Sari la continut

Cazul Bodnariu. Bătaia e ruptă din Rai

Odată cu pornirea procesului „o parte de Românie vs. Barnevernet și cealaltă parte de Românie”, cetățeni, media, instituții de stat am intrat în fibrilație morală, vădindu-se, dacă mai era nevoie, că lipsa de cultură informală ne face vulnerabili. Reacțiile au fost multiple și a trebuit să treacă prin noi sabia durerii unor părinți pentru a constata că 16 copii români au fost răstigniți între legalitate și instituționalitate. 

Și asta numai într-un singur an. Am văzut cum ies frustrările la suprafață, cum se încearcă, a câta oară, să se dovedească vinovate mentalitățile colective legate de educație și familie. Cum se marșează, a câta oară, cât de proști sunt părinții români și cât de deștepți cei occidentali. Am urmărit atent postările colegilor din galeria umanistă, presupus atenți la astfel de drame. I-am aflat atenți la Cuza Vodă, Biserică retrogradă și homosexuali (o falsă polemică asupra căreia vom reveni), la diferențe de percepere a sfințeniei între Rfi și RRA, colaborare preoți securitate și într-un târziu la faptul că în Norvegia din secolul 19 ei nu mai bat nici câinii

În timp ce în România, este citat un traducător norvegian de literatură română, 60% dintre părinții români folosesc pedepse fizice. Cu alte cuvinte, suntem vinovați! 

Ce se judecă acum public nu este familia Bodnariu sau Nan sau care or fi, de unde or fi, din sălbatica Europă de second hand care s-a școlit sub comunismul tandru și discret și extrem de atent la spălarea pe creier a oricărui copil, gata să aresteze și să ucidă orice rezistență a bunului simț dinaintea „pozitivei” pedagogii a lui Makarenco.

Trăim într-un spațiu în care în anii 1950-1956 s-au arestat copii pentru că au ripostat la încălcarea drepturilor lor (Cazul liceului Matei Basarab din București iconizat în excepționalele memorii ale lui Alexandru Teodorescu este reprezentativ, dar nu singurul) și au fost decretați bandiți. Un spațiu în care uniformizarea educației a născut uniformizări de reacții în particular. Un spațiu în care parte din părinții de astăzi sunt fiii unor oameni extenuați în munca industrială, dezrădăcinați din vetrele lor și permutați în ecuații sociale incredibil de frustrante.

Astăzi ei pot avea o cultură de parenting modestă, dar asta nu îi face mai puțini buni ca părinți ori mai puțin iubiți de copii. Ceea ce se judecă acum în planul discuțiilor este România, Balcanii, despre care în toată istoria Europei civilizate au stat și stau, ne-o strigă mereu în articole de ziar ori emisiuni radio-TV, ultimii oameni, țiganii Europei, europenii de mâna a patra… 

Într-o perioadă de reforme fără sfârșit, de dezechilibru social și economic, cu asperități în plan colectiv, să rămâi un părinte bun înseamnă enorm. Să-ți păstrezi mintea limpede când ești umilit la serviciu, să cauți soluții ca pruncii tăi să aibă standarde de viață normale când tu ești plătit ca un european de mâna a patra, să cauți să-ți păstrezi calmul când Statul îți batjocorește valorile ori când efortul de a propune familiei tale siguranța înseamnă nesomn continuu și efort susținut este o mucenicie.

Personal cred că întreaga zbatere de acum va avea folos doar dacă putem dovedi că nu suntem cum ne spun ei, ceilalții, frații noștri de contemporaneitate. Deși vedem că în ciuda problemelor de adaptabilitate socială, nu mai ținem pagina primă a scandalurilor și că oricât de ciudați am părea parcă totuși n-am dat iama prin cetățile apusului provocând haos, destabilizare, orgii și oroare. Sau când a făcut-o câte unul, noi, ceilalți, grupul românesc am plătit cu vârf și îndesat. S-au schimbat exigențele educării copiilor în familie? E limpede că da. Efortul făcut de familia românească înseamnă enorm.

Într-o perioadă de reforme fără sfârșit, de dezechilibru social și economic, cu asperități în plan colectiv, să rămâi un părinte bun înseamnă enorm. Să-ți păstrezi mintea limpede când ești umilit la serviciu, să cauți soluții ca pruncii tăi să aibă standarde de viață normale când tu ești plătit ca un european de mâna a patra, să cauți să-ți păstrezi calmul când statul îți batjocorește valorile ori când efortul de a propune familiei tale siguranța înseamnă nesomn continuu și efort susținut este o mucenicie. Nu vă rușinați că sunteți părinți. Învățați în timp care sunt valorile de conduită care vă fac copiii fericiți. Trageți cu coada ochiului în cultura educațională care vă ajută să vă înțelegeți copiii. Nu vă rușinați să învățați. Nimeni nu se naște tată și mamă. Evitați orice formă de îndoctrinare a sufletului lor, păstrați-vă mereu decența și iubirea. Privind curțile școlilor, ambianța din clase, jocul copiilor, dau mult mai ușor dreptate cercetătorilor care afirmau, bănuiesc că pe cercetări serioase, că avem cei mai fericiți copii din Europa. Cu doar câteva luni în urmă eram părinții celor mai fericiți copiii europeni. 

Mă gândesc: oare dacă îți duci copiii noaptea la demonstrații de stradă unde se înjură instituții și oameni, unde argoul de galerie de fotbal este la putere și unde sunt prezente undele manipulării ești un tată bun, responsabil?

Am identificat într-un articol al unei lingviste norvegiene, Marinne Haslev Skanland, de la Universitatea din Bergen (Norvegia), 68 de motive pentru care în Norvegia copilul poate fi luat din familie. De la gustul omletei la lipsa toaletei în casă, de la inventarea unor nefericiri absurde la statura fizică a unei mame, de la durerea de spate a unei mame și de picior a unui tată, oricare dintre motive devin plauzibile în procesul „arestării” copilului. Sigur că poate doamna este rău intenționată. Dar analiza ei obligă la reflecție. După norvegieni, ferea, toți care nu avem toalete în casă ori nu știm face omletă ori ne doare spatele nu suntem buni de părinți. 

Dacă îi lăsăm să fie educați asupra egalității de gen și îi și provocăm să facă sex cât mai des și mai protejat, dacă se droghează cu droguri aprobate de stat, citesc reviste porno și merg la bordeluri protejate de finațiștii lucizi ai statului, dacă devin delatori împotriva propriilor părinți și bunici vom primi premiul Barnevernet pentru educație? Mă gândesc: oare dacă îți duci copiii noaptea la demonstrații de stradă unde se înjură instituții și oameni, unde argoul de galerie de fotbal este la putere și unde sunt prezente undele manipulării ești un tată bun, responsabil? Mă refer strict la copii, nu la adolescentul care are el însuși puterea de a te chema cu el. Nu, la copilul care trebuie să doarmă liniștit la vremea știrilor de seară și neliniștilor noastre de noapte.

Ideea că bătaia e ruptă din Rai e una din prostiile apocrifului în cultura creștină și educațională. De fapt accentul spusei este altul: Bătaia e ruptă din Rai, în sensul că e o ruptură din rai, o rupere din Rai. E o ruptură în veșmântul de lumină al raiului. Adică nu are nici o legătură cu Raiul și nici nu-l poate aduce în mijlocul familiei.

O spun cu toată responsabilitatea. Nu avem dreptul ca părinți să ne bruscăm ori să ne violentăm copiii. Pe nimeni dintre aceia care ne sunt familie, mică ori mare, socială. Ideea că bătaia e ruptă din Rai e una din prostiile apocrifului în cultura creștină și educațională. De fapt accentul spusei este altul: Bătaia e ruptă din Rai, în sensul că e o ruptură din rai, o rupere din Rai. E o ruptură în veșmântul de lumină al raiului. Adică nu are nici o legătură cu Raiul și nici nu-l poate aduce în mijlocul familiei. Poate că tot ce scriem ori vorbim zilele acestea ne vor învăța și ce este raiul familial: tata, mama, copiii. Într-o liniște venită din siguranța zilei de mâine și harul lui Dumnezeu.

Trebuie să încetăm să ne judecăm compatrioții și să-i transformăm în subiecte de show-uri mass-media. Iar în ce privește legislația și aplicarea ei poate că nu ar strica să le aducem aminte profesorilor noștri de conduită că un evreu convertit la ortodoxie, devenit monah, Părintele Nicolae Steinhardt, scria în Jurnalul Fericirii că nu l-au deranjat gardienii din temniță, care-și făceau datoria, chiar în condițiile unei legislații comuniste hâde, ci gardienii care făceau exces de zel în activitatea lor. E momentul să învățăm să fim părinți. De acord. De aceea dramele compatrioților noștri sunt subiect de rugăciune. Să fim părinți rugându-ne unii pentru alții, ajutându-ne unii pe alții să înțelegem ce dar mare ne sunt copiii. Cred că toți am învățat după ce a demarat drama să ne sărutăm copiii de noapte bună. Dacă o mai fi voie…

