Cum am ajuns aici? Pe îndelete, despre cine e de vină, cu nume și prenume, pentru unde suntem acum cu justiția

Foto: Profimedia

Aseară, în stradă, s-a strigat mult „demisia” pentru două nume: Lia Savonea și Cătălin Predoiu. Pentru primul personaj, după documentarul Recorder, totul poate fi rezumat brutal de simplu: „mă sună Lia”. Atât. O propoziție care spune mai mult despre starea justiției decât sute de pagini de rapoarte.

Pentru al doilea însă, lucrurile sunt mai complicate. Și tocmai de asta vreau să mă opresc aici. La a încerca să explic cum s-au văzut personajele care au ciopârțit justiția în anii ăștia care au trecut, ca „spectator angajat” în tot acest proces legislativ.

Cum am ajuns aici?

Pasul 0 – o reformă neterminată

România are MCV, care presupune că trebuie să facem niște reforme pentru justiție și anticorupție. S-au întărit DNA, ANI etc. Sau poate mai corect e să zic că existau aceste instituții. Apoi, a venit rândul să avem niște coduri mai bune. Doar că aici intervine prima bubă – trecerea prin angajarea răspunderii toate cele patru coduri (penal, civil și cele două de procedură). Multe ONG-uri, reunite în „Opriți codurile” (atenție, multe dintre ele care nu se suportau în general), dar și magistrați protestează și se ajunge la o oarecare temporizare. Una dintre problemele majore de atunci? Cu prescripția. Cine era la butoane? Dl. Predoiu și, secretar de stat la MJ, dna. Alina Bica. FFWD, multe dintre prevederile esențiale de atunci au fost declarate neconstituționale, ceea ce a dus la rejudecarea de la 0, mai ales în unele cazuri de mare corupție. Parlamentul nu a reparat nici până în ziua de azi unele dintre aceste articole.)

Pasul 1 – 2017 – noaptea ca hoții

Guvernul condus de facto de Liviu Dragnea începe să umble la justiție în noaptea de 31 ianuarie 2017. Dar începe cu OUG 13. Nu vă mai fac istorie, dar e primul moment în care devine clar că justiția o să ajungă sub asalt legislativ, pentru a înmuia cadrul anticorupție și pentru a scăpa de unele din marile dosare. Au fost zilele cu „altă întrebare”, marele noroc cu cea care a pus o perioadă de tranziție pentru intrarea în vigoare a prevederilor (AD, mulțumim!). Încep protestele uriașe în toată țara și Guvernul dă înapoi. Dar învață o lecție importantă – fără gesturi bruște. Asaltul se mută în Parlament.

Pasul 2 – 2017-2018 - toxicitatea

Intră în scenă dl. Tudorel Toader și bușirea justiției & luptei anticorupție începe pe două planuri:

- Legile justiției (adică un pachet de trei legi care guvernează felul în care este organizat sistemul, promovarea, funcționarea etc)

- Codurile (mai ales codul penal și cel de procedură penală, cele care stabilesc nu doar încadrarea infracțiunilor de corupție, ci și cum sunt investigate și alte elemente de procedură, inclusiv prescripția)

Perioada asta este îngrozitor de toxică pentru că dl. Tudorel Toader știe să îmbrobodească în multe feluri, iar modificările ajung în Parlament, unde devine cumplit de greu să urmărești toate șopârlele și să le explici pe înțelesul oamenilor. Mai sunt proteste, însă devine clar că lumea va obosi. Sunt deja aproape 2 ani de când justiția (mai ales cea penală) ține agenda publică.

E perioada în care noi și alții din societatea civilă și din asociațiile profesionale ale magistraților scriem mult, încă mai există speranță, încă mai facem analize, încă mai explicăm. A fost enorm de mult. Mare noroc că Pojo al nostru a făcut un timeline la acel moment, îmi dau seama și acum cât de multe s-au întâmplat în doar câteva luni: https://funky.ong/calendar-justitie.

Pentru mine, rămân din perioada aia „caracatița lui TT” pe care o vedem în acțiune aproape nemodificată în efectele atât de bine explicate de documentarul Recorder.

Pasul 3 – 2019-2022 - Liniștea și „stabilitatea”

Peste sistem se așterne liniștea. Cele mai multe dintre prevederile trecute prin Parlament sunt extrem de dăunătoare, dar foarte greu de explicat. Lumea obosește. Încep represalii semnificative (mai ales acțiuni disciplinare) împotriva magistraților care au avut reacții critice. Apare momentul în care Laura Codruța Kovesi este scoasă din scenă – dincolo de ce părere aveți despre acest personaj, la nivel simbolic acesta este momentul în care magistraților li se transmite un „gura mică, putem scoate din sistem pe absolut oricine vreme noi!”. Vine pandemia. Vine războiul. Vine stabilitatea. Vine liniștea. Și toată lumea a obosit.

Revine dl. Cătălin Predoiu la butoane. Se preface că repară, de dragul de a scăpa de MCV. Mai suntem câțiva care ne revoltăm de această spoială. Țin minte perfect o „dezbatere” cu dânsul pe legislația asta (era în format hibrid, încă era pandemie), în care mai are un pic și ne spune pe față că suntem înceți la minte sau trădători de țară (oricine nu participă la spoiala de ridicare a MCV). Legile justiției ies din Parlament și sunt promulgate de Klaus Iohannis. Nu e nimic de sărbătorit.

Pasul 4 – 2023-2025: Restaurația

Politicul și șefii din justiție își delimitează sferele de influență. O spun poate prea apăsat, dar aceștia sunt anii în care s-a pierdut tot progresul făcut în justiție și în lupta anticorupție timp de două decenii. MCV este ridicat. Dar revenim, cu haine poate un pic mai lucioase, la perioada pre-2004. Nu vreau să spun că sistemul de justiție sau lupta anti-corupție erau perfecte înainte de epoca Dragnea. Ci vreau să spun că, așa cum bine explica cineva, la toate bubele pre-existente din sistem s-au adăugat în acești ani toate mecanismele pe care le-ați văzut în documentarul Recorder. Și ne prind din urmă toate lucrurile nerezolvate – prescripție, decizii de neconstituționalitate pe completuri și multe altele. Lumea a luat-o razna și devine suficient că România, un stat aflat la granița războiului din Ucraina, este în echipa corectă. În rest, nimeni nu vrea să vadă că toate aceste mizerii nerezolvate și faptul că stăm pe o justiție disfuncțională ne vor face niște răni atât de profunde, care dau naștere populismului, sentimentului de nedreptate, dar și impunității.

E „suficient” că suntem în tabăra bună geopolitic. Restul nu mai contează. Până contează.

Pasul 5 – Acum. Iarna. Din nou

Cei de la Recorder (Andreea Pocotilă și Mihai Voinea, să le spunem pe nume) au făcut un efort enorm. Cred că nu vă dați seama câtă muncă există probabil în efortul de a traduce în video și explicații pentru oameni normali toată harababura din acești ani. Nu pe articole de lege, ci pe consecințe și mecanismele care le-au creat. În toți anii ăștia, atât noi, cât și alte organizații, unele asociații profesionale ale magistraților, multă lume a încercat să explice ce se întâmplă. Nu am reușit. Sau poate că era nevoie de timp pentru ca toate aceste efecte să se vadă și de pe lună. Documentarul Recorder reușește să pună ordine în toate aceste mișmașuri și să reconstruiască „scena crimei”.

Ce e de făcut?

În primul rând, să spunem lucrurilor pe nume. Asta nu este o problemă tehnică. Nu este o eroare de arhitectură legislativă. Nu este un accident. Este rezultatul unor decizii politice repetate, asumate și apărate ani la rând de oameni care au știut exact ce fac.

Soluțiile există de mult. Sunt scrise. Sunt argumentate. Sunt susținute de magistrați onești și de profesioniști care au avertizat, pas cu pas, ce urmează. Ele au fost ignorate nu din neștiință, ci din conveniență.

Iar efectul cel mai grav nu este prescripția sau legea penală mai favorabilă. Este ruperea contractului de încredere dintre cetățeni și justiție. Când marile cazuri de corupție se evaporă, mesajul transmis este simplu și devastator: unii sunt de neatins.

Asta nu produce liniște. Produce cinism, furie și populism. Și mesajul foarte corect de ieri din Piața Victoriei: „Deficitul bugetar, la corupți în buzunar”.

Și pentru asta, cineva trebuie să răspundă. Politic. Public. Asumat.

Altfel, ne vedem diseară, în piață!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp