Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

De ce nu suntem la Paris

 „România a fost sărită la Paris”, aud în stânga și în dreapta. „Iar suntem ținuți la colț”. Se evocă ajutoarele pe care le-am dat Ucrainei, sistemul de apărare Patriot pe care i l-am cedat, granița lungă pe care o avem cu ea, dreptul nostru de a participa la reconstrucția de după război.

Argumentele sunt corecte, dar nu se ține seama de un lucru: prima țară neinvitată este Ucraina. Pentru că acum, la Paris, nu e vorba de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. E vorba de războiul Americii lui Trump împotriva Uniunii Europene, război declarat prin cuvântarea vicepreședintelui Vance. „Cel mai mare dușman al Europei nu e Rusia, e în interiorul ei”, a zis cauboiul călare pe măgar, adică guvernul social-democratului Scholz din Germania e mai periculos pentru Europa decât Putin! Iar valorile democrației sunt apărate dacă în Germania vor guverna neonaziștii AfD și în România naționaliștii-extremiști antieuropeni.

Cu un președinte provizoriu, cu un guvern care se poate rupe în orice moment, cu cel mai important general al Armatei aflat sub cercetare penală, cu candidatul preferat al Kremlinului pretinzând că primește rapoarte de la serviciile secrete și nefiind întrebat nimic de niciun organ, cu o influență a Rusiei, aliatul antieuropean ad-hoc al lui Trump, puternică și penetrantă, este România o țară invitabilă?

Ehei, alta ar fi fost situația dacă era cg președinte... Omul lui Dumnezeu ar fi știut „să nu stea în genunchi”, să își folosească piciorul ca „să pună piciorul în prag” și mâna ca „să dea cu pumnul în masă”, una peste alta, ce să mai, ca „să dea cu ei de pământ”, ca la judo...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult