Melania Goja

Pentru mine, fiecare început de an școlar era un motiv de bucurie. Îmi plăceau rechizitele mirosind a nou, caietele impecabile și etichetele scrise cu grijă. Învățasem să-mi fac singură coperțile dintr-o hârtie mai groasă, albastră - probabil de atunci mi se trage talentul de a împacheta cadouri impecabil.

Începe școala. Și, odată cu ea, se întorc în viețile copiilor noștri calificativele, notele, concursurile, reușitele și nereușitele. Se întorc comparațiile - uneori inevitabile - cu ceilalți și cu propriile rezultate de anul trecut.

Am început să studiez dezinformarea nu pentru că mă credeam imună la ea, ci tocmai pentru că am înțeles că nu sunt. Multă vreme, am avut și eu reflexul, foarte omenesc de altfel, de a distribui lucruri care mi se păreau importante, urgente, nedrepte sau îngrijorătoare. Nu am făcut asta niciodată cu rea-credință. Dimpotrivă. O făceam pentru că îmi păsa. foto Profimedia

Ne mutaserăm dintr-un sat din secuime într-un sat de lângă Brașov, într-un miez de decembrie înghețat. Până atunci fuseserăm singura familie vorbitoare de română din sat, într-un loc unde nu exista școală românească. (Foto: Profimedia Images)

Pe măsură ce se apropie Crăciunul, se întâmplă ceva. (Foto: Profimedia Images)

Este vecinul nostru, ucraineanul rănit de un război nedrept, împins de brutalitatea unei invazii. O parte din lume se oprește, privește, ajută. O altă parte... trece mai departe. Sau, mai rău, strigă de pe margine. George Simion, fariseul vremurilor noastre, trece pe lângă omul căzut. Foto: Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia