Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Budapesta: Orașul promisiunilor neonorate, Orban și jocul periculos al puterilor

Orban și Trump

foto: Profimedia

Viktor Orban s-a umflat în pene și a intrat în trepidațiile organizării vizitei celor doi magaoni ai lumii, Trump și Putin. Doi padișahi fioroși care doreau să se întâlnească la Budapesta pentru a decide soarta Ucrainei. Este vorba de aceeași fatidică Budapesta unde, în 1994, s-a semnat de aceleași puteri ale lumii tratatul ce prevedea garantarea suveranității și integrității teritoriilor Ucrainei în schimbul renunțării acesteia la armele nucleare din dotare. A fost un tratat total invalidat de acapararea Crimeii de Rusia în 2014 și, mai ales, de recenta agresiune a Rusiei asupra Ucrainei. Așadar, Budapesta este un loc de promisiuni neonorate, un loc premonitoriu de tragedii, un loc unde au germinat toate ipocriziile și minciunile marilor puteri. Budapesta rămâne din acest punct de vedere un loc aducător de nenorociri pentru Ucraina, fatal și funest pentru poporul ucrainean.

S-ar fi putut să se repete această prevestire de rău pentru o țară din vecinătatea României în urma întâlnirii dintre cei doi mari și tot atât de ridicoli ai lumii. Soarta a lucrat în această desemnare a Budapestei pentru întâlnirea de nivel amețitor de înalt în favoarea Ungariei și a lui Viktor Orban. Acesta este certat cu UE și face opinii separate cu cvasi-unanimitatea poziției țărilor europene față de războiul din Ucraina, fiind un adevărat și patent Gică Contra în ceea ce privește ajutorul european și al NATO pentru Ucraina.

Pe de altă parte, V. Orban, își promovează iliberalismul, suveranismul, dar mai ales filorusismul prin cancelariile și conclavurile europene. El este și în UE și în Federația Rusă în același timp, aflat într-o confuzie permanentă privind propria viziune și propria țară. Este total de neînțeles cum acest prim-ministru apatrid a putut uita cu desăvârșire crimele colective ale rușilor din 1956, în timpul revoluției anticomuniste din Ungaria. Oare ce fel de mutații genetice a suferit acest individ ridicol și impertinent, de a devenit filorus și un putinist dizgrațios. Acum V. Orban trăiește cu savoare în spuma propriilor satisfacții că este băgat în seamă de prietenul D. Trump, în ciuda tuturor adversităților pe care UE le are față de acest nod în gâtul Europei. Deopotrivă, el crede că prin această prietenie va fi avantajat la alegerile din anul viitor din Ungaria. Trebuie menționat că s-a mai văzut amestecul total deplasat și lipsit de orice diplomație din partea altui teribil magaon, anume J.D. Vance, vicepreședintele SUA, care, înainte de ultimele alegeri din Germania, se declara de partea AFD, un partid conservator, eurosceptic, suveranist și tradiționalist. De astă dată, însă, amestecul nu a avut nici un succes.

Probabil că în mintea și imaginația acestui ghimpe din călcâiul Europei, care este V. Orban, a germinat, cu ocazia întâlnirii de la Budapesta suspendate, visul de mărire, rezivionist și vindicativ în numele Ungariei Mari.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • mg check icon
    ..politic vorbind, Orban e un pitic care se tot bagă în seamă. Ca orice demagog populist, se dă mare patriot.

    Chiar și cu nota 4 la istorie, nu se poate să nu știe de invazia URSS-ului din 1956, dar se face că plouă de dragul gazului ieftin..

    În afar-de asta, în visele lui roz, ar ocupa și el Ardealul, după modelul Crimeea.. Atâta doar că e prea mic și nici nu are cu ce.. Că vrabia..

    Iar iliberalismul e alibiul de care au nevoie cei care vor să smântânească oalele fără să le dea nimeni cu vărguța peste dește..
    • Like 0
    • @ mg
      Mihai check icon
      Germania a făcut la fel prin Schröder și Merkel dar când țările mari din UE fac asta, nu se pune. Important este ca ăștia micii să nu cumva să profite înaintea celorlalți. Asta după ce vine Merkel și îi acuză pe baltici că au stricat pacea cu Rusia.
      • Like 0
    • @ mg
      Francisc check icon
      Invazia URSS asupra Ungariei s-a întâmplat în 1966, anul în care m-am născut. Mi-a spus GPT...

      Minte?
      • Like 0
    • @ Francisc
      mg check icon
      ..da
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_Ungar%C4%83_din_1956#%C3%8En%C4%83bu%C8%99irea_Revolu%C8%9Biei_(4_-_10_noiembrie_1956)
      • Like 0
  • Razvan G check icon
    Ce ironie! Ieri si astăzi, Ungaria comemorează revoluția anti bolșevica din 1956, cu un Orban agresiv pro rus si anti european.
    • Like 0
  • Din partea instabilului senil............ Trump nu mai miră nimic. Nu poți pune bază pe tot ce spune și face, de pe o zi pe alta. Dacă n-ar reprezenta, din păcate tocmai sua, nu ar mai merita pierdută vremea cu discuții cu el. Despre v.orban cam ăștia sunt revansarzii unguri. Spun asta eu care am copilărit cu un ungur pur, care mi-a fost și cel mai apropiat si stabil prieten, a cărui dispariție o resimt și o regret.
    • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Președintele Dan și-a început discursul de astă-seară, în fața presei, cu o logicăreală tâmpă, însoțită de hlizeala pe care o credeam dispărută: cică Giovanni Falcone, dacă ar veni să candideze la șefia unui Parchet de la noi, ar trebui să-și depună dosarul la ministrul Justiției (a zis cineva că nu?) și „Giovanni Falcone nu e pesedist”. Dar cine a zis că este? Ce caută în propoziție Falcone? Problema e că ministrul Justiției este pesedist, plagiator, executant întocmai și la timp al poruncilor Partidului!

Citește mai mult

Screening gratuit pentru cinci tipuri de cancer, disponibil pentru locuitorii județului Brașov

Există o diferență fundamentală între a descoperi un cancer la timp și a-l descoperi târziu. Studiile arată că până la jumătate dintre cazurile de cancer pot fi prevenite sau tratate cu succes dacă sunt depistate în stadii incipiente. În cazul cancerului pulmonar, de exemplu, diagnosticul precoce poate crește șansele de supraviețuire de peste trei ori.

Citește mai mult

Martorii lui Iehova

Odată ajuns la locul de întâlnire, pe o ploaie ușoară și după lăsarea întunericului, așa cum cere tradiția lor, am fost întâmpinat de un domn de origine franceză, care a învățat repede cum se pronunță numele meu și mi-a găsit un loc în sală. Când a aflat că sunt „nemartor” și că am venit acolo în urma unei invitații la ușă, s-a mirat și s-a luminat la față, începând să mă prezinte celor din jur, iar alții au venit din proprie inițiativă la mine, văzând o prezență necunoscută printre ei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Piesa de teatru / sursa foto: arhiva personala

Mă împart între locații, între job și repetiții, între viața de civil și viața de artist. Mă lupt contra frustrării că programul nu-mi permite să merg constant la castinguri sau să mă pregătesc pentru probe și mă bucur de sentimentul ăla mișto pe care îl am la aplauze, după un spectacol bun. Nu mă plâng, nu mă victimizez, dar asta e viața mea de când îmi împart timpul pe două planuri mari și importante.

Citește mai mult