Încep cu unul dintre clișeele jurnaliere care se plimbă de pe un ecran pe altul. L-am auzit de nenumărate ori, l-am văzut scris pe burtiere: baie de mulțime. Președintele a făcut o baie de mulțime. Nimeni nu realizează desconsiderarea ființelor umane prin această expresie. Vasăzică, un om, fie el și președinte, se cufundă într-un mediu lichid, nediferențiat, amorf.

Paula Hriscu afirmă în continuare că ea este autoarea piesei și că piesa ei nu a fost cumpărată de către nicio „culoare politică”, că nu susține nicio „culoare politică” și că nu are nicio legătură cu politica, pentru că ea face muzică, nu politică.

Astăzi muzica românească este în doliu. Adrian Pleșca, cunoscut de toți drept ”Artan”, artistul care a marcat generații cu timbrul său inconfundabil și cu energia ce i-a definit prestațiile pe scenă, a murit marți, la vârsta de 64 de ani, potrivit Radio România București FM. Cu dispariția lui, o parte din istoria muzicii alternative românești dispare, lăsând în urmă ecoul unei cariere frumoase și trăite cu intensitate.

Mult mai puțin discutată, însă poate la fel de dureroasă, este misoginia feminină. O formă de ostilitate între femei, adesea subtilă, greu de numit și încă și mai greu de admis. (Foto: Profimedia Images)

“Azi nu simt bucurie, ci durere”. Asta a spus Călin Georgescu la Alba Iulia, locul simbol în care se întâlnesc românii de Ziua Națională să își amintească de faptul că în unire stă puterea. Nu voi comenta azi în niciun fel faptul că un om care este considerat de autoritățile române un “candidat al Moscovei” are libertatea de a convoca mitinguri în zile simbolice și nici că își permite sub ochii forțelor de ordine să cheme românii “la luptă” și la “sacrificiu”. El având un dosar penal pentru complicitate la tentativa de răsturnare a ordinii constituționale. Foto: Inquam Photos

„Am făcut o românească.” - Cu expresia aceasta mi-am dorit să încep text, când m-am gândit să-l scriu în urmă cu câteva săptămâni. Această expresie reflectă și reproduce un auto-stereotip social privind improvizația, ocolirea normei și soluția pragmatică de moment. „A face o românească” funcționează ca o oglindă a mentalității colective a societății noastre. Este vorba despre o poveste foarte scurtă, condensată într-o propoziție, pe care noi, românii, o spunem despre noi înșine. Foto: Inquam Photos

Poate că e și vârsta, poate e felul în care mă schimb eu, în interior cum am devenit mai empatică, mai sentimentală față de anumite imperfecțiuni, mai atentă la lucruri pe care nu le vedeam cândva. Cert e că abia acum încep să simt, cu adevărat, cuvântul ăsta: patriotism.

Uneori e nevoie să treacă decenii până când o cultură străină reușește să atingă Parisul la nivel de substanță. În anul 2025, România a reușit. În orașul luminilor, în lumina ofertantă a toamnei târzii, un festival întreg s-a deschis ca o fereastră către spiritul românesc. „Un Week-end à l’Est” nu mai este doar un eveniment, ci mai degrabă un poem urban, un gest de tandrețe culturală prin care Franța îi oferă României un loc în mijlocul scenei. Foto: Jidvei

Cuvinte care erau ale tuturor - drapel, imn, țară, suveran, patriot, unire - au devenit în ultimul an doar ale lor.

Dar chiar dacă iubesc România, nu simt mândria de a fi român.