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Iartă-i Doamne!County representative in Troms has randomly chosen 40 barnevernet cases and found out serious malpractice in 19 cases, where they really acted against that "best interest of a child"! He ordered an inmediate careful investigation of local CPS.Another proof that the WHOLE SYSTEM is wrong, not just "few cases"! http://www.nordlys.no/barnevern/tromso/avdekket-svikt-i-19-av-40-barnevernssaker-dette-er-svart-alvorlig/s/5-34-384362?
    • Like 0
    • O anecdota: un parinte , exasperat de comportamentul fiului sau, l-a dus in tara si a inceput sa-l altoiasca pe aeroport. Politistul alarmat, a aflat care este adevarul si i-a pus la dispozitie biroul sau pentru a nu se face de ras in fata calatorilor. Cunosc personal acel om...nu, nu sunt eu...iar aceasta anecdota este o istorie din pacate adevarata...Ea singura spune ceea ce suntem, ca ne place sau nu. Nu mai sariti ca arsi la orice critica. Noi romanii nu suntem nascuti genii iar ceilalti sunt prosti.Sa incercam sa intelegem lucrurile in profunzimea lor si poate ca vom deveni mai intelepti.Sunt dintre acei romani care traiesc in afara tarii, care am copilarit in comunism, care a si incasat-o si acasa si pe strada, dar si la scoala si asta pana la nivel de liceu, dar fiul meu este nascut aici, in strainatate.Nu ajunge o carte pentru a descrie aceasta forma de dilema, aceasta tortura a framantarii intre ceea ce ai ``apucat`` si ceea ce ar trebui facut...Nu sunt pentru bataie, dar acolo unde argumentele logice nu sunt suficiente, o forma de constrangere este necesara.Am spus constrangere, nu tortura...Si iarasi am limpede in fata ochilor, prietenul meu cel mai bun...acum el este in Spania, iar eu in Canada...Copilul lui s-a nascut acolo...Bun; acest prieten a l meu cam o data la doua saptamani sau poate mai des, incasa o bataie sora cu moartea de la tatal lui, cu toate obiectele sau sculele gasite in gospodarie...Imi aduc aminte si astazi ,ca a fost batut cu un arac in lemn de salcam,( smuls de la rosii) pana cand a facut pe el si s-a refugiat sub cotetul porcului; asta nu a fost indeajuns l-a luat si la aruncat in rapa din spatele casei iar in trecere a agatat mai multe tufe de macesi. Era batut pentru ca taica-su venea beat ca un porc, cu mintile pierdute de bautura...Ei erau 4 copii, iar mama lor impartea numarul de lovituri cu ei...ani si ani de-a randul...de multe ori dormeau la noi...L-am intrebat pe prietenul meu, daca isi aduce aminte. ``Lasa, ma, era beat, ce cereai de la el...ne-a crescut si el, patru frati, cum a putut...`` si il iubeste si il ajuta , pentru ca este tatal lui... mai mult il divinizeaza....l-a adus in casa lui din Spania si l-a tratat ca pe un rege...l-a iertat de mult si nu-i place sa i se aminteasca...Pe tatal lui l-am intrebat de ce se purta asa... mi-a raspuns...``ce mai stiu io ma, dupa atatia ani, poate ca o meritau....O particica din Romania copilariei mele...P.S.Prietenul meu nu si-a batut niciodata fiul...iar rezultatele acestuia sunt excelente...
      • Like 0
      • Parinte, cu tot respectul, dar va contrazice nu doar Sfanta Scriptura ci si Sfanta Traditie. Si stiti asta foarte bine. Pildele lui Solomon:"Varga si certarea aduc întelepciune, iar tânarul care este lasat (în voia apucaturilor lui) face rusine maicii sale."Sfantul Ioan Gura de Aur:"Mari necazuri patesc parintii aceia care nu vor sa-si bata copiii, nici sa-i mustre, nici sa-i supere cumva, cu toate ca traiesc o viata dezordonata si imorala. "
        • Like 0
        • „Într-o perioadă de reforme fără sfârșit, de dezechilibru social și economic, cu asperități în plan colectiv, să rămâi un părinte bun înseamnă enorm. Să-ți păstrezi mintea limpede când ești umilit la serviciu, să cauți soluții ca pruncii tăi să aibă standarde de viață normale când tu ești plătit ca un european de mâna a patra, să cauți să-ți păstrezi calmul când Statul îți batjocorește valorile ori când efortul de a propune familiei tale siguranța înseamnă nesomn continuu și efort susținut este o mucenicie.”Este părere subiectivă - a mea.Care-și și alege un pasaj și nu altul.Dar îmi plac materialele echilibrate. Care nu își găsesc un simpatizat. Cum e aici cazul părintelui.Odată găsit un simpatizat pe față, se umblă - zic eu incorect - la mica șmechereală din cuvinte. În citat de pildă și ne-singular, ideea de 'prunc'.Cum am zis, un opinie și atît.
