiții bune de viață și de cooperare. Sunt multe elemente care duc către un oraș sustenabil. Trebuie să nu uităm de dimensiunea umană a unui oraș, care este neglijată, încă suntem în perioada copilăriei. Am descoperit automobilul personal și, dacă s-ar putea să mergem cu el din ușă în ușă ar fi nemaipomenit. Asta nu se poate, iar în Europa există alternative. Transport individual poate să însemne și bicicleta, transportul în comun trebuie încurajat. Aici mai avem de lucru și nu se poate face asta printr-un ucaz, ci prin educație. Un studiu arăta că, pe același segment de stradă, pot trece în același interval de timp 10.000 de oameni cu mașina și 20.000 de oameni cu bicicleta.

„Toată lumea a fugit de bloc, dar, pentru că la sat nu sunt dotări, toată lumea vine în oraș să facă cumpărături, să-și ducă copilul la școală, să meargă la serviciu”

În România, acest lucru pare greu de obținut. La un moment dat, circula o glumă, potrivit căreia ar trebui să se facă mai largi ușile școlilor ca să îi putem duce pe copii cu mașina până în clasă.

Nici nu poți să-i condamni pe oameni… Exemplul cel mai elocvent în Iași este faptul că s-a dezvoltat periurban, dar nu s-a dezvoltat și zona metropolitană. Toată lumea a fugit de bloc, dar, pentru că la sat nu sunt dotări, toată lumea vine în oraș să facă cumpărături, să-și ducă copilul la școală, să meargă la serviciu. În satele din jurul orașului, au casă, au aer curat, dar nu au străzi. Nu am prevăzut așa ceva - fugim de bloc, ne dezvoltăm prin satele din jur, dar nu avem canalizare, nu avem apă… Bine că avem curent electric! Dar nu avem în jur nimic, o farmacie, o grădiniță, de cultură nici nu mai zic, că acesta este chiar ultimul lucru. Toate dealurile din jurul Iașiului, cu vii și livezi, sunt pline de case, pe care unii au putut să și le termine, iar alții nu.

„Acum există un fond construit foarte precar. Nu știu ce ar rămâne peste 50 de ani din această perioada”

Ce îi lipsește orașului Iași din punct de vedere arhitectural?

Nu avem piste de biciclete, sunt doar vopsite pe trotuar - dar asta nu înseamnă piste de biciclete, și nici nu sunt într-un sistem integrat. Din punct de vedere arhitectural, iar trebuie să constat un minus. Există la nivelul caselor individuale o nostalgie după mediul rural și atunci lumea își face case ca la țară, case care nu au un aspect demn de un oraș. Mulți dezvoltatori de locuințe colective merg pe câștigul maxim și fac rabat la calitate, iar aspectul estetic este total neglijat. E o alunecare către mahala. Nu știu ce-o să rămână din perioada aceasta. Eu am reperul interbelic, cu toate tarele lui. Din punct de vedere arhitectural, în acei 20 de ani s-a schimbat fața Bucureștiului și a marilor orașe. Au existat două curente care au generat o arhitectură extraordinară, este vorba de neoromânesc și de modernismul interbelic. A rămas ceva, avem zone întregi rămase de atunci. Acum există un fond construit foarte precar. Nu știu ce ar rămâne peste 50 de ani din această perioada

„Se poate să faci o arhitectură contemporană de excepție”

Cum putem dezvolta orașe moderne, dar care să redea și valoarea patrimoniului istoric?

Iașiul are niște monumente extraordinare, dar nu sunt compacte ca în Transilvania, un miez compact, central, făcut cap-coadă foarte bine. Sunt disparate toate aceste monumente, iar între ele există un fond construit foarte precar. Atunci am putea să-l luăm drept exemplu pe Gustavo Giovannoni, un urbanist italian interbelic care a postulat lucrul acesta despre a te integra urbanistic în centrele vechi. Dacă nu ai posibilitatea de a menține cadrul, fiind foarte precar, atunci vii și intervii contemporan. La noi există un paseism, este copiat vechiul ca să imităm contexte, ceea ce e o mare greșeală. Și atunci vii cu arhitectură contemporană. Există o arhitectură contemporană foarte frumoasă, care face istorie. Acum facem eforturi să ardem etapele, dar se poate să faci o arhitectură contemporană de excepție. Și sunt exemple în țară, dar foarte puține, nu e o masă critică.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care cei ce planifică spațiul le pot face în amenajarea orașelor?

Cele mai mari greșeli sunt cele care au urmări ce țin de calitatea vieții. Cum ar fi locuirea colectivă, care e la mâna unor așa-ziși dezvoltatori care speculează foarte mult. Ne plângeam, înainte de anii ‘90, că avem orașe-dormitor. Ei, mai dormitor ca acum nu s-a întâmplat atunci și nu o zic cu nostalgie. Dar calitatea vieții în astfel de blocuri, nu generalizez, sunt și reușite, e foarte scăzută. Se speculează nevoia de locuire. De aceea, regenerările urbane, cum e Palasul, sunt foarte importante.

Cum să aduci viață într-un spațiu gol

Cum arată o regenerare urbană reușită?

Complexul Palas este un exemplu bun de regenerare urbană, făcută într-o zonă de vid. Pot să dau exemplu Melbourne, al cărui centru era numit Gogoașa. Era o zonă a puterii și în jur totul era gol. Cam așa era și la Iași, fosta Curte Domnească, zona Puterii, care s-a perpetuat. Este un Palat al Culturii, dar în zonă sunt și zone ale puterii - Consiliul Județean, piața făcută înainte de anii 90 pentru adunări publice, centrul comercial, hotelul. Lumea nu trecea pe aici, era gol. Atunci, venind în zona Palatului Culturii și făcând acest ansamblu, zona s-a animat. Și a început să migreze toată această poveste către centrul vechi, au apărut zone pietonale și iată că este foarte activ. Dar a fost o luptă la vremea respectivă, mulți întrebau: Pe unde mergem cu mașina? Poate nu mergeți cu mașina... Am stabilit prin PUG să păstrăm Centrul Vechi și în jur să se facă parcări subterane.

„Legi avem, totul e să le respecți și să nu găsești alternative”

Cum protejăm spațiile verzi de extinderea urbană?

Există legi urbanistice care îți impun să ai 30% spațiul verde. Dacă am fi mai flexibili, să facem spațiile verzi și pe case, și pe verticală, am avea mai multe. Cred că e o nevoie de o cultură a spațiului public la nivel individual. Dacă găsesc o bucățică de gazon liberă, mă așez eu cu mașina acolo și gata. E vorba despre educație și despre reconsiderarea spațiului public, noi aici suntem corigenți. Legi avem, totul e să le respecți și să nu găsești alternative. Multe dintre legile acestea sunt făcute cu ochiuri foarte mari, premeditat, ca să poți să te strecori. Trebuie să ai 30% spațiu verde. Și începi să găsești unde sunt cei 30%, pe colo, pe dincolo. Pe hârtie merge, dar în realitate sunt abuzuri.

Ce înseamnă un oraș incluziv? Poate Iașiul deveni un astfel de oraș?

E un oraș care se autosusține, care se autoregenerează, în care să ai și spirit competitiv și producție, dar și monumente. E foarte important să te sprijini pe monumente. Iașiul, da, este un oraș care poate să devină incluziv, prin intervenții integrate mari, care duc spre o infrastructură bună.

Cum vedeți viitorul orașelor din România?

Eu îl văd roz. Sigur, în toată competiția aceasta, unele vor fi mai în față, altele mai în spate. Există un sprijin extern, mă refer la finanțări europene, care pot fi de ajutor. În schimb, multe dintre orașe au fost gândite monoindustrial și cred că vor dispărea sau vor intra în degradare. Trăiesc oameni acolo, dar statutul de oraș este fals, doar la nivelul impozitelor. Nu cred că e rău că ai o populație rurală foarte mare, nu înseamnă că e rău. Dar la noi urbanizarea s-a făcut forțat. Hai să transformăm satele în orașe. Ce faci? Faci două blocuri pentru specialiști, o grădiniță, o fabrică de confecții pentru a le da de muncă femeilor și una de șuruburi pentru a le da de lucru bărbaților.

Însă acele orașe care pot fi interconectate, sigur că au viitorul în față. Iașiul are niște atuuri care așteaptă să fie valorificate. E intervenția de la Palas care se continuă adiacent Palasului, avem atuul unui râu care trece prin oraș, e drept, modest, Bahlui. Dar are potențial, asta e o binecuvântare să ai un râu care trece prin oraș. Uite, Someșul la Cluj, unde există un program, Someș Delivery care poate să polarizeze toate elementele acestea de incluziune, de verde, de bucurie de a trăi. Avem un lucru care aparent e privit ca o disfuncție: trece calea ferată prin oraș. Nu e o disfuncție, ar putea fi valorificată calea asta cumva, ori trecută în subteran, ori să fie folosită și ca tren urban. Plus că Iașiul are avantajul unui cadru, dealuri, ne mândrim și noi - orașul de pe 7 coline.

Care sunt, în opinia dvs, câteva exemple de regenerare urbană reușite în România?

Sunt exemple la Cluj, există și la Timișoara o intervenție reușită făcută de Iulius. Sunt intervenții reușite și la Brașov, orașele mari încep să se miște în această direcție Sunt zone foste industriale care ar putea fi revigorate, sunt zone centrale istorice care au potențial.

Orașele în care trăim contează. În proiectul #OrașeRenăscute vom dezbate modul în care orașele din România își pot valorifica viitorul cu ajutorul proiectelor de regenerare urbană.

#OrașeRenăscute este un proiect susținut de grupul IULIUS.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp