Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

De ce nu suntem la Paris

 „România a fost sărită la Paris”, aud în stânga și în dreapta. „Iar suntem ținuți la colț”. Se evocă ajutoarele pe care le-am dat Ucrainei, sistemul de apărare Patriot pe care i l-am cedat, granița lungă pe care o avem cu ea, dreptul nostru de a participa la reconstrucția de după război.

Argumentele sunt corecte, dar nu se ține seama de un lucru: prima țară neinvitată este Ucraina. Pentru că acum, la Paris, nu e vorba de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. E vorba de războiul Americii lui Trump împotriva Uniunii Europene, război declarat prin cuvântarea vicepreședintelui Vance. „Cel mai mare dușman al Europei nu e Rusia, e în interiorul ei”, a zis cauboiul călare pe măgar, adică guvernul social-democratului Scholz din Germania e mai periculos pentru Europa decât Putin! Iar valorile democrației sunt apărate dacă în Germania vor guverna neonaziștii AfD și în România naționaliștii-extremiști antieuropeni.

Cu un președinte provizoriu, cu un guvern care se poate rupe în orice moment, cu cel mai important general al Armatei aflat sub cercetare penală, cu candidatul preferat al Kremlinului pretinzând că primește rapoarte de la serviciile secrete și nefiind întrebat nimic de niciun organ, cu o influență a Rusiei, aliatul antieuropean ad-hoc al lui Trump, puternică și penetrantă, este România o țară invitabilă?

Ehei, alta ar fi fost situația dacă era cg președinte... Omul lui Dumnezeu ar fi știut „să nu stea în genunchi”, să își folosească piciorul ca „să pună piciorul în prag” și mâna ca „să dea cu pumnul în masă”, una peste alta, ce să mai, ca „să dea cu ei de pământ”, ca la judo...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Apuripu-ripu / sursa foto: Profimedia

Tata avea doar cinci ani când a rămas orfan de tată. Fără casă, au locuit o vreme în grajdul unde unchiul lor ținea caii. Bunica muncea cu ziua, „la cocoane”, încercând să-și țină cei șapte copii în viață. Asigurarea hranei era cea mai mare provocare. Toți au renunțat la școală, mai puțin cel mic — tata. El a iubit caii toată viața.

Citește mai mult

Doctorat / sursa foto: Profimedia

Pentru mine, doctoratul a însemnat disciplină intelectuală (pentru un om care citea haotic, avea ideile împrăștiate în zeci de jurnale și caiete, practica fișării și a lucrului pe text a fost o adevărată terapie), sens al educației (cred că scrierea la teza de doctorat și studiul temei alese au dat cu adevărat sens formării mele intelectuale) și contact cu ideile cele mai rafinate, cu textele și autorii cei mai reprezentativi din domeniul meu de cercetare.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Planck a realizat că erorile din ambele legi, deși opuse, au nevoie de o unică condiție corectoare. Așa a apărut quanta Planck – „A fost un act de disperare... Am sacrificat toată fizica pe care o știam”, mărturisea calmul fizician. Adică, fizica lui Newton.

Citește mai mult