Foto: Profimedia Images
Viktor Orban sărbătorește probabil apogeul său în materie de politică externă cu ocazia viitorului summit Trump-Putin de la Budapesta. Conflictual cu Uniunea Europeană, nostalgic după vremurile imperiale de altădată, poate acum să vină fălos în fața națiunii să zică: Votați-mă, dragi cetățeni, suntem importanți, am pus Ungaria pe hartă, cum s-ar zice!
Cu toate acestea, țin să amintesc aici că, în materie de ambiguitate geopolitică grotescă, în această regiune ungurii nu au fost primii (sic!). Nicolae Ceaușescu (mare lider patriot, conform unor concetățeni, dar și politicieni ocoliți de educație istorică și morală) a patentat de mult timp această rețetă de politică externă: caută 2 mari puteri (de preferabil superputeri) sau un conflict aflat în atenția întregului mapamond, plasează-te ambiguu de partea păcii și armoniei între popoare, fii amabil cu beligeranții și speră că vei obține și tu ceva de pe urma gimnasticii de băgat în seamă. Viktor Orban are în esență aceeași abordare, fiind convins de faptul că Ungaria dă dovadă de un Realpolitik demn de invidiat, aducător de influență și beneficii.
În realitate, inserarea Budapestei în aceste discuții este cel puțin inutilă, dacă nu chiar stupidă. Singurul punct de pe agendă unde Ungaria poate avea interese, opinii sau orice fel de tangență, este situația conflictului din Ucraina (unde oricum Ungaria nu are vreo pârghie reală prin care să modifice dinamica dintre SUA și Federația Rusă). Dincolo de Ucraina însă, Trump și Putin pot discuta numeroase alte subiecte geopolitice: relația celor două state cu China, accesul SUA la piața rusească și viceversa, rutele comerciale arctice, cooperarea spațială, situația din Orientul Mijlociu ș.a. În toate aceste cazuri, Viktor Orban nu are niciun rol sau input, ci poate doar să stea fălos prin preajmă și să se minuneze, asemenea unui adolescent care vede doi șmecheri vorbind despre lucruri la fel de șmechere. Poate că va mai schimba câteva impresii ideologice de tip MAGA cu Trump în scop mediatic, sau îi va arăta președintelui american ce ușor a fost să schimbe Constituția Ungariei după bunul plac, în timp ce Putin surâde (discret), știind că la el acasă e inutil să schimbi un document fără valoare. Nu vreau să par rău, belicos sau activist în abordarea mea, ci să arăt că nu trebuie să mergem pe fenta în care credem că asta înseamnă politică externă pragmatică și activă; ce face Orban reflectă exercițiul de imagine al unui regim iliberal de a părea mai important decât de fapt este și de a-și găsi prieteni de conjunctură acolo unde valorile se diluează sau se încovoaie ușor.
Simbolistica unui summit la Budapesta este una a relativizării morale, a lipsei de solidaritate și a ideii tâmpite că dacă te pui mereu bine cu Cei Mari, ești inteligent și îți servești patria. Da, când ești înconjurat fizic de imperii și de război, e normal să cauți supraviețuirea prin orice mijloace, servile sau nu, amorale sau nu; dar Ungaria este înconjurată azi de vecini lipsiți de valențe imperiale, fără ambiții oculte de a ocupa Budapesta, toți prezenți într-o piață economică comună, lipsită de granițe. Dezvoltarea Ungariei, (re)consolidarea democratică a acesteia pot veni în proporție covârșitoare doar de la propriul popor și de la partenerii europeni. Nu Rusia și China sunt marile izvoare de valori emancipatoare, și nu Statele Unite sunt principalul partener economic care să dea astfel stabilitatea prețului și traiului de mâine pentru o țărișoară relativ mică din Europa Centrală. Când comunicarea politică și bâlciul geopolitic sunt pe silent, importurile germane, fabricile europene și consolidarea relațiilor cu vecini prietenoși, inclusiv cu România, aduc concret dezvoltarea în Ungaria lui Viktor Orban.
P.S.: Anticipez în perioada următoare frustrarea unor fani fervenți ai lui Călin Georgescu, care probabil nu au uitat că acesta a promis pacea, neutralitatea și săvârșirea acestor deziderate printr-un summit la București. Vă dați seama, cu el președinte, puteam îndura orice greutăți, datorită gândului că poate-poate le suflam ungurilor acest summit al servilismului. Deși Călin Georgescu a zis la Podcastul „Aproximativ Discuții” că ungurii sunt cei mai buni la diplomație din lume (și că el e cel mai bun negociator), deci e tot mai neclar cine de la cine se inspiră...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cum să vorbești de ploconirea lui Orban în fața celor puternici, dumneata, domnule autor, a cărui țară, România, se ploconește în fața tuturor țărilor europene, poate mai puțin Bulgaria, deși n-aș fi nici în acest caz așa de sigur :-( A! Ceea ce nu convine e că Orban e de partea lui Trump și a suveranismului. De fapt el e, în politica externă, de partea intereselor țării sale, fără tabuuri și ascunzișuri după deget. De aceea nu a avut nici față de Rusia o poziție ostilă, fiindcă știe că are nevoie de resursele rusești. Ceea ce restul europenilor, orbiți de ideologii prostești, nu vor să accepte. Orban a fost un prim ministru mediocru pe plan intern și un conducător din păcate autocrat, dar dacă suntem obiectivi recunoaștem că pe plan extern a strălucit. A fost rebel față de politicile europene care nu s-au potrivit intereselor ungare și n-a acceptat niciun tabu, nicio impunere și nicio ideologie contară intereselor țării sale. Din acest punct de vedere diferența dintre conducătorii noștri slugoi și Orban cel demn, pragmatic și inflexibil e ca de la pământ la cer. De aia e și un partener solid pentru Trump. Cei mari nu stau de vorbă cu iepurașii irelevanți, fricoși și lași, ci cu cei care îndrăznesc și au o voce articulată, care nu exprimă numai ”da, să trăiți”, așa cum fac ai noștri. Iar ideea din articol, că Orban n-ar avea ce câștiga din această întâlnire, e, repet, una de tipul ”strugurii sunt acri”. Orban are mult și multe de câștigat. De la respectul internațional (ceea ce înseamnă deja enorm) până la avantaje concrete, pe care noi, outsiderii căcăcioși, n-avem de unde să le știm.
București unde "diplomație" înseamnă să NU trimiți ambasadorul la parada militară a țării gazdă, întâmplător a doua putere militară și, discutabil, economică, a lumii și să te și mai lauzi prostește cu asta!
Trecând peste istoricul șovinism antiromânesc demonstrat de Orban pe la diverse "universități de vară", spre deosebire de "oamenii de stat" din România, el chiar pune pe primul plan interesele NAȚIONALE ale Ungariei, nu doctrine tembele enunțate de insignifianți birocrați nealeși de prin Berlaymont. Și ce să vezi, Ungaria are și fonduri europene, nu a importat "migranți" și în general toate "cataclismele" cu care a fost amenințat Orban l-au făcut doar mai puternic.
Așa că...