Doru Radosav

​În urmă cu două săptămâni, remarcabilul intelectual Gabriel Liiceanu afirma la un post de televiziune că România este străbătută de două crize majore: criza de încredere și criza de adevăr. El aduce în sprijinul primei crize, cea a lipsei de încredere în clasa politică, exemplul lui Victor Ponta care „minte și atunci când este întrebat cât e ceasul”.

Un reper „istoric” al promovării limbajului violent aparține lui Traian Băsescu. De la loviturile cu capul în gură și până la alocarea „celor corupți țepe în Piața Victoriei” se derulează tot felul de excese și derapaje de limbaj ale acestuia, aspect ce argumentează un spirit primitiv și definitiv compromițător.

Războiul din Ucraina, victoria lui Trump în SUA, anularea alegerilor din România au galvanizat energiile și puterile politice ale lumii și totodată au declanșat la nivelul psihologiei colective isterii, emoții, dar și multă frică în spațiul public. Foto Inquam Photos / Octav Ganea

​Este cunoscută povestirea biblică în care se vorbește despre lupta lui David, viitorul rege al lui Israel, cu uriașul filistean, Goliat. Reprezentant al păgânismului, Goliat a fost biruit în această luptă de tânărul și firavul David, trimis al lui Dumnezeu, care l-a lovit pe acesta cu praștia și apoi „i-a luat sabia pe care a scos-o din teacă și i-a tăiat capul”. Foto: Profimedia

Cu alte cuvinte, amândoi adunați laolaltă, formează o sumă nulă, în sensul că ei nu produc nici o plusvaloare. (Profimedia Images)

Din toate acestea, rezidă și „aroganța” sa, în contrast cu hăhăitul lui Băsescu. Iohannis nu a dat cu capul în gura cuiva, asemenea mardeiașului de mahala, T. Băsescu. Trebuie să recunoaștem că unii români au prizat cu savoare astfel de manifestări. foto: Alex Nicodim/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia

​Chipciu afirmă cu radicalitate, radiografiind societatea românească de astăzi aflată într-un acut conflict cultural, cu insistență asupra acelei părți din societate care a „votat un debil mintal” (n.r. - Călin Georgescu), două milioane de oameni, după care „nu trebuie să ne mirăm ce se întâmplă”. Același Chipciu constată cu amărăciune că timp de „40 de ani, am fost conduși de un dement, de un incult” (n.r. - N. Ceaușescu). foto: Profimedia

Avem toată îndreptățirea de a aprecia consecvența și repetabilitatea nesimțită a câtorva inși de a se întâlni în fiecare an la comemorarea morții lui Iuliu Maniu, aici la Sighet. Această consecvență și chiar încăpățânare depășește orice rațiune de partid, depășește cadrul restrâns al unei grupări politice, pierdută astăzi în mare parte, consecvență ce se înscrie într-un fenomen extra-partinic, și anume, manismul.

Crin Antonescu, acest Rică Venturiano al zilelor noastre, în discursul său de la Congresul PSD de desemnare a candidatului la președinție, este „condamnat” de destin să fie președintele României. S-a văzut cât de mult își dorește să fie în fruntea statului, probabil împins de soție, cu toate că doar cu câteva săptămâni în urmă își denunța unilateral, într-un mod total nefiresc și nevricos,contractul de candidatură cu PSD – PNL – UDMR, gest ce nu dădea bine nici în spațiul public românesc, nici în ceea ce privește imaginea României peste hotare.

​În ultimele săptămâni, fiorosul „bărbat” ajuns președinte al SUA, Donald Trump, s-a remarcat prin declarații teribiliste și total neavenite, precum cele care vor face „America mare, din nou!”. După părerea lui, SUA ar avea nevoie de noi teritorii, de noi țări, pe care să le cucerească: Groenlanda, Canada, Panama și câte altele. Toate acestea, dar mai ales Groenlanda, ar fi necesare pentru un spațiu de protecția al SUA, un spațiu strategic, mai pe scurt, un Lebensraum (spațiu vital), concept preluat din secolul al XIX-lea și foarte utilizat în sens radical de Hitler și naziști. ​Este vorba fără echivoc de tendințele expansioniste ale lui Trump, cel care vrea să schimbe lumea, frontierele, statele după închipuirea și delirul politic ale acestui ins care își reactivează genele teutonice cuceritoare, el fiind de origine germană.