Daniel van Soest

Acum câteva zile mă uitam la un interviu Recorder cu dl Mureșan, ca să văd cine e. Eu eram mulțumit de dl Bolojan și seria premierilor propuși în locul lui nu m-a inspirat în niciun fel până acum, dar, în schimb, dl Mureșan părea să fie un compromis valabil. Planurile lui, calm explicate, erau coerente și, pe deasupra, părea să fie singurul om în România care mai înțelege ceva din ce e în capul președintelui – chiar vorbea cu compasiune despre dl Dan. Împreună cu explicația lui că nu a vrut să-l ignore pe dl Bolojan, îmi dădea impresia unui om decent și capabil. Dar, din păcate, compasiunea, respectul și coerența nu prea se caută în politica românească. Și faptul că numele lui, Siegfried, era subtitrat automat de YouTube cu Zicflid nu era un semn bun.

Nu este însă prima dată când deciziile sau întârzierile Curții Constituționale pun bani europeni în pericol. Reforma pensiilor speciale ale magistraților, asumată prin PNRR, a fost blocată și amânată în repetate rânduri, iar aproximativ 65 de milioane de euro au fost pierdute definitiv. foto Inquam Photos / Virgil Simonescu

Când m-a sunat o cunoștință din Olanda cu întrebarea dacă aș putea fi ghid turistic pentru un grup de seniori olandezi într-un tur prin Transilvania, nu am stat mult pe gânduri. Da!

Și mie îmi place câte o metaforă din când în când. Este una dintre cele mai frumoase figuri de stil: folosești o situație cunoscută de toată lumea pentru a explica o realitate mai complicată. O metaforă bună poate face un argument mai clar, mai memorabil și chiar mai convingător.

Un olandez stabilit în România analizează votul decisiv pentru noul guvern, luptele din culise și impactul asupra reformelor, dar și de ce România merită descoperită dincolo de politică. foto: Facebook Daniel van Soest

Așa îmi explic multe dintre evenimentele din ultimul timp. foto: Profimedia

Dacă PNL rămâne unit, iar liderii săi reușesc să privească dincolo de indignarea provocată de atacul domnului Dan, s-ar putea să descopere că, de fapt, au mai multe cărți în mână decât pare la prima vedere. Foto: Inquam Photos /George Călin

Fjord încă nu l-am văzut bineînțeles, dar tema filmului nu pare să anunțe nici ea o comedie ușoară. Dar am urmărit câteva interviuri cu Cristian Mungiu și ceea ce m-a impresionat din nou este stilul lui: modestia, calmul și mai ales nuanța. Tocmai această nuanță mă face să mă simt încă o dată împăcat cu alegerea mea de a trăi în România. foto: Profimedia

Mă uit la președintele țării, care pare că s-a prăbușit sub presiunile interne și externe. După moțiunea împotriva dlui Bolojan, ne-a asigurat că vom avea un guvern pro-occidental. Dl Bolojan însă a arătat că nu e de joacă — prin excluderea combinației PNL-PSD și-a demonstrat integritatea, dar a dus și țara într-un impas politic total. Iar faptul că dl președinte s-a refugiat în varianta unui premier tehnocrat arată mai degrabă lipsa unei soluții reale. Nu rezolvăm nimic cu un premier tehnocrat. Țara rămâne profund dezbinată, iar vântul schimbării adus de dl Bolojan s-ar sufoca rapid în discursurile unor tehnocrați anonimi și fără forță politică.

Recunosc că m-am speriat când am auzit comparația cu „rozătoarele”, venind la suprafață în dezbatere publică din ultimele zile. Astfel de imagini pot aluneca ușor într-o formă de dezumanizare a adversarului, iar istoria ne-a arătat unde poate duce asta: când oponentul devine animal, devine și mai ușor de „eliminat”, precum am văzut în Germania nazistă și în Rwanda, unde etnicii Tutsi erau etichetați drept „gândaci” - iar ceea ce a urmat a fost cel mai cumplit genocid din zilele noastre. foto: Profimedia