Rezumatul zilei de ieri nu e deloc complicat. Declarațiile de presă de după întâlnire (pentru că o conferință propriu-zisă nu a existat) au început cu Vladimir Putin, care a vorbit despre colaborarea ruso-americană în comerț, securitate, cercetare aerospațială și despre „doi vecini buni”. Parcă era un spot de la Kaufland cu „vecinul bun”. Foto: Profimedia

Nu voi diseca fiecare cuvânt și frază din conferința de presă de după întâlnirea din Alaska. Sunt destui care o vor face pentru voi. Însă voi spune asta, traducând și simplificând: Putin a îngenuncheat Statele Unite ale Americii. Ăsta este rezultatul de la summitul din Aleska Oblast. Foto: Profimedia

A fost o discuție între un crocodil și un piton. (Foto: Profimedia Images)

O jurnalistă îl întreabă direct: “Domnule Putin, veți înceta să ucideți civili în Ucraina?” Putin, care înțelege perfect engleza, se strâmbă și se preface că nu aude. Nici măcar acum nu are curajul să-și înfrunte propriile orori. Foto. Profimedia

Hai să ne înțelegem: Trump nu o să aducă nimic pe masă după întâlnirea din Alaska. Donald Trump și administrația lui este plină de incompetenți corupți moral și fără o strategie externă bine pusă la punct. Foto: Profimedia

La fiecare apariție publică din ultima perioadă, Trump fie îl apără pe Putin, fie îi atacă pe cei care i s-au opus lui Putin.

În acest moment, îmi e greu să spun că sunt pro-Nicușor sau pro-Lasconi. S-a împroșcat atâta venin din ambele tabere (de către persoane implicate și/sau susținători), s-au spus atât de multe lucruri adevărate și grave, dar și enormități, încât îmi e greu să spun că susțin sincer vreunul din ei. Voi spune, totuși, următoarele: foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Creierul uman, acel organ nobil care ne distinge de dobitoace, se dovedește a fi, în realitate, un birocrat pensionar, obsedat de ștampile și dosare prăfuite. Schimbarea? O anatemă! foto: 2020 Images / Alamy / Profimedia

Singurul politician român care a condamnat public barbaria Rusiei după această crimă în masă a fost președinta Moldovei, Maia Sandu. Restul și-au băgat strategic capul între urechi.

Cu mulți ani în urmă, am citit că Stalin era cinefil și organiza frecvent proiecții private. Mi-am imaginat atunci că aș viziona împreună cu o versiune tânără a acestuia câteva filme anti-război. La fel și cu Hitler. De exemplu: Cărările gloriei (Paths of Glory – 1957), al lui Stanley Kubrick, Balada soldatului (Ballada o soldate – 1959), al lui Grigori Ciuhrai, trilogia Condiția umană (Ningen no jôken – 1959; 1961), a lui Masaki Kobayashi, Mormântul licuricilor (Hotaru no haka – 1988), al lui Isao Takahata, Underground (1995), al lui Emir Kusturica (da, știu despre Kusturica, dar filmul rămâne), sau Vals cu Bashir (Vals Im Bashir – 2008), al lui Ari Folman. Aș fi fost curios să le observ reacțiile din timpul filmelor. La final, să discutăm deschis despre ele. I-ar fi influențat în vreun fel în bine?