Când AL TREILEA PĂRINTE devine victima elevilor. „Peste ani, mă întâlnesc cu ei pe stradă...”

Cazul învățătoarei de la Cluj, care a fost înregistrată umilind în fața clasei un băiețel de șapte ani, e tratat de toată lumea drept o excepție nefericită. Așa și este, din punct de vedere statistic: intră în acea „marjă de eroare”, o fâșie subțire în spatele căreia sistemul de învățământ ascunde neputințe enorme și defecte de structură uriașe. Ce eșuăm să vedem e însă agresivitatea subterană, venită din toate direcțiile, care duce în final la astfel de excepții.

Agresorii pot apărea din spatele catedrei, dar și din fața ei. Din bănci. De pe culoare. Vedem profesori care agresează elevi, elevi și părinți care agresează profesori, elevi care agresează alți elevi și care sunt agresați la rândul lor. 

În final, victime sunt cu toții: cei care își petrec bună parte din viața lor într-un mediu plin de tensiune. Cei forțați să ducă povara loviturilor și a umilințelor. Cei lipsiți de putere și cei lipsiți de putere asupra propriilor impulsuri. Oamenii care nu învață niciodată lecția autocontrolului și care, fără ea, ajung să otrăvescă viețile pe care le ating în existența lor. În final propriile lor vieți. 

Cazul învățătoarei de la Cluj și altele asemenea lui fac înconjurul presei. Dar când profesorii sunt cei înjurați, împinși, bătuți, știrile nasc o revoltă cât un foc de paie. Cei care îl sting sunt înșiși dascălii, care se simt rușinați să își spună povestea în public. Statutul de victimă este umilitor pentru cei a căror profesie are la bază, cel puțin în teorie, respectul celorlalți - copii, părinți, colegi. Profesorii agresați tac. În numele lor vorbesc, uneori, directorii de școli, care spun lumii că dascălul a trecut peste incident și că „își desfășoara în continuare activitatea” în condiții normale.

Profesorul, acel „al treilea părinte” al copiilor noștri, merge înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, cel puțin în aparență. Trebuie s-o facă, să continue să fie disponibil intelectual și emoțional pentru elevii săi. La suprafață, așa stau lucrurile. În adâncuri nu știe nimeni cum e.

„Cel mai important e că lucrurile s-au liniștit"

Părinții unei fete de clasa a VI-a amenință o profesoară că o bagă în pământ, o apucă de haine și o izbesc de calorifer. Se întâmpla, acum câțiva ani, la școala „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Constanța, sub privirile elevilor aflați în clasă. Părinții erau nemulțumiți că fiica lor a luat o notă prea mică. Ce-a spus profesoara public despre incident? Nimic.

Nici astăzi, la ani buni după agresiune, nu vrea să vorbească. „Cel mai important este că lucrurile s-au liniștit", spune directoarea Laura Popa. „Doamna profesoară nu a dorit atunci să comenteze, nu a dorit să dea amploare celor întâmplate. Cu atât mai puțin acum vrea să redeschidă subiectul. De atunci nu au mai existat astfel de incidente la noi în școală”.

„Unii ar fi putut să iasă din clasă. Dar nu asta înseamnă să fii profesor"

Sunt extrem de puțini profesorii agresați de părinți sau chiar de elevi care vor să povestească ce li s-a întâmplat. La o căutare sumară pe YouTube găsești însă, în afară de înregistrări cu profesori care umilesc elevi, și filmulețe cu elevi care umilesc profesori. Uneori, elevii înșiși sunt cei care le postează. Un elev lovește cu pumnul în cap o profesoară. Doi elevi ascultă manele în ora de matematică și o înjură pe profesoara care încearcă să le explice ceva celor aflați în fața clasei. Un adolescent amenință un dascăl.

L-am găsit pe unul dintre profesorii din înregistrările postate pe YouTube. M-a rugat, previzibil, să nu îi fac public numele; nu vrea să tulbure din nou apele. A fost amenințat în oră de un elev. Elevul a venit aproape de el, la intimidare. I-a bătut cu pumnul în masă. Profesorul a rămas calm, iar la final adolescentul agresiv a cedat.

„Probabil că asta pleacă și de acasă, de la educația din familie. Unii dintre părinți au probleme cu alcoolul, alții chiar cu legea”

„Înțeleg că unii ar fi putut să iasă din clasă. Alții să plângă. Alții să îl lovească. Dar nu asta înseamnă să fii profesor. Un profesor trebuie să știe să își păstreze calmul”, spune el. E lecția practică de pedagogie a unui dascăl care predă discipline tehnologice într-un oraș de provincie. La el în liceu, adaugă, sunt destul de rare cazurile în care elevii ajung să jignească profesorii, însă se întâmplă adesea ca aceștia să se jignească între ei în timpul orelor. „Se ceartă între ei în oră, apar fel de fel de discuții în contradictoriu", explică profesorul. „Probabil că asta pleacă și de acasă, de la educația din familie. Unii dintre părinți au probleme cu alcoolul, alții chiar cu legea, unii copii trebuie să muncească și la clasă nu se pot concentra. Important este să-mi păstrez calmul și, cu ajutorul celorlalți elevi, lucrurile se rezolvă”.

„Peste ani, mă întâlnesc cu ei pe stradă. Mă salută, se bucură că mă văd și îmi dau seama că regretă. Că s-au maturizat. Asta e cea mai mare satisfacție a mea”.

Orele nu se mai desfășoară ca atunci când era el însuși copil. Elevii s-au schimbat. Părinții la fel. Cursurile sunt întrerupte de te miri ce. „În timpul orelor îmi cer voie să iasă din clasă ca să vorbească la telefon. De cele mai multe ori cei care îi sună sunt chiar părinții. Ei nu realizează că copilul lor este la școală”. A fost mirat. Acum nu mai este.

E ceva, totuși, cu care nu a reușit însă să se obișnuiască până la capăt. Conflictele dintre elevi și agresivitatea unora dintre ei. Îl stresează? Da, îl stresează. „Dacă nu ne-ar stresa înseamnă că am fi indiferenți și nu am avea ce căuta în meseria asta. Din fericire, nu se întâmplă în fiecare zi, nu se întâmplă în fiecare clasă. Totul este să rămâi calm și să nu îi jignești”, spune profesorul. Nu îi judecă astăzi pe adolescenții care îi spun din când în când cuvinte la nervi. Are încredere că timpul este, cumva, de partea lui. „Peste ani, mă întâlnesc cu ei pe stradă. Mă salută, se bucură că mă văd și îmi dau seama că regretă. Că s-au maturizat. Asta e cea mai mare satisfacție a mea”.

Amploarea fenomenului? 18.793 violențe raportate pe an

O statistică exactă despre violențele în care au fost implicați profesorii români, ca agresori sau ca victime, nu există – nu o au nici inspectoratele școlare, nici Ministerul Educației. O știm pentru că am cerut date de la toate inspectoratele județene din România și am primit răspunsuri, fie ele și parțiale, de la mai puțin de jumătate.

Amploarea fenomenului este prea puțin măsurată oficial. Chiar și atunci când este măsurată, sunt contabilizate doar plângerile formulate oficial. Majoritatea incidentelor se rezolvă discret, la nivelul fiecărei școli în parte. Doar cei din cale-afară de nemulțumiți de felul în care a fost tratată reclamația lor fac plângere mai departe la inspectorat. Inspectoratul școlar județean, care le înregistrează, nu trimite aceste date nicăieri. Ministerul Educației nu le cere. Nu măsoară proporțiile fenomenului - e un non-fenomen, în termeni statistici. Cazurile sunt rezolvate punctual. Punct. Și apoi de la capăt. 

La Amara, de exemplu, un profesor de sport a bătut un elev de clasa a VI-a la începutul anului și a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă. Cazul este pe rolul Judecătoriei din Slobozia. În luna decembrie, este un nou termen. Însă în statisticile Inspectoratului Școlar Județean Ialomița acest incident nu există. La întrebarea referitoare la numărul profesorilor acuzați că au lovit elevi în perioada 2014-2015 răspunsul trimis de inspectorat a fost ZERO.

Dar dacă nu cunoști proporțiile agresiunii, fie de-o parte, fie de cealaltă, cum poți crea politici prin care îi poți pune capăt? Vorbim de "agresiuni", de fapte care au impact pe termen lung în viața victimelor - fie că e vorba de elevi sau de profesori.

Ce arată, totuși, datele Ministerului Educației, atâtea câte sunt? Arată că într-un singur an școlar, 2014-2015, au fost contorizate 18.793 de cazuri de violență în școală, dintre care 13.103 au fost atacuri fizice și 3.397 verbale. Majoritatea uriașă a acestor cazuri sunt reprezentate de conflictele între elevi. Nu știm în câte dintre ele au fost implicați și profesori.

18.793: acesta e numărul oamenilor agresați în școală, într-un singur an, în România. Dacă i-am aduna într-un singur oraș, acel oraș ar fi unul de dimensiunile Blajului sau ale Moineștiului. Imaginați-vă un oraș întreg de victime, dublat de unul, de aceleași dimensiuni, de agresori

Iar datele sunt extrem de limitate: nu arată îmbrâncelile, șuturile și jignirile de pe culoare despre care nu află uneori nici măcar profesorii. Arată doar cazurile raportate, nu pe toate cele întâmplate.

Un studiu publicat în septembrie 2014 de UNICEF spune că 41% dintre elevii români sunt intimidați și hărțuiți de către colegi. În același timp, 59% dintre adolescenții români recunosc că și-au intimidat sau hărțuit cel puțin o dată colegii de școală. În tot acest timp, UNICEF și Ministerul Educației derulează campania „Fii erou în curtea școlii”; mesajul ei este„Ești erou în curtea școlii atunci când oprești violența verbală”, iar scopul lui e să îi încurajeze pe copii să raporteze jignirile pe care le aud și să devină, astfel,"supereroi".

„Elevii își bagă și își scot, și ies plângând profesoarele din ore pentru că nu au ce să le facă”

Vorbim despre „un triunghi al violenței” în școala românească, din care fac parte elevi, profesori, părinți. Există soluții de ieșire din "triunghiul violenței"? Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, este îngrijorat de cazurile în care elevii și părinții agresează profesori. „Soția mea este director adjunct la o școală onorabilă din Slobozia și sunt elevi de clasa a șasea sau a șaptea cărora dascălii nu au ce să le facă. Își bagă și își scot și ies plângând profesoarele pentru că nu au ce să le facă. Nu mă interesează! Lasă-mă repetent!”.

Sunt multe cazuri în care părinții vin la școală și îl iau la întrebări pe dascăl legat de nota pe care copilul lui o primește. Mulți părinți se comportă ca și cum copilul lor ar fi fost nedereptățit

Hăncescu vorbește despre cum s-a degradat în România de astăzi statutul profesorilor, despre lipsa de respect cu care sunt tratați în societate. Are o voce sonoră - și, din când în când, atunci când rostește cuvintele, bate ușor cu mâinile în masă, ca o reminiscență a unui gest de forță în negocierile sindicale. Pare că ar vrea să câștige aici și acum autoritatea pierdută a dascălilor. 

„Sunt multe cazuri în care părinții vin la școală și îl iau la întrebări pe dascăl legat de nota pe care copilul lui o primește. Mulți părinți se comportă ca și cum copilul lor ar fi fost nedereptățit și vin și îl iau la întrebări pe dascăl și asta se întâmplă de cele mai multe ori în afara cadrului legal care este ședința cu părinții. Dacă ne uităm pe internet o să găsim filmulețe cutremurătoare cu dascăli loviți de elevi, îmbrânciți, amenințați. Cred că s-a ajuns prea departe”.

„Profesorii sunt fiii ploii”

Mulți dintre dascălii bătuți sau înjurați de elevi sau părinți, admite Hăncescu, nu vorbesc niciodată despre ceea ce li se întâmplă - din cauza rușinii. Spune că există elevi de gimnaziu care rămân repetenți doi sau trei ani și sunt destul de impunători fizic încât să intimideze un adult. Că nota scăzută la purtare și, în clasele mai mari, chiar exmatricularea nu sunt măsuri coercitive suficient de puternice pentru a împiedica astfel de incidente. Că altele.

„Este o disperare a cadrelor didactice, pentru că nu au niciun sprijin. Ei sunt fiii ploii. Nimeni nu poate să-i protejeze, pentru că nu există temeiul legal. Este inadmisibil să iei catalogul să îi dai în cap unui profesor”

Atunci s-a gândit Simion Hăncescu să propună inițierea unui proiect de lege care să îi declare pe profesori autoritate publică, așa cum sunt polițiștii. O agresiune îndreptată împotriva lor, făcută de un elev sau un părinte, ar fi considerată ultraj, infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la doi ani sau cu amendă. Un părinte agresiv ar ajunge atunci pe mâna Parchetului, un elev major, la fel. Modelul vine din Spania. Hăncescu e convins că ar asigura „un climat de ordine” la clasă. „De când am lansat de ideea în mass media și pe rețelele de socializare, ecoul este extraordinar. Psihologii spun că trebuie găsite alte metode, dar nu ai ce face. Încerci să își pui toată măiestria didactică într-o lecție, dar ăla dacă este calat pe scandal...”

Nu este asta, totuși, o măsură extremă? Nu, crede Hăncescu, care vorbește despre disperare. „Este o disperare a cadrelor didactice, pentru că nu au niciun sprijin. Ei sunt fiii ploii. Nimeni nu poate să-i protejeze, pentru că nu există temeiul legal. Este inadmisibil să iei catalogul să îi dai în cap unui profesor”.

Agresiunile: câteva județe și câteva date

O felie locală din acest fenomen al agresiunii: în județul Neamț, în anul școlar 2014-2015, 13 profesori au fost agresați de elevi și alți opt de părinți. Mai departe, opt profesori au fost acuzați că au lovit elevi, iar 26 au fost acuzați că i-au agresat verbal.

Altă felie: în Galați, la Inspectoratul Școlar Județean, s-au înregistrat în același interval plângeri pe numele a șapte profesori care ar fi lovit elevi și pe numele a 15 cadre didactice care ar fi agresat verbal copii. În trei situații, în care agresiunile fizice au fost dovedite, profesorilor li s-a desfăcut contractul de muncă.

Încă una: în București au fost înregistrate oficial, în aceeași perioadă, șase cazuri de profesori care au bătut copii. Au fost soluționate cu sancționarea acestora și cu demiterea unui director de școală. Au mai fost înregistrate, oficial, și două cazuri de violență verbală - într-unul dintre ele Consilul de Administrație al școlii a decis însă că nu este nevoie de nicio sancțiune pentru profesori.

În Capitală, potrivit cifrelor oficiale, un profesor a fost agresat fizic de un părinte, în Prahova, doi, în județul Hunedoara au fost trei cazuri de insulte grave aduse profesorilor de către elevi și două cazuri de insulte grave și amenințări aduse cadrelor didactice de către părinți.

Vorbim așadar despre un triunghi al violenței fizice sau verbale, din care fac parte profesori, elevi, părinți. Vorbim despre cazuri extreme, însă aceste cazuri își au rădăcinile în felul în care arată sistemul de învățământ astăzi. Sunt vârful ascuțit al unui iceberg de tensiune, nemulțumire, neputință.

Excepții? Putem trata o cifră de dimensiunea 18.793 la capitolul "excepții"? Până când nu vom face, cu rigoare de cartograf, harta violenței școlare din România, ne va fi imposibil să ieșim basma curată, cu sufletele inacte - fie că suntem copii, profesori sau părinți - din acest triunghi al violenței în care se scufundă încrederea națională în sistemul de educație. A număra corect înseamnă "a ști"; "a ști" înseamnă "a admite"; iar "a admite" e, ca verb, cea mai sigură cale spre"a rezolva".

FOTOGRAFII REALIZATE DE DRAGOȘ SAVU. Imaginile sunt generale și nu au legătură cu faptele și personajele din articol.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului Bursele Superscrieri/BRD pe tema educație, sub egida Premiilor Superscrieri, non-ficțiuni care schimbă lumea. Competiția anuală Premiile Superscrieri este o inițiativa a Fundației Friends For Friends, care promovează jurnalismul narativ și scrierea creativă în România.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp