Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Un vis bicisnic

Cristian Tudor Popescu---

Îl consider pe David Popovici, cum am spus-o nu o dată, cel mai inteligent și cultivat dintre toți marii sportivi ai României. Cu atât mai dură a fost surpriza să aflu că și-a cumpărat un Porsche Spider cu 120.000 euro. Și că a făcut-o pentru că ăsta „era visul lui”.

Sunt uluit nu de mărimea sumei, ci de micimea marelui vis al lui David.

A făcut David Popovici o roată, o piuliță, un buton din frumusețea de mașină, designul l-a conceput el, soluțiile tehnice pentru cel mai rapid demaraj din lume îi aparțin campionului David Popovici, cel care, altfel, a arătat că știe atât de bine să facă medalii de aur? Eu credeam că visul unui om inteligent și educat ar fi să facă ceva, să construiască, să inventeze, să conceapă, să aducă lumii o performanță extraordinară. Nu să-și cumpere una de-a gata. Și, mai ales, o mașină superscumpă – acest vis bicisnic poate să-l aibă orice beizadea imbecilă și înfumurată, cu banii lu tac-su. 

Îi doresc lui David Popovici să își conducă sănătos și fericit bolidul, chiar dacă a reușit să-mi întunece oleacă raza de speranță ce mi-a dăruit-o. Lucru de care, acum, cred că puțin îi pasă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Politistul si batranica / sursa foto: captura Digi24

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cinematograf Paris / sursa foto: Profimedia

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Citește mai mult