N-aș mai fi scris nimic astăzi. Dar mărturisesc că ce văd în CV-ul lui Moșteanu, 3 ani de Automatică, facultate de 5 ani, pe care subsemnatul am absolvit-o în 1981, mă scoate din țâțâni. Sunt curios: ce dracu a făcut profituristul ăsta de partid (care a susținut-o luni de zile pe E. Lasconi, basculând apoi în 24 de ore spre Nicușor Dan) la Automatica din București, una dintre cele mai puternice și serioase instituții de învățământ din România?

Președintele Dan a prezentat o sculptură în rumeguș, intitulată Strategia de Apărare a țării. Apărare împotriva cui? A Rusiei? Reînarmare? Dar cine va mânui armele?

Comunicarea unui premier cu jurnaliștii nu este doar un exercițiu de imagine. Este un gest de responsabilitate și de respect față de oamenii pe care îi reprezintă. Când un lider răspunde întrebărilor presei, el recunoaște ceva esențial: puterea nu este a lui, ci i-a fost încredințată pentru o vreme. A refuza dialogul și a vorbi doar în cadre organizate înseamnă să uiți acest lucru. Și, într-o democrație, uitarea aceasta poate fi periculoasă.

În 1917, Germania nu se simțea prea bine întrucât consumase resurse enorme pentru a menține ambele fronturi, în vest și est. Austro-Ungaria nu se dovedise la înălțimea trufiei sale și fusese nevoie de nemți pentru a înfrânge România și a rezista Rusiei. Miniștrii săi erau terorizați de iminenta intrare a Statelor Unite în război fiindcă Woodrow Wilson ceruse Congresului aprobarea de a se alătura Antantei.

130 de milioane de accesări, atât fac pe net postările care zic ce bine i-ar fi fost României dacă Ceaușescu ar fi rămas președinte după `89. Blocuri de locuințe fără număr, autostrăzi, hidrocentrale, fabrici de avioane și televizoare românești, metrouri la Cluj, Timișoara și Iași, țară suverană. Nenumărați tineri iau de bune toate astea.

Politicile de stânga au dus rareori la scăderi de prețuri. În teorie, multe sună bine. În practică, unele duc la anomalii grave și ascund efecte care impactează major consumatorii și industriile. Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Există oameni care nu doar repară ziduri, ci le ascultă. Ștefan Vaida e unul dintre aceștia. Îl vezi cum trece cu palma peste o bucată de tencuială scorojită de timp și înțelegi, din niște simple imagini, că pentru el vechiul nu e doar trecut, ci un fel de inimă care încă bate. Foto: Facebook

Donald Trump, împreună cu Steve Witkoff — desemnat de Casa Albă drept trimis special pentru negocierile de pace privind Ucraina — a prezentat un plan de pace conceput, în mare măsură, pe placul Rusiei. Trump le-a cerut ucrainenilor să accepte documentul până la data de 27.11., un termen care a stârnit reacții imediate: criminalul Vladimir Putin a salutat propunerea, în timp ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a descris momentul drept unul dintre cele mai dificile din istoria recentă a țării sale. Criticile au venit inclusiv din interiorul Partidului Republican.

Ar trebui să privim cu seninătate apropierea zilei naționale a României. În acestă zi, noi, românii, în manieră sintagmatică, adică o dată în fiecare an, ne strângem în „jurul aceleiași povestiri”. În vecinătatea povestirii se pot plasa atât de tocitele noțiuni de narațiune și de narativă care sunt ventilate în gurile mondenității agresive și pe alocuri agramate. Azi, totul a devenit narațiune și narativă.

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”