Telefonul smart din buzunarul de la pantalonii jeans vibrează. În partea de sus a ecranului, o notificare: Maria, o mamă de 30 de ani, va fi operată la Spitalul Universitar din București peste câteva zile și are nevoie de ajutorul tău.
Maria nu știe cine ești, câți ani ai sau unde te afli în acest moment. Dar îți transmite - prin intermediul tehnologiei - că sângele care-ți curge prin vene este compatibil cu al ei și că o poți ajuta să treacă prin acestă încercare.
Această alerta a fost primită doar de 36 de oameni, bărbați, femei sau chiar și tineri care au absolvit liceul anul trecut. Pe acești anonimi îi unesc câteva trăsături: au toți adresa din buletin în București, au grupa de sânge 0 cu RH Negativ și au descărcat în telefoanele lor inteligente o aplicație specială, care le permite să afle în timp real atunci când o persoană compatibilă are nevoie să primească sânge. Sunt aproape 3.000 de români care și-au lăsat datele de contact în aplicație și un scurt profil de donator. Ei fac parte din prima rețea a donatorilor de sânge din țară.
Am intrat prima dată într-un centru de recoltare sanguină din nord-estul țării acum 20 ani, într-o zi de primăvară. E un detaliu care mi-a rămas întipărit în memorie pentru că nu înțelegeam de ce doamnele de la recepție îi întrebau pe donatori dacă țin post. Aveam să aflu apoi cât de relevant era răspunsul: unii oameni se hrănesc foarte puțin în aceste perioade și nu reușesc să substituie substanțele nutritive din carne și lapte, devin anemici, iar în unele cazuri, sângele lor nu este de folos.
Am venit la centru pentru că mama unui prieten m-a rugat să donez pentru fiul ei, Dragoș. Băiatul era internat de câteva zile în spital, dar amânat la operație din lipsă de sânge. Mama lui Dragoș m-a salutat calm la 7 dimineața, la telefonul fix din apartamentul închiriat. Aveam să înțeleg și tonul liniștit în fața unei situații oarecum urgente - era unul de resemnare. Încercase să dea de mine de 10 ori cu o zi înainte, la intervale diferite și era pe punctul de a renunța, pentru că nu mai avea așteptări să mă găsească. Trecuse prin toate stările, aproape că se învățase cu gândul că avea deja 4 prieteni donatori, dar că nu-l va avea pe al cincilea.
Clădirea în care se dona stătea să cadă. Cele 2 cadre medicale de la recepție completau de zor pe hârtii, cu pixul, formulare interminabile. La un moment dat, scriau în niște registre imense, foarte greu de mânuit, cu coperți groase, lungi de 1 metru: nume, prenume, grupa de sânge și RH-ul, vârsta, greutatea, sexul, adresa din buletin, telefonul fix la care puteai fi contactat.
M-am întrebat în 1998 dacă lucrurile puteau fi făcute mai ușor. Cum ar fi ca doamnele de la recepție să fi avut un calculator precum cel de la redacție pe care scriam cu rândul? Sau cum ar fi dacă donatorii ar avea mobile și ar primi bip ca să fie chemați să doneze de la centru? Erau la modă apelurile de 3 secunde. Am lucrat ore în șir la formula cea mai bună care să încapă în cele 3 secunde: Bună ziua, sunt de la centrul de transfuzii. Puteți să veniți să donați? O pacientă este compatibilă cu grupa dumneavoastră de sânge! Prea mult, 10 secunde.
În cele din urmă, am ajuns la varianta ideală, text care nu dura mai mult de 2 secunde și 40 de sutimi de secundă dacă era pronunțat foarte repede. Greu, dar nu imposibil: Bună ziua, este nevoie de sângele dumneavoastră - B3, Pozitiv. Misiunea de a transmite un mesaj urgent avea să fie considerabil ușurată când au apărut sms-urile. Primele texte scrise aveau lungimea standard de maximum 160 de caractere și erau perfecte ca să anunți donatorii să vină să doneze. Bogăție, îmi spuneau amicii cu care visam să schimbăm lumea seara la terase, reformând sistemul de alerte pentru donarea de sânge. Într-un text de SMS încăpeau și datele cu programarea la centrul de donare, ca să nu stai la coadă. Față de apelurile de 3 secunde, exista însă un dezavantaj destul de mare: sms-urile costau, iar centrele de donare din țară ar fi trebuit să aibă buget pentru plata abonamentelor, presupunând că și donatorii din registre aveau terminale și abonamente la telefonia mobilă.
Arc peste timp: în octombrie 2013, împreună cu încă un prieten, am conceput și lansat în România prima aplicație dedicată donării de sânge - Și eu donez - care poate fi descărcată pe telefoanele mobile. În 2016, am făcut un upgrade masiv al ideii, ce include acum aplicație pentru terminalele care rulează sistemele de operare iOS, Android, Windows și o aplicație web-based. Orice persoană care deține astăzi un telefon mobil inteligent sau se află în fața unui laptop sau tabletă conectată la internet poate să descarce aplicația și se poate înscrie în prima rețea a donatorilor de sânge din România. După ce completează un formular simplu, cu nume, prenume, județ, grupa de sânge, RH, data nașterii și date de contact, data ultimei donări, utilizatorul poate fi alertat - pe e-mail, sms sau prin push-notification - dacă cineva cu sânge compatibil are nevoie de el. Soluția tehnologică Azure oferită de Microsoft România permite segmentarea bazelor de date. Acest lucru înseamnă că administratorul aplicației poate trimite o alertă numai celor care au o anumită grupă de sânge, sunt dintr-o arie geografică bine definită și au cel puțin 8-10 săptămâni de la ultima donare. Așa se explică de ce alerta pentru Maria, de 30 de ani, despre care vorbeam la începutul textului, a fost trimisă numai către 36 de persoane. Aplicația Și eu donez a primit suport financiar pentru a crește de la donatori persoane fizice și Fundația Vodafone România. A devenit cunoscută în primul rând între tineri, pentru că a fost a fost promovată de UNTOLD, care i-a încurajat pe cei ce participă la vestitul festival de la Cluj să doneze sânge. Dacă doriți să vă înscrieți în Rețeaua donatorilor de sânge, puteți afla mai multe detalii aici.
România este cunoscută pentru salturile mari făcute în tehnologie. Ne bucurăm de cele mai bune viteze de internet, atât pe conexiunile fixe, cât și pe netul mobil. Am trecut de la sms-urile cu 160 de caractere și apelurile de 3 secunde la social media nelimitat. Scriu despre noi într-un amestec de invidie cu admirație chiar și candidați la președinția Statelor Unite ale Americii, ca Bernie Sanders.
Pentru Și eu donez, prima aplicație dedicată promovării importanței donării de sânge, această evoluție înseamnă că în România ai puterea să-ți faci viitorul. Tehnologia, facilitarea accesului la internet și social media aduc transparență, timp de reacție mai scurt, comunicare mai strânsă între oameni, întâlnire mai facilă între cel care are nevoie de ajutor și cel care ajută - fără ca neapărat cei doi, aflați în categorii diferite, să se cunoască.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.