O secundă de neatenție, de superficialitate sau de grabă m-a costat o mașină nouă, nervi, timp și o lecție învățată pe pielea mea. Foto: Profimedia

Nu absolut toți români, inclusiv fețe bisericești, au înțeles și simțit atunci solidar, nu toți au fost de acord cu acest pas fundamental pentru emergența în istorie a României. Orbire, îngustime, nepăsare. (În imagine, susținători ai lui Călin Georgescu, la Monumentul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor/ foto: Inquam Photos/ George Călin)

Dacă-mi aduc aminte bine, era în ziua de SântăMărie. Eram singur la stână, tata coborâse la slujbă. Înțeleși să tun cu oile și cu măgarii în valea Diereșului, ne-am întâlnit în jur de ora 1, puțin mai sus de pod, într-o poieniță unde, de obicei, își parca el mașina . Mi-a făcut o surpriză: soția mea și copiii l-au însoțit. Vremea era deosebit de caldă, soare și nicio adiere de vânt. Oile au păscut liniștite la umbra pădurii și, până să ajungă ei, am profitat să fac o baie în râu. foto: Profimedia

Criminalitatea se adaptează mai rapid decât statul la o lume în care digitalul produce efecte fizice directe. Într-o Europă care intră într-o realitate „phygitală”, raportul Europol arată cum dronele, roboții și sistemele autonome schimbă regulile jocului, în timp ce instituțiile rămân ancorate într-un model bidimensional al ordinii publice. (În imagine, roboți autonomi utilizați de forțele de ordine pentru misiuni de supraveghere și intervenție, un exemplu al integrării sistemelor robotizate în activitatea de securitate publică din Europa/ sursa foto Europol)

Războaiele hibride încearcă permanent să manipuleze populațiile statelor adversare sau “nealiniate” pentru a avea cât mai puțină încredere în autoritățile publice ale acelor state tocmai pentru că este un aspect foarte important și cu bătaie foarte lungă. foto: Profimedia

Eu, unul, m-am săturat ca de mere pădurețe de toate Cassandrele care prevăd prăbușirea economiei și a întregii țări sub povara programului criminal al guvernului Bolojan. foto: Inquam Photos / George Călin

Există o liniște specifică în palatele dictatorilor înainte de furtună. E liniștea aceea densă, în care se aude nu doar aerul condiționat, ci și ticăitul istoriei. La Managua, Daniel Ortega, bătrânul revoluționar devenit temnicerul propriului popor, tocmai a auzit alarma. ( Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, și co-președintele Rosario Murillo participând la parada care marchează cea de-a 46-a aniversare a Poliției Naționale Nicaraguane din Managua / Foto: Profimedia)

Istoria e plină de majorități care au decis că pot face ce vor cu minoritățile. foto: Profimedia

Am muncit cincisprezece ani și ceva în Belgia. Am început de cât de jos se poate, și nu mi-e rușine s-o spun. Ba chiar e bine cunoscut printre prieteni faptul că sunt mândru că am cules și căpșuni și că am stat și la aceeași masă unde se luau decizii ce implicau cheltuieli foarte mari și hotărâri care afectau zeci, dacă nu sute de oameni. foto Getty

Există, în spațiul public românesc, o problemă serioasă legată de modul în care funcționează autoritatea intelectuală. Într-o masă de oameni cu anumite pretenții de viață și educație coexistă o categorie numeroasă de analfabeți înalt funcționali: persoane care au trecut prin școală, au diplome, folosesc uneori un limbaj pretențios, dar nu exercită în mod real gândirea critică. Mecanismul este simplu: aud că cineva are titluri academice și un discurs elaborat și îl creditează automat, indiferent de conținutul efectiv al ideilor exprimate. foto: Profimedia