Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum am tras cu ochiul la Occident

Cinematograful Tiglina

În anii `80, existau în Galați 8 cinematografe: Central, Republica, Țiglina, Popular, Dacia, Doina, Flacăra și Grădina de Vară „Central”.

La Central și Republica se aduceau filme în premieră, după care filmul ce rula la Central era reluat la cinema Țiglina în săptămâna următoare. Personal, preferam Țiglina fiindcă era mai aproape și mai modern, cu arhitectură în trepte.

Dar erau filme pe care le așteptam cu nerăbdare și nu puteam să amân cu o săptămână vizionarea lor și pentru că, după orice vizionare, urma filmul din viață: fiecare dintre noi rulam, din memorie, filmul pentru prieteni, colegi, pentru a le stârni interesul. Era o adevărată competiție între cei care vedeam cât mai repede filmul mult așteptat. De exemplu, îmi amintesc cât de mândru am fost când fusesem primul din clasă care a vizionat „Imperiul contraatacă” la Cinema Patria din București.

Și la celelalte cinematografe erau difuzate și premiere, dar predominau filmele realizate în blocul țărilor din est și aici mă gândesc mai mult la Cinema Popular. La matineu intrau și filme pentru copii, dar, în general, programul cinematografelor rămânea același timp de o săptămână, spectacol după spectacol puteai vedea același film.

Mi-amintesc și de unele premiere la care cozile au fost uriașe, cu sute de persoane, așezate pe 2-3 rânduri de-a lungul a zeci de metri. Când au venit „Războiul Stelelor” sau „Superman” sau „Gheață verde” sau seria cu Louis de Funės și jandarmii, coada la Cinema „Central” era până în fața Restaurantului „Olimpic”. Mi-a rămas în memorie pocnetul caloriferelor de la Central și Republica din perioada iernii.

După 1984, apăruseră videotecile; în câteva săli mici din oraș - Teatru Dramatic, o sală la etaj, sala ICOR - erau difuzate filme la un videocasetofon. Unii, de obicei marinarii, mai ales într-un oraș port cum e Galațiul, organizau și clandestin, în apartamente.

Se dezvoltase o adevărată industrie a comercializării și a împrumutului de casete, dar, pentru mine, această experiență a rămas ca singura noastră conexiune cu lumea occidentală.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ar fi interesant de știut câte cinematografe din cele opt mai funcționează. Este adevărat ca Galațiul nu mai are nici un cinematograf?
    • Like 0
    • @ Bogdan Misaila
      Nu mai e cinematografe pentru că nu se bagă manele... ^I^
      • Like 0


Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult
Text: Bogdan-Radu Brînzan/ Voce: Mihai Livadaru
sound-bars icon