          • Like 1
          • Deci concluzia e simplă: suntem victime colaterale geopolitice, dar suntem vinovați că suntem prea obosiți și stresați de societatea care vrea să urmeze vestul în timp ce ar trebui să-și păstreze credința, cu mici alterări care să fie conforme cu contextul discuției oricare ar fi ea. Separat de articol: trâmbițarea cazului nu face nici un bine copiilor, iar chestia cu bătaia ruptă din rai... poate ar trebui o revizuire a bibliei la pasajul pe care un pocăit mi-l prezenta cu zel, că educația se face cu nuiaua, pentru a nu regreta mai târziu când copilul te va bate, se va droga și va fi homosexual. Amestecul religios e o greșeală în argumentarea faptelor și mai ales în publicitatea adusă cazului. Deși uneori religia poate coincide în învățături, cu lecțiile de moralitate și de ce nu legi scrise ale societăților, inclusiv cea norvegiană, religia ar trebui ignorată în susținerea cazurilor sociale, pentru că altfel nu suntem cu nimic mai presus de cât extremiștii islamiști, care invocă orice în numele religiei. "Domnul v-a învinge diavolul Barnevet", e cireașa de pe tort, care pe mine mă face totuși să cred că acei copii cât și alții din familiile de pocăiți sunt îndoctrinați. Sunt îndoctrinați să creadă că bătaia e bună, că Dumnezeu te pedepsește în cele mai inimaginabile moduri și acum să creadă că statul, poliția, protecția copilului sunt uneltele diavolului.
            • Like 1
            • Mai am și eu o mare nelămurire, care nu are mare legătură cu acest subiect. Există definit undeva, în mediul jurnaliștilor, un cod modal, deontologic? Dacă nu, ar fi bine să fie. Cred că ar fi prioritatea nr. 1 acum. Ce se întâmplă pe unele canale media, nu neapărat legat de acest caz, al Norvegiei, e oribil, chiar imoral. O lipsă imensă de neprofesionalism, de obiectivitate, de conduită morală. Au ajuns să se folosească de copii pentru a manipula oamenii. Știu că este opțiunea noastră și putem schimba canalul (tv, radio, web) oricând, dar această îndobitocire, prostire a unei mari mase de oameni, trebuie cumva încetinită. Am ajuns în ultimii ani, ca în urma oricărui subiect mai mare, să împărțim populația în două. M-aș bucura enorm dacă, în următorii ani, s-ar face un efort, pentru diminuarea acestui fenomen. Știu că ține mult și de educația oamenilor, insă cred că o mână de jurnaliști profesioniști are puterea să schimbe ceva.
              • Like 3
              • @ Marius Vladimir Diacu
                E boala veche ăsta cu manipularea masei prin presa la noi. Doar Facebook a mai contracarat real dezinformarea.. Avem f putini jurnaliști valoroși.
                • Like 2
            • Bun articol, chiar curajos avand in vedere referirile la egalitatea de gen si minoritatile sexuale. Probabil ba fi prost inteles si criticat de majoritatea politic corecta comentatoare pe republica
              • Like 2
              • Părințelul ăsta ne plînge de milă cît sîntem de persecutați ca popor, apoi amestecă tendențios propaganda BOR cu morala de bun-simț. Nu zic că norvegienii sînt un model familial, dar de aici pînă la demoniza sexul protejat și familiile unisex e cam tot atît ca de la „pilonul încrederii românilor” pînă la amestecul în politica statului (vezi tentativa habotnică de reformă constituțională). Rușinică!
                • Like 3
                • @ Ionut Catalin Dimache
                  Familiile unisex?!? Ce e aia familie unisex, Ionutele? Daca sunt capabili sa faca copii unisex sunt familie, altfel nu sunt decat cupluri unisex.
                  • Like 0
              • Un Om
                Felicitari pentru articol .. un pic de normalitate in spatiul online. E nevoie de curaj si tarie de caracter in zilele astea ca preot sa iti expui opinia in spatiul public.
                • Like 6
                • Senzațional efortul de a întoarce înțelesul expresiei cu bătaia și raiul! Ce nu înțeleg sunt următoarele: 1. Nu este mai simplu să recunoști că de-a lungul timpului și preoțimea s-a mulțumit să nu depășească nivelul societății, făcând apoi ceva în direcția asta? 2. Din discuțiile ultimelor zile, văd încăpățânarea multora de a justifica încontinuu utilitatea bătăii moderate, din dragoste, doar în cazurile justificate șamd. Sunt convins că cei care spun asta nu sunt oameni răi. Cred că ei nu resping bătaia copiiilor nu pentru că nu și-ar da seama, undeva în sufletul lor, că adevărul este altul, ci pentru a nu renunța la un mod de a căuta mult prea multe răspunsuri în expresia „așa se face”, „așa e de când lumea”, ce era bun pentru moșul și strămoșul meu e bun și pentru mine și copilul meu.Încăpățânarea aceasta de a ascunde partea mai jenantă a istoriei proprii, fie ca acești copii bătuți, acum părinți care bat, fie ca părintele aici pentru a proteja biserica de acuze care în fond nu i se aduc? Nu ar fi mai simplu să admiți că da, biserica a tolerat și încurajat chestiuni rele ca bătaia copiiilor, sau sclavia țiganilor, dar acum și-a dat seama că a greșit și aduce acum mărturie pentru asta? De ce nu am zice: „Aoleuuuuu, i-auzi, cică bătaia nu e bună, ce-ar fi să nu-i mai bat nici eu pe ai mei?”. Și nu vreau să-i acuz pe credincioși, sau biserica, dar negările acestea au ceva în comun. „o rupere din Rai”??? Genial!
                  • Like 2
                  • @ Octavian Ungureanu
                    Nicu
                    "Bătaia e ruptă din Rai, în sensul că e o ruptură din rai, o rupere din Rai. E o ruptură în veșmântul de lumină al raiului. Adică nu are nici o legătură cu Raiul și nici nu-l poate aduce în mijlocul familiei. " Mai mult decât genial, e chiar adevărat. Bineînțeles nu și pentru sclavii preconcepției cu că ar exista o conspirație bisericească și a credincioșilor creștini împotriva educației cu duhul blândeții.
                    • Like 4
                  • @ Nicu
                    Am înțeles ce-a vrut să spună părintele. Eu nu am înțeles de ce a vrut să spună așa ceva, căci serios, nu asta transmitea zicătoarea, deși-i apreciez abilitatea de a face o asemenea demonstrație acrobatică. Chiar nu cred că biserica și credincioșii ar complota ceva de genul ăsta.
                    • Like 0
                  • @ Octavian Ungureanu
                    Domnule Octavian, ati punctat corect faptul ca nimanui cu mintea intreaga nu-i face placere sa bata pe altcineva, darmite pe cea mai iubita persoana,copilul sau copiii proprii. Ceea ce imi pare insa ca excludeti, este nevoia ca orice copil care intentionat repeta sa faca un lucru deosebit de grav, sa fie pedepsit . Exista o limita pe care un copil trebuie sa o aiba, intrucat daca aveti copil ati descoperit ca tendinta este de a duce lucrurile pana la extrem pentru a testa pana unde poate merge, sau poate doar ai mei sa aiba smecheria asta in ei? Daca aveti copii ne puteti da cel putin o metoda care la dumneavoastra a mers sigur in corectarea sau indreptarea unei "incalcari repetate cu buna stiinta a bunului sfat parintesc? Exclud aici inchiderea in camera sau ridicarea tonului, care este tot o forma de violenta, chiar mai grava decat o palma peste fund pentru ca afecteaza psihicul copilului. Va multumesc! Si apropo daca cunoasteti engleza merita sa lecturati site-ul urmator...http://www.stopbarnevernet.com/ken-joar-olsen-and-his-aria---norway
                    • Like 0
                  • @ Iancu Emanuel-Doria
                    Oh! Da, am o fetiță ce va împlini în curând 11 ani. Copilul își dezvoltă o serie de tehnici de negociere cu adulții. Pe acestea le testează, într-adevăr, să vadă până unde pot merge cu ele. Metoda este să-i arăți că ele nu funcționează. Să luăm crizele de isterie și tăvălit în public, le-am experimentat toți, nu? Pur și simplu am ignorat-o, i-am arătat că tăvălitul pe jos nu o să-i aducă nici un rezultat. S-a tăvălit, nu spun nu, dar numai de două ori. Apoi nu a mai făcut-o. Nu știu însă să vă răspund cum se rezolvă situațiile cu un copil căruia i s-a arătat că astfel de tehnici funcționează. Ar cam trebui găsită o metoda de a arăta nu numai că nu mai funcționează, ci și de ce nu mai funcționează. Și noi o mai pedepsim, am observat însă că o pedepsim nu corelat cu „fapta”, ci cu nivelul nostru de nervi și frustrare. Așa că încercăm să evităm pe cât posibil pedepsele. În general merge, ne înțelegem. Nu de mult însă, la școală, pentru a evita să spună de ce a generat haos într-o pauză și a nu se simți umilită, a apelat din nou la metoda isterico-tăvălăționistă. La 10 ani, la școală! Ufff! Dar ea fost cea care ne-a anunțat de incident, ne-a explicat motivele și am putut să discutăm despre negocierile publice. Așa că noi am contactat diriginta pentru explicații și am reușit să arătăm că deși s-a întâmplat așa ceva, avem și nivelul de comunicare și încredere necesar pentru a nu mai avea astfel de ieșiri. Pe de altă parte încercăm și să nu-i cerem soarele și luna de pe cer. Nu o forțăm să ne promită rezultate și comportamente mai bune, de exemplu. De curând i-am arătat articolul despre pedepse de aici, de pe Republica.ro. L-a citit pe nerăsuflate, mai ales că a identificat greșeli de-ale noastre, ca „o săptămână fără calculator și televizor!”. Apoi am discutat ceea ce a citit. Am vorbit împreună despre faptul că acele pedepse nu au prea funcționat. Acum îi atragem atenția când este nevoie că aceste libertăți trebuie să vină și cu responsabilități din partea ei. Ne-a ajutat enorm că a văzut tot recent un băiețel de vreo 4 ani pălmuit de mama sa în public, peste gură. Ce să zic, în general funcționează! Deja ne paște adolescența și cu siguranță vom avea și o mulțime de surprize. Am discutat însă deja despre creierul de copil într-un trup de adult supus hormonilor, sexualitate, control și autocontrol, identificarea propriilor emoții și sentimente, înțelegerea lor. Și o să mai discutăm. Avem o fetiță frumoasă, inteligentă și emotivă, foarte copilăroasă dar și plină de înțelegere și încredere, dar, mai ales, cu un foarte bun simț al umorului și ironiei. Revenind, încercăm să educăm tehnicile ei de negociere a situațiilor, atât în relațiile cu noi, cu profesorii, colegii și prietenii, dar și în privința propriei persoane. Discutăm mult, foarte mult, despre panică, frică, trac, despre importanța calmului și a evaluării consecințelor propriilor acțiuni, precum și ale acțiunilor altora. Am discutat inclusiv despre frustrările legate de situațiile în care un om nu are controlul asupra evenimentelor, dar și despre abilitatea de a identifica ce poate să facă totuși în aceste situații. Aproape orice experiență relevantă este discutată și înțeleasă, dar nu de pe poziția de „fă așa că ți-am zis eu!”. Știe cam de pe la 6 ani că oricine poate greși, inclusiv ea, noi, părinții, profesorii sau orice altă autoritate. Aș mai scrie, dar deja sunt cam dezlânat!
                    • Like 0


                Îți recomandăm

                „Ciudat”. Așa a calificat președintele Iohannis „maimuța” de presă azvârlită de multiinculpatul penal Sebastian Ghiță. Vasăzică, șeful statului nu comentează batjocura ambasadei Rusiei cu suta de euro donată României pentru Cumințenia Pământului, în schimb comentează batjocura lui Ghiță la adresa DNA și a publicului românesc. „Ciudat” dă viață „maimuței”, pentru că presupune ceva ce există.

                Sebastian Ghiță
                Citește mai mult

                Laura Codruța Kovesi

                Sebastian Ghiță se aruncă în mulțime și detonează centura cu explozibil din jurul brâului, sperând că, dacă tot se duce, va reuși să pulverizeze credibilitatea Laurei Codruța Kovesi și a instituției DNA. (Foto: Inquam Photos/ Adriana Neagoe)

                Citește mai mult