Rusia nu este de neînvins

Foto: Profimedia Images

Rusia a mai pierdut războaie. S-a istovit micul kaghebist, V. Putin, să-i țină lecții de istorie lui D. Trump în întâlnirile directe sau în convorbirile telefonice pe care le-au avut. La școala kaghebistă, V. Putin a învățat istorie după Cursul scurt de istorie a PCUS și a URSS. Mai pe înțeles, fiorosul V. Putin a învățat fragmentar, rezumativ, dar mai ales pe neterminate, istoria Rusiei și a URSS. Prin urmare, în cadrul ideologizării de către comuniști a istoriei slavilor de răsărit acesta a învățat strâmb istoria acestor populații. Astfel, el a eludat rolul Kievului și primordialitatea acestuia în constituirea statalității slavilor de răsărit și implicit a statalității Rusiei Mari, sugerând că, după o lungă tradiție începută în sec. XVII și încheiată cu clasicii bolșevici, Ucraina este o creație statală artificială și, prin urmare, nu are legitimitatea unui stat independent, ci trebuie asociat și mai ales înghțit de Velikaya Rossiya.

S-au instalat în mediile politice rusești și în spațiul bisericii ortodoxe ruse momente semnificative de „sacralizare a identității naționale ruse și discriminare a și marginalizare a naționalității ucrainene”. Astfel, la 1720, Petru cel Mare interzice tipăriturile în limba ucraineană, Ecaterina II, în 1763, „interzice folosirea limbii ucrainene la Academia Moviliană de la Kiev”, țarul Alexandru II, în 1881, interzice folosirea limbii ucrainene, iar în 1888, interzice pentru cei care se botează să primească nume ucrainene, la 1908, senatul țării „declară că limba ucraineană este păguboasă pentru ruși”, iar la 1914, se interzice aniversarea a 100 de ani de la nașterea lui Taras Șevcenko etc. Iată un cortegiu nesfârșit de interdicții și de cenzuri ale identității și culturii ucrainene. 

Este o pervertire fără precedent a realității istorice în ceea ce privește lumea și statalitatea ucraineană promovată de ideologia imperială, țaristă și bolșevică de-a lungul timpului, asta în condițiile în care istoria statalității rusești, prost învățată de V. Putin, este inexistentă la începuturile evului mediu. Îmi aduc aminte de romanul „Istoria insulei”, din 2020, a lui Evgheni Vodolazkin, care reconstituie o insularitate statală a Rusiei în această perioadă, un stat minuscul, un stat în mic al viitoarei Rusii Mari în care realitatea se împletește cu alegoria, trecutul cu prezentul, ficțiunea cu realitatea. Este vorba de un stat cât o insulă la intersecția dintre trecut și prezent, în care tragicul și grotescul sunt simbiotice. Această insulă imaginară ce trimite spre Rusia Mică, o Rusie „in nuce”, are un sfârșit provocat de „acțiunea trupelor continentale”, în urma acțiunii cărora zona petroliferă este bombardată, ardea ca o flacără, fiind vizibilă „de pe Pământul Mare”. Este vorba de o premoniție a actualelor bombardamente ucrainene asupra instalațiilor petrolifere ruse. Peste insulă guvernează o serie de prinți răi, dar și buni, fiind elogiate în roman două personalități, principi ai insulei, precum Parfenie și Xenia, care pot fi întruparea lui Petru cel Mare și a Ecaterinei II, ambii în vârstă de 350 de ani, „martori direcți ai tuturor epocilor”. Astfel, asupra acestor matusalemici se proiectează și se reproduc, de-a lungul istoriei, toți țarii și conducătorii sovietici din viitorul imperiu rus și bolșevic.

În aceste condiții, „înspăimântătorul” V. Putin uită în narcisismul său ridicol de înfrângerile monumentale ale Rusiei de-a lungul istoriei. Enumerăm câteva dintre acestea: dominația mongolă asupra teritoriilor rusești până la 1480, cucerirea Rusiei de către Polonia între 1610-1612, războiul de cucerire al Ceceniei, din sec. XVIII și până în sec. XX, prelungit și neterminat până astăzi. Despre acest război era vorba și în proza „Hagi Murad” al lui Tolstoi. Personaje ale scrierii lui Tolstoi, Hagi Murad și Imam Șamil, pot fi recunoscute în figurile de astăzi al lui Djohar Dudaev și Șamil Bațaev. Rusia a reușit să controleze parțial teritoriul cecen doar prin malefacțiunile și trădările ridicolului luptător Kadârov. Rusia a suferit înfrângeri și în 1812 în campania napoleoniană când, dacă n-ar fi fost „generalul iarnă”, ar fi devenit un viceregat condus de mareșalul francez Ney. Rusia a fost învinsă și în Războiul Crimeei, din 1853-1856, de către o coaliție formată din Anglia, Franța, Imperiul Otoman. Crimeea a devenit, așadar, un loc cultural și simbolic al disputei și războaielor, dacă ne gândim la anul 2014, anul anexării acesteia de către Rusia. Nu trebuie să uităm înfrângerea rușinoasă a Rusiei în războiul cu Japonia, din 1904-1905. În timpul Primului Război Mondial, Rusia a fost înfrântă fiind nevoită să încheie pacea cu Germania în 1918 prin Tratatul de la Brest-Litovsk. În cel de-al II-lea Război Mondial, URSS ar fi fost învinsă de Germania, dacă nu ar fi intervenit SUA cu ajutoare masive în avioane, muniții, tancuri, alimente, în valoare de aproape 180 miliarde de dolari, toate venite prin portul Arhanghelsk. Acest ajutor crucial pentru victoria Rusiei a fost recunoscut de Stalin și Hrusciov. Iată de ce astăzi pare de neînțeles atitudinea lui D. Trump de a nu acorda Ucrainei rachete Tomahawk. De asemenea, nu trebuie uitată înfrângerea rușinoasă a Rusiei în Războiul din Afganistan, derulat între 1979-1989, când a cedat în fața grupărilor de rezistență conduse Ahmad Șah Massoud. Totodată, destrămarea URSS și capitularea acesteia din punct de vedere al puterii militare în 1991, le putem considera o înfrângere a Imperiului Bolșevic. În urma a două războaie din 1939-1940 și 1941-1944, forțele ruse au fost învinse în Finlanda care a devenit independentă. În fața acestor evidențe, Putin și acoliții săi suveraniști din România rămân doar niște sperietori de ciori.

Îmi aduc aminte de o secvență de istorie orală, în opoziție cu istoria oficială, foarte sugestivă pentru așa-numita putere a Rusiei care înspăimântă astăzi Europa. Este vorba despre momentul în care Charles de Gaulle vizitează Stalingradul și locul bătăliei ruso-germane. La un moment dat, generalul francez afirmă doar pentru sine următoarele cuvinte „Ah, Stalingrad! Ce popor formidabil, un mare popor”, la care un jurnalist a replicat „Da, acesta a fost rușii”, la care de Gaulle iritat, l-a întrerupt „dar eu nu am spus despre ruși, eu am vorbit despre germani”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp