Ion trăiește în comuna Dângeni din județul Botoșani. Nu a avut niciodată carte de muncă și face parte din cei 800 de localnici care primesc, lună de lună, venitul minim garantat de stat. Ion e căsătorit cu Maria, care nu a lucrat nici ea, nici măcar o singură oră cu contract, de când se știe. Împreună au 3 copii - Ionică cel mic, Mărioara și Nicolae.
În noiembrie 2014, povestea comunității lor făcea înconjurul României. „Satul leneșilor” a fost numit de presă, pentru că sute de tineri ca ei din Dângeni, apți de lucru, au refuzat să se angajeze la o fabrică nouă de confecții și apoi la una cu capital româno-german care produce parchet și tocuri de ușă. „Stan pățitul” nu au fost investitorii, ci însuși primarul, care făcuse apel pe Facebook, chemând oamenii de afaceri la el în localitate.
Ceea ce pare de necrezut pentru unii orășeni corporatiști, care stau la birou 12 ore pe zi, iese perfect în calculele familiei lui Ion. Aritmetica e simplă chiar și pentru unul fără școală, cifrele vin din instinctele de supraviețuire. Ion și Maria n-ar munci nici astăzi, nu au de ce. Primesc de la stat ajutor social de 527 de lei în fiecare lună, la care se adaugă alocația celor trei copii, 84 de lei de fiecare. În total le intră în casă 779 lei. Dacă unul din ei ar munci cu carte de muncă, salariul minim pe care l-ar lua în mână ar fi de 777 lei. Evident că la această sumă s-ar adăuga alocațiile, dar acesta este un detaliu neimportant, când te gândești că trebuie să mergi la program fix, nu ai voie să bei în timpul orelor și trebuie să fii productiv.
Pentru Ion și Maria, toate zilele se scurg la fel. El pleacă la „lucru cu ziua”. Mai prășește pe la câte un vecin pentru o sticlă de țuică, mai cară fân pentru un sătean. Nu-i place „să muncească la patron”. Când nu are vreun angajament sau n-are chef, dezbate politică de dimineța până seara, câte în lună și în stele, pe marginea șanțului și cumpără rachiu pe datorie. Barmanul din sat știe bine că-și recuperează banii. Cine nu achită din urmă, când intră ajutoarele sociale, „nu mai pupă niciun strop”.
Maria mai spală de mână o rufă, se uită la telenovele și are grijă să nu stea copiii nemâncați prea mult.
Această imagine a fost publicată pe un blog wordpress, într-un material despre sărăcia din zonele defavorizate ale țării. Surprinde foarte bine contrastele din aceste sate sărace, unde oamenii au casa din lut care stă să cadă, dar au televiziune digitală. La începutul anului 2015, România număra peste 7 milioane de asitați sociali din toate categoriile.
Gâlceava în jurul salariului minim pe economie e ca la orice tip de negociere. Situat de partea cealaltă a mesei, știi că fiecare pas pe care îl dai înapoi trebuie să fie făcut foarte greu, tratat la sânge. Te plângi că nu ai, te tânguiești că abia faci față, că vei da oameni afară. În tabăra cealaltă, a sindicaliștilor, arăți că nu se poate trăi cu leafa actuală, că e mult un kilogram de carne sau o pâine și așa nu se poate trăi.
Un angajat care ia salariul brut minim pe economie de 1050 de lei în prezent primește în mână 777 lei. La această sumă, statul încasează 515 lei din taxe și impozite plătite pentru salariat și pentru angajator.
O normă completă de muncă a fost, conform legii, de puțin peste 168 de ore/ lună în anul 2015. Asta înseamnă ca un român cu salariul minim pe economie (fără studii superioare), bagă în portofel puțin peste 1 euro/ ora de lucru. Un euro pe 60 de minute este puțin chiar și pentru Ion, dacă primește necondiționat ajutor social de la stat fără să facă nimic.
O altfel de abordare. Vă dăm taxele și impozitele, dar vrem ceva la schimb
Patronii au obținut o amânare a creșterii salariului minim până în mai 2016. Sunt de înțeles, doar că ei se uită în direcția greșită și își fură singuri căciula. Poate ar trebui să își dea sema că în loc să se opună acestor upgrade-uri normale ale chenzinei minime, mai bine ar solicita măsuri extrem de dure pentru încurajarea muncii și descurajarea traiului pe spatele comunității. Până la urmă, ajutoarele sociale tot din banii pe care îi plătesc angajatorii se achită și - fie că le place sau nu - salariile vor crește la presiunea sindicatelor. Important este cum obligi statul manager să administreze banii cu sens.
Principala preocupare a asociațiilor și patronatelor din România ar trebui să fie mutarea oamenilor din zona dependenței de ajutoarele sociale spre zona muncii pe termen mediu și lung. Iar pentru asta, pe lângă alte măsuri, diferența între cele două categorii de venit trebuie să fie suficient de mare încât să merite.
În al doilea rând, angajatorii ar trebui ca la schimbul creșterii salariului minim pe economie să facă presiuni astfel încât Executivul să vină cu politici care să încurajeze angajarea și învățarea continuă: infrastructură pentru mobilitatea capitalului financiar si uman, școli de meserii și programe obligatorii de calificare profesională în zonele defavorizate, în deplin acord cu investitorii. În fine, să adope un set de condiții extrem de dure pentru încasarea oricărei forme de ajutor social, dacă persoana care solicită nu are deficiențe fizice sau psihice.
Indicat ar fi ca în timpul negocierilor dintre guvern, sindicate si patronate, părțile să găsească mecanisme prin care să elimine total susținerea financiară în cazul tinerilor apți, mai ales în cazurile în care refuză să lucreze pe contract cînd vine investitorul și le bate la ușă că vrea să le dea dea job.
Dar atâta vreme cât Ion și Maria din Dângeni, Botoșani, primesc un venit minim garantat de 527 lei, la care se adaugă alocațiile lui Ionică cel mic, Mărioarei și a lui Nicolae, ei nu vor intra în câmpul muncii. Accentul nu trebuie să cadă pe prezent, dacă avem sau nu o creștere de leafă la nivel național într-o economie aflată la marginea Uniunii Europene în ce privește salariile. Țara noastră este pe penultimul loc în această privință.
România ar trebui să spargă acestă horă vicioasă în care se iau de mână șefi de patronate interesați doar de câștigul de azi, lideri ai mișcărilor sociale care intră în partide folosind sindicatele drept rampă de lansare și politicieni care dau de pomană bani publici pentru voturi.
Provocarea Guvernului Dacian Cioloș e să caute soluții ca să-i pună la muncă pe cei din categoria lui Ion și Maria din Dângeni, să-i scoată din traiul de subzistență găunos. Și să le trimită copiii la școală, ca să nu moștenească statul degeaba al părinților.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
@Ion si Maria: la munca! Nu la intins mana!
Alocația pentru copii ar putea fi în funcție de performanță (note evaluări naționale, prezențe etc.). Ajutoarele sociale la fel. Exemple sunt, nu am fi noi inventatorii unor noi sisteme.
Si poate așa, în vreo câțiva zeci de ani, vom putea avea salarii mai mari, nivel de trai mai bun... Dar pentru asta trebuie să investim. Începând cu educația... Și cu multe sacrificii.