Bogdan-Radu Brînzan

Mă uit pe fereastră și observ că la blocul de vis-a-vis dispar luminile de la apartamente. Știu ce urmează, se taie curentul în tot cartierul. Încep numărătoarea. Nu ajung la 10 și se stinge lumina și la noi, nu reușesc să ajung la lampa cu gaz. Bâjbîi, o găsesc și o aprind. O trag aproape de fotoliu, îmi aduc o pătură din dormitor, mă înfofolesc și încep să citesc. Foto Jose Nicolas/ AFP/ Profimedia

Chiar și în perioada comunistă, activitatea portuară era una ridicată, iar cursele de pasageri funcționau tot după un orar prestabilit. (Foto: Profimedia Images)

Hotelul Cioplea, care era cândva împreună cu Orizont în topul cazărilor din Predeal, vândut de două ori și cu un nume schimbat, a ajuns un kitsch, având o arhitectură exterioară cu elemente grecești. N-am înțeles legătura cu zona montană. (În imagine, stadionul din Predeal/ foto: Bogdan-Radu Brînzan)

Mă întreb unde pleacă portbagajele de bani când pleacă, fiindcă aceste personaje ticăloase nu sunt de capul lor. Storc, secătuiesc bugete prin acordarea contractelor supraevaluate clientelei de partid, acoperă tot felul de ilegalități pentru a produce bani. Este evident că se simt protejați, fiindcă și ei, la rândul lor, trimit „partea" mai sus, conform binecunoscutei scheme piramidale, câștigându-și un loc important în partid. Până la un moment dat, când deranjează din diverse motive. Sursa foto: Libertatea.ro

Surpriza cea mai plăcută a concediului a fost capitala Sloveniei, Ljubljana, un oraș încântător, verde, străbătut de râul Ljubljanica, ale căror maluri sunt consolidate în centrul vechi și sunt conectate de poduri istorice, cu o arhitectură deosebită. Foto: Profimedia

Prin 95-96, că nu mai rețin exact anul, eram mândru nevoie mare. Ai mei își cumpăraseră Oltena 12 TRS nouă, albastru metalizat, pentru acele vremuri era chiar „ochioasă". Cu o noapte înainte de ziua plecării în concediu, se stârnise furtuna, dar aici nu fusese atât de puternică ca în Dobrogea, unde am întâlnit mulți copaci căzuți și am făcut slalom printre ei, mi-am umplut mașina de noroiul adus de șuvoaie. (Sursa foto wikimedia.org)

Stațiunea Voineasa, unde mi-am petrecut un concediu în 1991, a ajuns nefuncțională. Toate unitățile de cazare au lacăt la uși, vegetația a invadat totul, timpul a încremenit.

Așteptam la un semafor, în ipostaza de pieton. Pe trotuarul opus era un grup de trei doamne mai în vârstă. Trafic auto nu era, așa încât una dintre ele, mai nerăbdătoare, s-a angajat în traversare „pe roșu". Pe la jumătatea trecerii, simțind într-un fel să se justifice, mi s-a adresat cu „bate soarele așa tare, nici n-am văzut că e roșu". I-am răspuns, când era deja lângă mine: „Și dacă vă amenda un polițist cum ați fi reacționat?" Foto: Profimedia

M-am întâlnit zilele trecute cu un domn octogenar, fost profesor universitar, un model de modestie și generozitate. Și membru al asociației din care fac parte. Mi-a povestit despre experiența sa trăită în Danemarca, unde din motive personale a trebuit să locuiască mai bine de 7 luni, deși plecase pentru un eveniment în familie. Foto: Profimedia

Povesteau ai mei că în grupul lor de prieteni erau printre primii proprietari de televizor și că se adunau cu toții pentru a viziona un meci, o transmisiune sau un program deosebit.