Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„Noi nu cerem măriri de salarii, ba am veni și cu bani de acasă...” Am 25 de ani de experiență în meseria de pacient

Pacienți

Foto: Inquam Photos/ George Călin

Iarăși am avut o zi mult prea obositoare pentru mine. M-am trezit cu mult înainte de răsăritul soarelui și am luat drumul Bucureștiului. Ar fi trebuit ca în cei zece ani de când tot parcurg acest drum să mă fi obișnuit, dar, de fiecare dată, mi-e la fel de greu. După 200 de km parcurși în patru ore cu trei mijloace de transport, în sfârșit am ajuns la spitalul atât de familiar mie.

Un spital destul de curat în care încă se mai fac investiții materiale, ba chiar și angajări. În rest, pentru pacienți totul e la fel ca în orice alt spital din țara asta. Două-trei ore pierdute pe un scaun în sala de așteptare până asistenta vine să-ți înmâneze rețeta sau în cel mai fericit caz până când medicul curant are ceva timp pentru a te întreba de sănătate chiar în cabinetul lui.

Dacă e mult prea ocupat, deși ai avut o programare făcută, trebuie să te mulțumești și cu câteva vorbe schimbate în grabă pe hol. Apoi urmează să stai nemișcat pe un fotoliu sau în cel mai bun caz pe un pat, patru-cinci ore pentru a-ți primi tratamentul ce-ți permite să-ți păstrezi restul de mobilitate ce înseamnă atât de mult pentru tine. Așa că după-amiaza, fericit că ai scăpat de imobilitatea impusă de perfuzie, amețit, înfometat, părăsești spitalul în grabă știind că mai ai de parcurs un drum lung până acasă. 

După încă un asemenea drum epuizant de 16 ore, m-am trezit întrebându-mă de ce oare în Nomenclatorul de Meserii nu există și meseria de pacient?

Ar fi singura meserie care nu ar avea secrete pentru mine, că doar am 25 de ani de experiență în acest domeniu. 15 ani în provincie, 10 în Capitală. O viață! Și nu sunt singura. În toate spitalele pot fi întâlniți pacienți cronici pentru care bolile de care suferă nu mai au taine, în plus cunosc toate hibele și plusurile sistemului medical din România.

Simptomele bolii de care suferim se țin scai de noi întreaga zi, ba nu se lasă duse nici noaptea, așa că norma noastră de lucru e chiar mai mare decât a oricărui alt angajat, așadar nu se poate spune că nu avem vechime în „câmpul muncii”.

În plus din fișa postului nostru mai fac parte telefoane nenumărate pentru programări, drumuri mai scurte sau mai lungi până la spitalele în care ne tratăm, multe ore de așteptare în fața cabinetelor medicale pentru consultații, investigații sau tratamente.

Astfel am putea primi spor de noapte, spor de răbdare și spor de umilință, pentru că ni se mai întâmplă ca după ce ne-am chinuit săptămâni întregi pentru o programare, medicul să ne ignore și să plece grăbit la o ședință, sau asistenta să plece la o țigară chiar când ne vine rândul pentru o anumită investigație, după ce am așteptat zeci de minute. Ba în anumite situații ar fi potrivit și un spor de periculozitate, având în vedere că unii dintre noi mai dau și peste câte un medic total dezinteresat de soarta noastră.

Noi nici nu suntem prea pretențioși. Am fi singurii salariați care n-am cere în stradă măriri de „salarii”. La nevoie venim și cu bani de acasă pentru a susține sistemul medical. N-am cere să fim pensionați (deși ne-am dori) și ne-am exercita „profesia” cu demnitate, iar tot ce am aștepta pentru efortul depus este să ne primim doza de pilule sau injecții ce ne asigură traiul zilnic. Și ne dorim să rezistăm!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult