„În ultimii 33 de ani, am trecut prin dureri de toate felurile”. Dar cea mai mare durere a Nicoletei rămâne stigmatul pe care i-l pun oamenii „sănătoși” din această țară
„Am învățat să trăiesc cu ea, studiind mult”.
Citește mai mult„Am învățat să trăiesc cu ea, studiind mult”.
Citește mai multAzi am fost să ne facem cumpărăturile și iarăși toate locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități erau ocupate ce șoferi ce nu aveau dreptul să parcheze acolo. În timp ce traversam parcarea, ne-am întâlnit și cu Ghiță, unul dintre membrii grupului DizAbil.eu – Vrancea care, de asemenea, fusese nevoit să-și lase mașina la mare distanță de intrarea în supermaket.
Citește mai mult„ - Iuliana, ce fac, ne mai dau banii? Eu am doi copii cu retard psihomotor grav și crize de epilepsie. Îi țin cu scutece. Ce mă fac dacă primăria nu va avea bani și nu mai primesc salariul de asistent personal?” (Foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru)
Citește mai mult- Nu. Nu-l mai fac anul ăsta. Dacă l-aș face, ar trebui să-l țin până în primăvară că nu-l mai pot scoate din casă, îmi răspunse și m-am văzut nevoită să cobor cu picioarele pe pământ. (Foto: Guliver Getty Images)
Citește mai multDacă era atât de grăbit de ce oare n-o fi lăsat mașina în parcarea taximetriștilor ce se afla mai aproape de intrarea in mall și care avea mult mai multe locuri? Poate pentru că aceștia sunt mai ,,vocali” decât persoanele cu dizabilități? (Foto: Vasile Prunilă)
Citește mai multSimptomele bolii de care suferim se țin scai de noi întreaga zi, ba nu se lasă duse nici noaptea, așa ca norma noastră de lucru e chiar mai mare decât a oricărui alt angajat, așadar nu se poate spune că nu avem vechime în „câmpul muncii”. (Foto Inquam Photos/ George Călin)
Citește mai mult