Creierele mici, hrănite cu greieri

Foto: Inquam Photos

„- Să nu mă oblige ei pe mine să mănânc greieri…”

Ei? Cine sunt ei? Și de ce să te oblige la așa o scârboșenie?

Aceste întrebări nu necesită niciun răspuns, pentru că nimeni nu are nevoie de adevăr. Povestea este prea suculentă ca să fie stricată de realitate, publicul consumator este prea excitat de salvatorii în ie care ne apără sarmaua tradițională (sic!), iar la televizor și pe rețelele sociale se fac prea multe aluzii și poante bune ca să ne mai împiedicăm de încă un fake news.

„Știrea” că „ăștia ne obligă să mâncăm greieri” a căpătat parfum de credibilitate odată cu refuzul eroic al ministrului Agriculturii Petre Daea de a se lepăda de credința lui în porc și oaie. Martir al sarmalei strămoșești, acest adevărat urmaș al lui Brâncoveanu și-a lăsat cu limbă de moarte testamentul gastronomic la Antena 3: „Nu mâncaţi făină de greieri! Ce căutaţi cu greierii? Lăsaţi-i să cânte acolo unde sunt! Noi mâncăm ce trebuie să mâncăm. Mâncăm sarmale, mâncăm cârnaţi, mâncăm ouă de găină. N-o să înlocuiţi acuma ouăle de găină cu vreun vierme. N-are rost să faceţi un asemenea efort”.

Foto: Profimedia Images

Acuma probabil că o mulțime de români făceau efortul să consume viermi în loc de ouă, până să vină dl. Daea să-i lumineze la burtă. Există printre noi destui care au nevoie să audă „o reacție de la autorități” ca să știe că furculița se bagă în gură, nu în ochi. În chestiunea delicată a consumului de greieri, ministrul Agriculturii din România a lămurit lucrurile și astfel subiectul părea închis. Oamenii s-au întors pe o rână să-și facă siesta, până când a apărut un alt apărător al tradițiilor străbune, care a făcut nuntă mare la care a promis legume românești, nu greieri de import. Nu știu pe la ce nunți cu greieri au mers nuntașii dlui Simion în ultima vreme, dar noroc cu ginerica: a restabilit nunta tradițională cu tot tacâmul, cu sarmale, mici și lăutari de prin televiziuni.

Sigur, a le spune românilor verzi că nu există gastronomii pur naționale echivalează cu un atac direct la ce au mai sfânt: mațul gros. La tradiționala sarma turcească până și mămăliga de lângă nu e chiar românească, putând fi întâlnită până și la nesuferiții maghiari care și ei o consideră o mâncare națională. Unde mai pui că cea mai veche rețetă de sarmale consemnată pe teritoriul României de astăzi e de pe la 1695, într-o carte apărută la Cluj („Cărticica meseriei de bucătar” a fost tradusă recent din maghiara medievală de istoricul clujean Jozsef Lukacs).

Bucătăria noastră e cam ca poporul român, o combinație de gusturi și arome, straturi ale popoarelor care au tot trecut pe aici. Cine se simte bine în pielea lui se bucură și de-o varză a la Cluj, și de un șnițel vienez, și de un sushi japonez. Cine are complexe naționale, respinge tot ce-și închipuie că e străin, alogen, impus din afară.

Și așa ajungem la greieri. Nimeni nu ne-a impus nimic și nici nu are de gând să ne impună ce să consumăm. Pur și simplu un producător a cerut aprobare la Bruxelles să autorizeze includerea greierelui de casă ca aliment nou în UE. Asta nu înseamnă că Bruxellesul ne obligă să renunțăm la ce avem în farfurie și să ne îndopăm cu greieri. Pentru o înțelegere mai adâncă a subiectului, urmăriți această analiză foarte bună.

Însă cei care sperie poporul cu televizorul știu asta. Scopul lor e să arate câte rele vin din Apus, cum vrea Occidentul să ne șteargă tradițiile, cum ne atacă Bruxellesul ființa națională. Lupta patrioților de șorici gros nu e cu greierii, ci cu Vestul, prezentat ca o bucătărie a ororilor de care trebuie să ne ferim.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp