Elena Calistru

Mă scuzați, poate sunt eu într-o dispoziție mai puțin optimistă decât de obicei. Nu, nu s-a întâmplat nimic. Tocmai de asta m-au luat pitipacii. Pentru că azi am realizat, într-o discuție cu un jurnalist străin, că nu s-a întâmplat nimic. Nici măcar nu a început să se întâmple ceva. Nu în locurile în care contează - justiție, buget cheltuit aiurea, administrație. foto Inquam Photos / George Călin

Dacă Guvernul României nu înțelege că luna de miere s-a terminat, avem o mare problemă. Și se vede azi, din discuția cu pilonul 2/ pensiile administrate privat. Pentru că lumea în România suportă multe. Și înțelege multe. Dar cred că nu suportă aroganța. Care uneori se traduce și din „lasă că înțelegeți voi”. foto: Inquam Photos / George Călin

Permiteți-mi să fluier nițel în biserică și să spun că am niște sentimente tare amestecate legate de discuția cu înmormântarea președintelui Iliescu.

Când citești că Uniunea Europeană, acest uriaș economic, acceptă un tarif de 15% pentru majoritatea exporturilor către SUA și promite cumpărături de energie și echipamente americane de sute de miliarde, nu poți să nu te întrebi în ce realitate trăim. Când media tarifelor noastre era de vreo 5% și acum ajungem la 15%, iar industrii precum cea auto – cu mii de joburi în lanțurile de aprovizionare românești – sunt taxate, se simte ca un pas înapoi. foto: Profimedia

Tot citesc și aud voci care explică faptul că Președintele Nicușor Dan ar trebui să fie „rațional”, „rezonabil” sau să își ceară scuze că a promis că nu mărește TVA. Sunt de acord că e genul de promisiune pe care nu ar trebui să o facă cineva atât de explicit. Însă, cu toate astea: foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ce ar trebui acum? Să ne trezim naibii pe bune. Nu în conștiință, ci în realism. Să ne uităm în jurul nostru și să vedem că lumea o ia razna și că nu ne permitem să ne sabotăm din interior sau să fim vulnerabili la sabotaje din exterior. foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Motivul pentru care mi se pare mai înfricoșătoare lumea de acum decât cea de acum aproape fix 3 ani este că nu doar pare că Europa nu s-a întărit mai bine între timp. Dimpotrivă, societățile sunt acum mai vulnerabile și mai polarizate. Au trecut peste noi anxietăți de tot felul, o inflație cumplită și un război hibrid de uzură pentru care cei care vor dispariția democrației liberale sunt oricum mult mai bine antrenați. Și au mai multă carne de tun. Și răbdare. foto: David GANNON / AFP / Profimedia

Fitch tocmai ne-a schimbat perspectiva de la Stabilă la Negativă (păstrând totuși rating-ul BBB-). Ce înseamnă asta pe românește?

Am crezut mereu că este nevoie uneori să ajungi la capătul mizeriilor, să lași să se întâmple tot ce poate fi mai rău și periculos pentru ca apoi să te poți aduna de pe jos și să te reconstruiești. Problema cea mai mare este, cred, că prea puțină lume care trebuia să își învețe niște lecții în aceste zile chiar le-a învățat. Așa că o să încep cu ce lecții am învățat eu. Foto: Inquam Photos / Tudor Pană

M-am trezit sâmbătă cu un sentiment de neputință teribil. Cu un sentiment de final de lume și de istorie, așa cum o știm noi. Pentru că dincolo de reflexul de a-mi scutura capul și a-mi zice că sunt infatuată imaginându-mi că așa trebuie să se fi simțit și pentru alții „darkest hour”, este sigur în jurul meu și în mine un presentiment oribil de și mai nasol. Foto Eugenio Marongiu/ ImageSource/ Profimedia