Decât să gemem despre gem, mai bine să reformăm ANAF

foto: Profimedia

Discuțiile s-au aprins în jurul gemului „făcut în casă de bunica” și decalajul de colectare a TVA. Adică diferența dintre cât estimăm și cât încasăm efectiv. Dincolo de glume, este sau nu o problemă de metodologie sau doar încercăm să ocolim rezolvarea problemelor de fond?

Nu este o discuție nouă. Acum câțiva ani citeam în presă cum înclinația românilor spre autoconsum „ne costă în fiecare an venituri bugetare de multe miliarde de lei.” Exemplul atunci era oul evazionist din gospodărie care ajunge direct în tigaie versus oul din fermă care este vândut fiscalizat, deci plătește TVA, taxe, impozite, salarii și contribuții.

Numai că oul din gospodărie nu este evazionist, pentru nu încalcă nicio lege. Nu produce valoare adăugată, nu datorează TVA. Dacă ar fi vândut fără a plăti taxe, abia atunci ar fi devenit evazionist. Iar într-o țară în care lipsurile alimentare încă sunt măcar o amintire vie, dacă nu chiar o realitate curentă, producția pentru consum propriu nu se va reduce curând. Dimpotrivă, vremurile tulburi și căutarea produselor mai puțin procesate motivează aceste practici pentru noi generații.

Și nu este vorba doar despre ce cultivăm sau creștem în grădina noastră. Dar și despre croitorie și alte meșteșuguri, reparații, renovări și construcții de care ne ocupăm noi înșine. Practic orice facem cu mâinile noastre pentru consumul propriu al familiei. Pe această logică și gătitul sau curățenia de acasă ar putea da peste cap calculele bugetare.

Problema este că producția proprie pentru autoconsum este luată în calcul la PIB, însă nu ar trebui luată în calcul la estimările încasărilor din TVA. Mai ales într-o țară în care deficitul bugetar ne ia prin surprindere în fiecare an, ar fi responsabil să clarificăm datele și corelațiile pe care ne bazăm deciziile bugetare. Însă plecând de la datele Eurostat, decalajul de colectare a TVA este majoritar unul de conformare, nu unul legislativ.

Iar dacă începem să facem ordine și curățenie în date și formule, avem foarte mult de lucru. Ar fi benefic să ne asigurăm că avem profesioniști și sunt lăsați să-și facă treaba conform Legii și standardelor internaționale. Sigur, ne putem consulta și cu partenerii internaționali. Însă specialiștii români știu cel mai bine care și unde sunt problemele, pentru că se confruntă zilnic cu ele de 35 de ani.

Numai că specialiștii indică cu totul alte urgențe în reducerea decalajului de TVA – marea evaziune fiscală cu diferite formule de neplată a taxelor. Adică deficiențe în fiscalizarea importurilor, fraude de tip carusel, birocratizarea excesivă a caselor de marcat fără rezultate, fără corelații de date în timp real și fără consecințe. Altfel spus, foarte mult de lucru și la un nivel înalt de competență și integritate pentru ANAF. Putem doar spera la o reformă fundamentală a instituției.

Autoconsumul nu este o problemă economică, poate fi însă una socială sau bugetară. Socială pentru că poate indica scăderea nivelului de trai. Și bugetară – dacă autoconsumul nu este luat în calcul atunci când luăm decizii care pleacă de la valoarea PIB-ului. Însă cu siguranță niciodată autoconsumul nu rivalizează cu ponderea economiei subterane sau evaziunii fiscale din România.

Decât să gemem despre gem, mai bine să ne uităm la fondul problemei. Iar acesta este că avem multe birocrații, inclusiv digitale, și prea puține rezultate în asigurarea respectării legii.

articol publicat anterior pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp