Finala finală, sâmbătă, 19 septembrie 2026, Ateneul Român. Ultimul concert din ediția a XX-a aniversară a Concursului Internațional George Enescu 2026, una extraordinară, în căutarea excelenței. Finaliști, trei pianiști din China, Coreea de Sud și Taiwan. Nici un pianist român. De ce? Greu de spus, foarte complicat. Și trist.

Când au venit mascații, Mesia nu era acasă. Plecase înainte de 6 dimineața. L-au întors din trafic și l-au pus să-și asiste propria percheziție. Ai lui zic că mergea la înot. Dacii erau oameni harnici, se trezeau devreme pentru bazin.

Dar faptul că găsisem domeniul potrivit nu însemna că eram și pregătită pentru el. Îmi amintesc primele exerciții pe Illustrator. Mă uitam la program și, sincer, îmi venea să plâng. Eram speriată că nu voi reuși niciodată să-l învăț. Părea atât de complicat, iar eu aveam idei pe care voiam să le văd transformate în ceva concret. Așa că a trebuit să aleg între două lucruri: frica de a nu ști sau dorința de a crea. Am ales a doua variantă. Am dat frica la o parte și am început să învăț. Iar replica „nu știu să folosesc Illustrator” — care la început era un motiv real de panică — a devenit, în timp, o glumă. Pentru că ideile mele creative aveau nevoie să fie materializate. Și, dacă voiam să le văd existând în lumea reală, trebuia să învăț instrumentele care mă puteau ajuta să le construiesc.

Dacă reiese din dosarul care face azi valuri pe posturile de televiziune că guru' e de fapt un găinar care se ocupa de țepe („dă-mi avans / garanție 1 milion de euro, ca să-ți virez în cont peștele cel mare, 15 milioane”)... suntem vai de capul nostru.

Oricât de meschin ar fi, îmi doresc anticipate doar pentru a vedea fața lui Sorin Grindeanu în noaptea anunțării rezultatelor. Olguții aceștia aroganți și rupți de lume chiar merită o întâlnire prematură cu electoratul!

Cât despre „dictatura” pe care o reclamă dl. George Simion, cel mai bine ar fi să o ia pe urmele colegei sale Diana Șoșoacă și să testeze libertatea direct din inima Moscovei.

Succesul escrocilor are drept combustibil sfânta credulitate.

Pepsi avea nanocipuri, vaccinurile aveau cipuri. Singurul cip real din toată povestea pare să fie cel de pe cardul omului din Buzău.

Din perioada cȃnd eram studentă la inginerie, am o amintire care nu şi-a pierdut actualitatea, deşi datează de aproape 40 de ani: un desen (afișat atunci la ceea ce se numea „gazeta de perete” a facultăţii) care descria „muntele studenției”: era o piramidă în trepte la poalele căreia stăteau puiuți gălbiori extrem de fericiţi. Apoi aceştia începeau „urcușul” şi deveneau din ce în ce mai „jumuliți”, pȃnă cȃnd – la vȃrful piramidei – se aşeza, obosit şi cocoşat, un vultur pleșuv, numit „absolvent”.

Nu mergem, de regulă, la mormântul unui om oarecare. Nu știm unde este, nu știm cum îl cheamă, sau dacă a fost un om bun, dacă a avut umor, dacă era gelos, dacă gătea bine, dacă îi plăcea Bach sau muzica proastă, dacă își suna mama în fiecare duminică.